După ce a trecut fără probleme de prima etapă a play-off-ului Diviziei A2 la volei, echipa locală CSMU LPS Suceava se pregăteşte în această perioadă pentru a doua etapă, una mai dificilă în care va juca împotriva unui adversar mai puternic, CSU CSŞ Galaţi. În această fază a competiţiei se va juca la fel ca în prima etapă, cel mai bun din trei partide, elevii antrenorului Victor Pancu urmând să dispute două dintre ele pe teren propriu, prima pe 27 februarie, deoarece au fost mai bine clasaţi după sezonul regulat. Pentru a-şi ţine jucătorii în formă, tehnicianul sucevean a aranjat trei meciuri test în compania vecinilor din prima divizie, VCM LPS Piatra Neamţ. Dacă prima întâlnire a avut loc săptămâna trecute, astăzi, sucevenii pleacă la Piatra neamţ pentru un nou meci de antrenament, urmând ca pe data de 23 februarie, nemţenii să vină la Suceava pentru cea de-a treia întâlnire, una cu caracter demonstrativ, mai ales pentru juniorii din municipiul reşedinţă de judeţ.
„Ultimele meciuri din campionat nu prea ne-au ajutat în programul de pregătire pentru obiectivul pe care ni l-am propus şi asta deoarece am întâlnit echipe mult mai slabe decât noi, iar nivelul de concentrare a fost mic. Pentru a ne menţine în formă, atât la capitolul fizic, cât şi moral am hotărât să jucăm trei meciuri cu o echipă de primă ligă, acolo unde se joacă la alt nivel”, a declarat antrenorul Victor Pancu. Dacă va trece de gălăţeni, CSMU LPS Suceava va mai juca până la turneul final încă trei partide, cu câştigătoarea din cealaltă confruntare, cel mai probabil formaţia CSM Bucureşti, pentru a se stabili ordinea pentru locurile I şi II.