Administrator al Sălii de Sport din Vatra Dornei, Cristian Prâsneac este şi atlet legitimat la Clubul Sportiv Municipal Dorna, pregătind în acelaşi timp şi o grupă de copii. Cu toate că are un program foarte încărcat, el a reuşit calificarea la Campionatul Balcanic de Alergare pe Munte, competiţie ce va avea loc duminică, pe 29 iunie, în Bulgaria la Sapareva Banya.
„M-am pregătit special pentru acest concurs şi, pentru prima dată de când activez la CSM, am avut parte şi de un cantonament. M-am antrenat 16 zile pe Rarău şi aş vrea să le mulţumesc celor ce au făcut posibil acest lucru: Primăria Municipiului Vatra Dornei (cazare), Grupul LaDorna (alimentaţie), Ape Minerale Bucovina şi Lordinu (suţinătoare de efort-medicamentaţie, vitamine)”, a declarat Cristi Prâsneac înainte de a pleca în Bulgaria.