Agenţia ungară MTI scrie că o parte dintre suporterii formaţiei Ujpest, aflaţi pe stadionul din Budapesta pentru meciul cu Steaua, din preliminariile Ligii Europa, i-a făcut pe români "ţigani" şi precizează că pe arena Szusza Ferenc s-a auzit şi salutul nazist "Sieg Heil".
"În timpul primei reprize a meciului, fanii unguri au cântat cântece defăimătoare la adresa României şi i-au numit pe oaspeţi ţigani. Salutul nazist «Sieg heil» a fost de asemenea auzit în tribune", notează sursa citată.
Agenţia ungară adaugă că în partea secundă a partidei dintre Ujpest şi Steaua a început cu 20 de minute întârziere din cauza faptului că suporterii unguri au încercat să provoace o luptă cu fanii români: "Unii din fanii unguri s-au urcat pe garduri şi au aruncat cu dispozitive pirotehnice către sectorul ocupat de suporterii români, care şi ei la rândul lor au început să arunce scaune în direcţia susţinătorilor maghiari. Poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a restabili ordinea in stadion".
Potrivit MTI, la sfârşitul meciului, poliţia a fost din nou nevoită să utilizeze gaze lacrimogene pentru a-i ţine în frâu pe furioşii fani maghiari, care au încercat să se apropie de suporteriii Stelei.