Ca de obicei când începe sezonul ploios, vremea le dă bătăi de cap oficialilor Cetăţii. Astfel, pentru a proteja gazonul de pe Areni în perspectiva derbiului de sâmbătă, cu FC Botoşani, antrenorul Ioan Radu a efectuat şedinţa de pregătire de ieri dimineaţă la Fălticeni. Întrucât precipitaţiile au continuat să cadă pe tot parcursul zilei de ieri, tehnicianul sucevean a decis să-şi menajeze jucătorii, hotărând astfel să contramandeze cel de-al doilea antrenament al zilei, programat în localitate.
În altă ordine de idei, preşedintele Ciprian Anton a fost prezent ieri la Botoşani, pentru a asista la meciul dintre reprezentativele de tineret ale României şi Insulelor Feroe. Oficialul Cetăţii spune că s-a întâlnit la stadionul Municipal cu oficialii botoşăneni, însă nu au discutat nimic pe tema derbiului de sâmbătă, de pe Areni.
„L-am felicitat pe Cornel Sfaiţer pentru organizarea ireproşabilă a meciului naţionalelor de tineret. E un lucru extraordinar faptul că au reuşit să aducă echipa României la Botoşani şi merită felicitaţi pentru acest lucru. M-a impresionat şi calitatea gazonului de pe Municipal, care a rezistat foarte bine până la final, în ciuda precipitaţiilor care au căzut pe toată durata partidei”, a declarat Anton.