Fiind unul din numele grele ale sportului de contact din România, fălticeneanul Ionuţ Atodiresei a fost invitat să lupte în gala aniversară de la Sibiu, programată în această seară, când se sărbătoresc 10 ani de la debutul Circuitul Lokal Kombat în România. Adversarul lui “Pitbull” Atodiresei la categoria - 65 kg va fi olandezul de origine albaneză Valdrin Vatnikaj, iar fălticeneanul promite să facă spectacol, meciul jucându-se după regulile K1.
Vedetele galei de la Sibiu vor fi Raul Cătinaş, revenit în ring după înfrângerea din gala semifinală de la Seul, Sebastian Ciobanu, dornic de revanşă după eşecul de la Sarajevo şi Sandu Lungu, protagonist în singura luptă MMA a galei.