Tinerii voleibaliști juniori III(speranțe) ai Clubului Sportiv Școlar „Nicu Gane” din Fălticeni au reușit să ajungă în primele patru echipe din țară la acest nivel, după ce au ajuns în semifinalele competiției. Sportivii pregătiți de Marius Stan au avut trei meciuri în una din cele două grupe ale ultimului act și s-au calificat mai departe după două victorii și o înfrângere. În prima zi a turneului final de la București, fălticenenii au câștigat cu scorul de 3 – 1 la seturi în fața celor de la CSȘ Buzău, după un meci în care au câștigat primele două seturi la 14 și la 13, dar s-au relaxat în al treilea și l-au pierdut la 28, în ultimul set impunându-se din nou la 14. Meciul cu numărul doi, disputat în compania celor de la LPS Bihorul Oradea a fost mult mai dificil și echilibrat, „Nicu Gane” cedând în final cu 0 – 3 la seturi, 23 – 25, 24 – 26 și 20 – 25. În a treia partidă, ce era decisivă pentru calificare, sportivii lui Marius Stan au câștigat primele două seturi în fața formației CSȘ „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel, la 18 și 21, dar în setul trei au fost conduși până pe final, când au revenit și s-au impus cu 26 – 24.
„Am avut o grupă grea, dar am reușit să evoluții bune și ne-am depășit obiectivul propus pentru acest sezon. Sper să evoluăm și mai bine în ultimele două meciuri și de ce nu să câștigăm o medalie”, a explicat antrenorul Marius Stan.
CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni va evolua astăzi în semifinale cu una din echipele CVM Tomis Constanța sau CSȘ Baia Mare, echipe ce urmau ieri să aibă meciuri direct pentru stabilirea locurilor în fruntea grupei. În funcție de rezultatul din semifinale, fălticenenii vor juca duminică în una din cele două finale, în care se vor stabili medaliatele.