Aflată în plină luptă pentru promovarea în eşalonul secund, gruparea Rapid Suceava a ajuns ieri la un acord cu mijlocaşul în vârstă de 31 de ani Cornel Cornea, care a mai evoluat în cariera sa pentru grupări ca FC Baia Mare, Oţelul Galaţi, Gloria Bistriţa, FC Vaslui, FC Botoşani, Delta Tulcea, OFI Creta (Grecia), Astra Ploieşti, Politehnica Iaşi şi Zimbrul Chişinău. „Venirea lui Cornea reprezintă în mod cert un câştig pentru noi. În retur ne aşteaptă meciuri grele, cu presiune, iar experienţa lui ne va fi de mare ajutor”, a declarat tehnicianul Rapidului, Bogdan Tudoreanu.
Nu la fel de bine au mers negocierile şi cu fostul apărător al Farului Constanţa, Laurenţiu Florea, care a fost urmărit la lucru de oficialii alb-vişinii în amicalele cu Cetatea Târgu Neamţ şi FCM Bacău, disputate săptămâna trecută. „Nu ne-am înţeles din punct de vedere financiar cu Florea. În plus, noi doream ca el să reprezinte o soluţie viabilă pentru postul de mijlocaş la închidere, ori el a recunoscut că nu a mai evoluat de mult în această poziţie”, a precizat Tudoreanu.