Gruparea suceveană de liga a III-a Sporting a primit în sfârşit cale liberă de a-l legitima pe mijlocaşul Costel Pamparău, după ce comisiile Federaţiei Române de Fotbal au oficializat retragerea din eşalonul secund a formaţiei Victoria Brăneşti. În vârstă de 19 ani, fotbalistul originar din Dumbrăveni a început fotbalul la LPS Suceava, iar între timp a ajuns la Craiova, în curtea şcolii de fotbal patronate de fostul mare internaţional Gică Popescu. Începând de astă vară până în prezent, Pamparău a fost legitimat la gruparea de liga secundă Victoria Brăneşti, formaţie care s-a desfiinţat în această iarnă din cauza problemelor financiare. Chiar dacă transferul lui Pamparău la Sporting se va oficializa în această săptămână, jucătorul are slabe şanse de a debuta în garnitura alb-verzilor vineri, cu ocazia meciului de campionat cu Petrotub Roman, întrucât este în urmă cu pregătirea fizică.