Gândirea laterală în comunicarea cu copiii (II)

"Cel mai bun joc care există, jucăria cea mai amuzantă, sunteţi voi, părinţii."

(Dr. Monte Bail, părinte şi psihiatru, Toronto).

Astfel putem să folosim frecvent tehnica numită “gândire magică” – ce frumos ar fi dacă … / cum ar fi dacă ar fi posibil să …

Personal, folosesc această tehnică chiar şi pentru a rezolva probleme de comunicare, mai ales cu fetiţa mea de patru ani şi 8 luni. De exemplu într-o dimineaţă mi-a spus că nu vrea să meargă la grădiniţă că vrea să stea cu mami. Fireşte că trebuia să meargă iar eu nu puteam să stau cu ea în acea zi, în ciuda programului meu flexibil. Aşa că i-am recunoscut dorinţa spunându-i “Înţeleg că vrei să stai cu mami mai mult, şi eu aş vrea să stau cu tine, poate chiar să vin cu tine la grădi. Ce-ai spune dacă mă fac şi eu mică şi merg cu tine la grădi în fiecare dimineaţă?” ceea ce pe ea a făcut-o să râdă şi să  continue “Atunci tu şi tati vă faceţi mici şi mergeţi la grădi şi eu şi Robert (fratele ei mai mic) mergem la servici.”

Astfel tensiunea a fost dezamorsată şi în locul meu a plecat la grădiniţă cu un elastic de al meu de prins părul să îi aducă aminte de mami.

Uneori aplic metoda într-un mod mai tranşant de genul: “Mami, vreau un cal!” (sau orice altă dorinţă fără şanse de realizare) – Şi eu vreau o maşină roşie! – Îmi cumperi un cal? - Dar tu îmi cumperi o maşină roşie?” – ceea ce face ce fac toate tehnicile de gândire laterală şi anume rup tiparul de gândire – sau de plânsete, în astfel de cazuri, abătând atenţia de la problemă, fiindcă deseori discuţia continuă cu motivele ei pentru care nu poate să îmi cumpere mie aşa ceva fiindcă ea e mică, nu are bani, etc. Uneori o combin cu o altă metodă, exagerare şi iese cam aşa: - Mami, vreau bomboane! – Ar fi frumos să avem bomboane. O sută de bomboane! – O mie de bomboane! – Zece mii de bomboane! – Un munte de bomboane! – după care, culmea e că de cele mai multe ori ei nu-i mai trebuie bomboane sau concluzionează singură, renunţând la tonul plângăcios de dinainte: Dar ai să cumperi când te duci la magazin?

Alteori aplic această metodă în poveştile pe care le spun seara, mai ales dacă în ziua respectivă s-a întâmplat vreun incident. Iar în poveste întotdeauna animalul sau copilul care e personajul principal trece printr-o situaţie asemănătoare pe care o rezolvă cu succes fiindcă procesul este tot cel de gândire magică - ce frumos ar fi dacă acel incident nu se mai întâmplă. Dacă îşi uită lucruri acasă la alţi copii, în poveste iepuraşul are grijă de fiecare dată când pleacă să se întrebe “oare mi-am luat toate jucăriile cu care am venit?”, dacă îşi lasă hainele pe jos, prinţesa din poveste le pune mereu la loc în dulapul ei preferat lipit cu abţibilduri, etc.

Se pot folosi astfel de poveşti chiar şi anterior producerii unui eveniment mai dificil cu scopul de a crea copilului o stare bună şi de a fi mai pregătit să treacă prin el.

De exemplu, înainte de a merge cu copilul la stomatolog (deşi îl pregătim spunându-i toate informaţiile de care are nevoie), putem să inventăm şi o poveste în care să înserăm stări pozitive şi resurse ale copilului fiindcă el se va identifica cu personajul respective şi îşi va activa singur aceste stări. Povestea ar putea fi despre o vulpe căreia “ i-a fost puţin frică, dar e normal fiindcă nu ştia ce se întâmplă de obicei la stomatolog”, care “s-a suit curajoasă singură pe scaun”, “căreia i-a plăcut tare mult mirosul de căpşuni de la anestezie” sau “pe care a durut-o puţin, dar i-a trecut repede”, iar la sfârşit a avut cei mai sănătoşi şi mai frumoşi dinţi dintre toate vulpile şi era tare fericită.

Fireşte, opţiunile nu se termină niciodată. Şi nici provocările. Aşa că în funcţie de starea noastră, de creativitatea şi flexibilitatea noastră putem găsi permanent idei de a comunica eficient cu copiii noştri. Acum doar aveţi şansa să mai adăugaţi una la repertoriul propriu – “Ce frumos ar fi dacă …?”