Google
 
sâmbătă, 4 dec 2010 - Anul XV, nr. 286 (4577)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6586 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,0976 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   1 imagine |   ø fişiere video

Şi părinţii cresc

De ce cursuri pentru părinţi?

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

- Dar tu nu ai învăţat la facultatea de psihologie despre comportamentul copilului la vârsta de 2 ani?

- Da, am învăţat, dar ştii ... cursurile nu urlau!

Aşa a decurs un schimb de replici dintr-un dialog pe care l-am avut cu o prietenă, pe vremea când primul meu copil tocmai împlinise 2 ani.

E adevărat, cursurile nu urlau, ci descriau frumos şi în linişte caracteristicile fiecărei vârste, achiziţiile ce trebuiesc făcute, stimulările potrivite fiecărui stadiu, diferenţele normale şi cele patologice, dar nu spuneau nicăieri: - ce faci când copilul începe să urle în supermarket că “vlea bombo loz” şi tu nu ai de gând să-i cumperi? - ce faci când ia jucăria altui copil la groapa cu nisip şi nu vrea deloc să o dea înapoi? - sau fugăreşte pisica prietenilor prin toată casa când sunteţi la ei în vizită? - şi în sfârşit, la restaurant vrea să mănânce tot, doar că ... din farfuria de pe masa alăturată?

În acel moment, am început să caut răspunsuri. În primul rând în cărţi. Cu unele nu am fost deloc de acord. De exemplu, nu vreau să îmi bat copiii în nici o situaţie. Cu unele am fost de acord parţial. Nu pot să spun că ştiam ce caut, dar simţeam că trebuie să existe ceva care să mă mulţumească.

Vroiam un sistem de educaţie care: Să nu pună copiii în inferioritate. Niciodată nu mi-a plăcut abordarea “e mic şi prost”. Consider că nu trebuie să subestimăm capacitatea copiilor de a înţelege şi a veni cu idei proprii chiar la rezolvarea problemelor “de adulţi”.

Să le lase copiilor libertate: - de explorare (să îmi pot lăsa copiii să se joace cu noroi sau să adune râme de sub pietre), - libertatea de a gândi şi a găsi soluţii creative (îmi vine în minte rezolvarea propusă de un copil atunci când un tir a rămas blocat într-un tunel fiind mai înalt decât înălţimea permisă şi nimeni nu ştia cum să îl scoată de acolo: ”De ce nu-i dezumflaţi roţile?”), - libertatea de a lua singur decizii (să îmi las copiii să aleagă ce fel de supă vor la restaurant, nu să hotărăsc eu asta). Să le cultive iniţiativa şi curajul. Să nu îmi “dresez” copiii să le fie frică, să le permit să pună mâna pe şoareci sau păianjeni, dacă vor. Să le permit să mănânce broaşte dacă sunt curioşi. Să nu le spun “nu e voie, c-ai să cazi”, ci să îi las să se suie pe cea mai înaltă scară din parcul de distracţii, dar să le arăt cum să facă acest lucru în siguranţă. Să nu cultive exagerat concurenţa şi spiritul de competiţie. Vreau să îmi învăţ copiii cum să coopereze, cum să împartă şi cum să lucreze în comun cu alţii. Ştiu că în viaţă vor avea destule ocazii de a fi în competiţie, dar vreau ca cea mai importantă competiţie din  viaţa lor să fie cea cu ei înşişi. Să permită dezvoltarea întregului potenţial corespunzător vârstei. Cel puţin să nu fac în locul lor lucruri pe care ei ar fi în stare să le facă singuri.

Cam aceste principii căutam să fie respectate în metodele de educare pe care vroiam să le aplic. Nu voiam să mai aud vreodată că un părinte ar fi îndreptăţit să spună: “Lasă-mă pe mine că tu nu te pricepi la nimic” sau “Fă aşa fiindcă spun eu!” sau “Lasă că vezi tu acasă ce bătaie mănânci!” sau, mai grav “Ce stai ca o momâie dacă el îţi ia jucăria, nu poţi să-i tragi una?”

Puţine lucruri mi-au satisfăcut aceste criterii şi multe altele din acelaşi registru. Dar totuşi am găsit: - sistemul de educaţie step-by-step  - cartea “Comunicarea eficientă cu copiii” scrisă de Adele Faber si Elaine Mazlish (Editura Curtea Veche) - cartea “Între părinte şi copil” scrisă de dr. Haim Ginott (Editura Humanitas) - cărţile de comunicare nonviolentă ale lui Marshall Rosenberg: “Comunicarea nonviolentă – un limbaj al vieţii” şi “Adevărata educaţie pentru o viaţă împlinită” (editura Elena Francisc Publishing)

Acestea m-au determinat să caut mai mult şi să dezvălui şi altor părinţi abilităţile care pot aduce mai multă eficienţă în educaţia copiilor. Şi astfel să avem mai multe mijloace prin care să creăm o lume mai bună pentru copiii noştri, începând cu propria lor familie.

Psiholog Mihaela ZAHARIA
Parenting trainer & coach Mind Master
www.parenting.ro

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului De ce cursuri pentru părinţi?.
 Vizualizări articol: 629 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.0 din 4 voturi
De ce cursuri pentru părinţi?4.054

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei