După cea de-a opta etapă disputată duminică la juniori, în Liga a IV-a, Florconstruct Pătrăuţi a rămas lider pentru încă o etapă, chiar dacă a pierdut la Dorna Vatra Dornei, scor 3 – 6, rezultat după care echipa gazdă a urcat de pe locul şapte până pe trei fiind la egalitate de puncte cu prima clasată. Juniorii de la FC Marginea au profitat de acest eşec al liderului şi au urcat până pe locul doi după victoria de acasă cu 4 – 0 în faţa Voinţei Stroieşti. Singurul meci care nu s-a disputat a fost cel de la Mălini, acolo unde gazdele nu au asigurat asistenţa medicală la meciul cu Minerul Iacobeni şi mai mult ca sigur, oaspeţii vor câştiga punctele puse în joc după comisia de disciplină a AJF.
Rezultatele din etapa a 8-a
Dorna Vatra Dornei – Florconstruct Pătrăuţi6 – 3
Bucovina Rădăuţi – Danalis Zvoriştea 3 – 1
CS Gura Humorului – Steaua Dumbrăveni 2 – 0
Unirea Boroaia – Bucovina Frătăuţii Noi 6 – 2
FC Marginea – Voinţa Stroieşti 4 – 0
Viitorul Liteni – Sporting Suceava 1 – 1
Rapid II CFR Mihoveni – Rarăul C-lung Moldovenesc 6 – 0
Foresta Moldoviţa – Zimbrul Siret 1 – 1
Foresta Mălini – Minerul Iacobeni - nedisputat din cauza lipsei asistenţei medicale
Clasament realizat după rezultatele din teren:
1. Florconstruct Pătrăuţi 8 6 0 2 44 – 13 18
2. FC Marginea 8 6 0 2 26 – 16 18
3. Dorna Vatra Dornei 8 6 0 2 19 – 15 18
4. Zimbrul Siret 8 5 2 1 25 – 9 17
5. Sporting Suceava 8 5 1 2 35 – 15 16
6. Voinţa Stroieşti 8 5 0 3 24 – 19 15
7. Steaua Dumbrăveni 8 5 0 3 15 – 10 15
8. Viitorul Liteni 8 4 2 2 18 – 10 14
9. CS Gura Humorului 8 4 1 3 14 – 12 13
10. Bucovina Frătăuţii Noi 8 4 1 3 21 – 22 13
11. Unirea Boroaia 8 4 0 4 18 – 18 12
12. Bucovina Rădăuţi 8 3 1 4 14 – 17 10
13. Rapid CFR II Mihoveni 8 2 1 5 31 – 30 7
14. Foresta Moldoviţa 8 2 1 5 14 – 26 7
15. Rarăul Câmpulung 8 2 0 6 20 – 25 6
16. Danalis Zvoriştea 8 2 0 6 14 – 47 6
17. Foresta Mălini 7 1 0 6 11 – 16 3
18. Minerul Iacobeni 7 0 0 7 4 – 47 0