Identitatea copiilor, între stimuli negativi şi pozitivi (II)

Cum putem extrage însuşiri din experienţele copiilor noştri este foarte simplu în cazul celor pozitive:

Spune mulţumesc – este politicos.

Dă păpuşa unui alt copil în parc – este darnic.

Dă cu mătura în bucătărie – este harnic.

Se îmbracă singur – este descurcăreţ.

Provocarea este să reuşim să extragem chiar şi din experienţele pe care le percepem ca fiind negative tot însuşiri pozitive ale copiilor. Pentru situaţiile în care nu mai e aşa de simplu, putem încerca să le vedem din alt unghi:

Dacă s-a împiedicat – nu e “împiedicat” sau neatent, e atent la altceva.

Dacă a băut cafea deşi nu avea voie – nu e “neascultător”, e curios şi independent, dar şi ghidăm dezvoltarea acestor calităţi prin alte comportamente.

Dacă bate un alt copilaş – nu e “bătăuş”, e ambiţios, dar îl învăţăm alte căi de a obţine ceea ce vrea.

Dacă ţipă întruna când vrea ceva – nu e “enervant”, e perseverent şi îi putem cultiva perseverenţa ulterior printr-un joc.

O poezie care ilustrează acelaşi lucru e cea a lui Marshall Rosenberg din cartea “Adevărata educaţie pentru o viaţă împlinită”:

“N-am văzut copil prost niciodată;

Am văzut câte un copil ce făcea uneori 

lucruri pe care nu le înţelegeam

sau lucruri altfel decât le plănuiam.

Înainte de a-i spune că e prost,

gândeşte-te dacă era chiar aşa sau doar făcea

lucruri altfel decât credeai tu c-ar fi fost?”

În mod clar, unele comportamente trebuiesc stopate, dar ele nu arată de la sine o anumită “răutate” a copilului. Din contră, putem să ne folosim de ele pentru a accentua verbal partea pozitivă implicată în acel comportament şi ulterior să oferim ocazia acestor trăsături să se exprime prin acţiuni acceptabile.

O altă situaţie reprezentativă în acest sens e cea în care cineva pune o întrebare copilului nostru şi el nu răspunde. De multe ori este etichetat foarte repede: “Vai, ce timid sau ruşinos eşti!” Uneori e şi mai grav fiindcă mama e cea care iniţiază această etichetare: “Nu răspunde că e timid”. Şi astfel şansele ca data viitoare copilul să răspundă devin şi mai mici, deşi este exact opusul a ceea ce ne dorim de fapt. Am putea spune în schimb că nu vrea să răspundă, vorbeşte doar când vrea el, scoţându-i în evidenţă caracteristici pozitive: e circumspect faţă de persoanele străine, decide singur când să vorbească sau nu, etc. chiar dacă normele sociale impun un răspuns imediat la o întrebare.

Personal, am şi eu tendinţa de a generaliza comportamentul copiilor mei: dacă nu le place ceva de mai multe ori, înclin să cred că nici în viitor nu le va place acel lucru şi nu îi mai solicit în acest sens. Pe când soţul meu verifică de fiecare dată, poate copilul s-a schimbat între timp şi noi îi limităm opţiunile şi aşa am învăţat şi eu să le ofer de fiecare dată toate alternativele de dezvoltare. Ce dacă a refuzat la zece mese anterioare să mănânce castraveţi, poate de data asta (la restaurant cu prietenii sau la picnic în pădure, adică mai ales în circumstanţe diferite) vrea să mănânce chiar şi castraveţi.

E foarte posibil ca ulterior societatea să nu ne trateze copilul (chiar devenit adult) cu aceeaşi bunăvoinţă. S-ar putea ca vecinul, profesorul, colegul sau şeful său să-i sugereze sau să îl facă de-a dreptul nesimţit, leneş, mincinos, incompetent, etc., dar cel puţin el va avea “scutul” format şi va şti să contracareze în mintea lui (să transforme etichetările generale ca “incompetent” în fraze specifice: “sunt competent, dar acum am făcut o greşeală”) şi nu să interiorizeze aceste categorisiri, ajungând să trăiască stări din ce în ce mai depresiv şi să se comporte ulterior din ce în ce mai mult conform acestor etichete.

V-aţi spus vreodată ceva de genul “Dacă şi aşa lumea mă crede încet, de ce să mă mai grăbesc?”

Dacă m-aş gândi acum la o comparaţie pentru cele de mai sus, îmi vine în minte faptul că noi ar trebui să sădim în copiii noştri seminţele fructelor sau florilor pe care ni le dorim să răsară. Uneori însă noi nu sădim nimic (şi cresc buruieni) sau sădim cânepa, dar vrem să culegem trandafiri. Şi ne dăm seama târziu, abia după ce au răsărit, că nu am folosit seminţele cele bune. Aşa că ... dacă vreţi să culegeţi trandafiri, sădiţi trandafiri!

Psiholog Mihaela ZAHARIA
Parenting trainer & coach Mind Master
www.parenting.ro