În cadrul programului stabilit pentru stagiul de pregătire centralizată de la Poiana Negri, Rapid Suceava a întâlnit ieri formaţia Aerostar Bacău într-un meci amical disputat la Vatra Dornei. Disputată în condiţii extreme, pe o temperatură de minus 20 de grade Celsius, confruntarea dintre cele două grupări de liga a III-a a dat câştig de cauză „ceferiştilor”, cu scorul de 2-1. În ciuda gerului pătrunzător şi a terenului acoperit cu zăpadă, partida a fost foarte animată, alb-vişinii impunându-se la final graţie reuşitelor semnate de Ionesi şi Negru, din lovitură de la 11 metri. Faptul că ambele echipe au luat meciul cât se poate de în serios o dovedesc şi cele două cartonaşe roşii încasate de rapidistul Semeghin şi de băcăuanul Tofan. Cu prilejul acestui meci de pregătire a debutat pentru suceveni şi tânărul portar Andrei Preda, care susţine în această perioadă probe de joc la Rapid. Din cauza problemelor de sănătate, fotbaliştii Cătălin Pascal, Marius Romaniuc, Vlad Stănescu şi Cristian Spătar n-au putut fi utilizaţi în meciul test cu Aerostar.
Rapid a început jocul în formula Preda – Jalbă, Hrimiuc, Ailenei, Semeghin – Ghiviziu, Golofca, Şuleru, Moldovan – I. Plămadă, Ionesi. În repriza secundă, sucevenii au evoluat în alcătuirea Prutean – P. Bosancu, Fl. Plămadă, Velescu, Semeghin – Şuleru, Tincu, Sumanariu, Oniu – Negru, Marinkovic.
Următorul meci de pregătire al formaţiei pregătite de Bogdan Tudoreanu şi Ion Buzoianu va avea loc duminică, la Câmpulung Moldovenesc, în compania grupării CS Panciu.