Teoretic a început Cupa UEFA. Practic a început degeaba. Nu numai pentru că nu avem nici o echipă în această competiţie, dar meciurile în sine nu par atractive. Nici măcar pentru pariori, fiindcă nu prea există control. Doar meciul Fiorentinei, în şansa căreia cred până la finală şi dincolo de ea, mă interesează, dar în momentul în care scriu mai este jumătate de zi până când va începe. În timp ce colecţionam impresii fugare despre partidele din prima seară, stăteam la o bere cu doi coechipieri şi încercam să ne explicăm înfrângerea din competiţia de amatori la care participăm. Cum nici unul dintre noi nu şi-ar fi pus cenuşă în cap, pe lângă veşnicul ţap ispăşitor, arbitrul, am mai identificat un motiv: proximitatea zilei îndrăgostiţilor! Atâta stres a indus această sărbătoare de import, încât n-am mai putut da cu piciorul în minge! Dar dacă se cheamă ziua îndrăgostiţilor înseamnă că ar trebui să fie şi a noastră, nu?! Lansez acum o mişcare de emancipare a bărbaţilor, şi noi suntem îndreptăţiţi să primim cadouri, sa ni se facă surprize cu această ocazie... "Iubitule, pentru că ştiu că îţi doreşti mult să fii pe teren la finala Ligii Campionilor, am trimis pentru tine un esemes la numărul cutare şi poţi fi stegar la finală!" Uite, o asemenea chestie m-ar topi de tot, fiindcă dintotdeauna am ţinut steagul sus, fără ca asta să mă ajute să devin măcar tuşier. Iar la finală chiar cred că aş impresiona, pentru că am mai defilat cu steagul ca pionier, în poziţia aia marţială cu cotul stâng la nivelul umărului, bărbia sus şi privirea semeaţă într-o parte, către loja oficială. Dar astea sunt vise, hai că ne-am udat destul beregata cu bere, gata!