Handbaliştii echipei locale CS Universitatea Suceava vor începe astăzi, seria meciurilor de pregătire, cu o primă partidă test în compania celor de la Ştiinţa Bacău. Aflaţi de săptămâna trecută în cantonament la Vatra Dornei, elevii antrenorilor Petru Ghervan şi Leonard Bibirig se vor deplasa astăzi la Piatra Neamţ, acolo unde sunt cantonaţi băcăuanii şi cu care vor disputa trei reprize a câte 30 de minute fiecare.
Joi, sucevenii se vor întoarce acasă, iar săptămâna viitoare există discuţii pentru un test cu HCM Constanţa, la Bistriţa, acolo unde echipa de la malul mării se află în cantonament.
„Am discutat în principiu cu cei de la HCM Constanţa şi a rămas să mai vorbim pentru a şti dacă vom juca sau nu, unul sau două meciuri împreună. Toţi jucătorii sunt valizi, apţi pentru pregătire şi efort şi sper ca această situaţie să se păstreze şi în continuare”, a declarat tehnicianul Petru Ghervan. Universitarii vor continua seria meciurilor de pregătire la Memorialul Mihai Mironiuc, în al doilea week-end din august, la o săptămână după urmând să participe la un turneu la Piteşti. De acolo, studenţii vor pleca spre Ungaria, pentru meciul de pe 22 august cu puternica formaţie Veszprem, în drum existând şanse să joace un meci şi cu Oradea.
La întoarcere, sucevenii vor disputa un ultim turneu de pregătire, de această dată la Cluj.