Adus la începutul perioadei de pregătirii de iarnă ca o soluţie pentru antrenorul Claudiu Sevaciuc în ceea ce priveşte compartimentul ofensiv al lui Sporting, internaţionalul de juniori Daniel Păiuş a făcut deja cale-ntoarsă la Viitorul Constanţa. După ce iniţial au acceptat să-l împrumute la Suceava pe fotbalistul în vârstă de 17 ani, totul s-a schimbat în momentul în care Lucian Burchel, fostul antrenor al echipei naţionale de juniori a României, a fost cooptat în structura de conducere a academiei de fotbal constănţene. Acesta l-a convins pe Gheorghe Hagi să-l readucă de urgenţă pe Păiuş jr. la Constanţa, motivând că este un tânăr de reală perspectivă, care necesită o atenţie specială. Oficialii lui Sporting nu au putut să se opună în vreun fel dorinţei clubului de care aparţine jucătorul, astfel că Daniel Păiuş a revenit deja în curtea grupării de pe Litoral, urmând ca la începutul săptămânii viitoare să plece împreună cu Viitorul Constanţa la un puternic turneu de juniori, în Olanda.