Despre tulburările de limbaj la copiii mici (III)

Interviu cu Emilia Crîşmariu, logoped gradul II, master în logopedie pediatrică, Centrul Logopedic Interşcolar Judeţean Suceava

Care ar fi nişte reguli generale pe care părinţii ar fi indicat să le urmeze atunci când vor să îi înveţe pe copiii lor să vorbească?

De exemplu, unii părinţi vor să îi înveţe pe copiii lor cuvinte noi dar aleg cuvinte grele pentru nivelul, vârsta şi capacitatea copiilor şi apoi se plâng sau devin îngrijoraţi când aceştia nu reuşesc să le rostească.
Din primele zile, copilul emite nişte sunete, sunete biologice, fără o anumită semnificaţie, care sunt de fapt produsul unor reacţii organice la stimuli neplăcuţi. Abia după prima luna aceste manifestări fonetice capătă un caracter intenţional, căpătând o anumită semnificaţie. După prima lună de viaţă copilul începe să-şi "antreneze" organele sale fonoarticulatorii şi începe să emită sunete care sunt confuze din punct de vedere fonetic.

Treptat însă, o serie de mişcări elementare, folosite în supt, masticaţie, deglutiţie sunt modificate, copilul începe să emită sunete de tipul consoanelor, iar prin schimbări de rezonanta ale vocii începe să pronunţe vocalele.

Pe lângă băiţa zilnică trebuie să asiguram bebeluşului ceea ce specialiştii numesc "baia de limbă", chiar dacă aceasta se face iniţial utilizând acea "mămească său tătească" universală. Când scoate sunete diferite, dacă îi vom răspunde în acelaşi fel, se va bucura şi va continua să producă sunete ca şi cum s-ar juca cu o jucărie nouă. La 6 săptămâni bebeluşul îşi îndreaptă capul în direcţia din care provin sunetele şi are capacitatea remarcabilă de a distinge sunetele vorbirii de alte tipuri de zgomote. În legătură cu această capacitate extraordinară s-a demonstrat că bebeluşul, chiar în primele 24 ore de la naştere, poate distinge cuvintele cu sens (substantive, verbe) faţă de cele fără sens (prepoziţii).
După trei luni, sunetele sunt uneori confuze, dar capătă tot mai mult o semnificaţie, exprimând o stare de confort sau de disconfort. Pe la 5-6 luni, copiii încep să repete sunetele provocate de alţii, unesc aceste sunete în silabe ce se repetă, repetă aceeaşi silaba de 2-3 ori (ma-ma-ma), constituind lalaţiunea. Dacă există o atmosfera lingvistică favorabilă, progresele în achiziţia şi înţelegerea limbajului sunt foarte rapide. Prin imitaţie copilul încearcă să emită tot mai mult emisiunile verbale ale adultului. Dacă i se vorbeşte, vocalizează ca răspuns încercând să întreţină comunicarea. Răspunde prin gesturi la întrebări simple sau la alte gesturi, imită intonaţia altora, încetează activitatea când i se spune "Nu".
Primele cuvinte cu sens apar abia spre sfârşitul primului an de viaţă. Acum folosesc mult mimica, gestul şi vocea ca urmare a decalajului care există între înţelegere şi posibilităţile de pronunţie. Centrii creierului care controlează mişcările fizice se dezvoltă mai repede decât centrii vorbirii. Cel mai important gest care reprezintă un salt mental pentru bebeluş îl reprezintă arătatul cu degetul (pointing-ul). Acest gest este tipic uman. Copilul înţelege acest gest doar după ce începe să meargă de-a buşilea şi vrea să atragă atenţia asupra unui lucru.
Între 18 luni şi 2 ani se petrece un eveniment deosebit şi misterios în acelaşi timp: are loc un mare salt mental şi bebeluşul stăpâneşte deodată lumea cuvintelor. Este ceea ce specialiştii numesc ,,explozia de limbaj". La 22 de luni, la mijlocul exploziei de limbaj, un copil învaţă un cuvânt nou la fiecare 90 de minute; la doi ani ştiu 300 de cuvinte şi înţeleg cam 1.000.

Atitudinea părinţilor fata de copil, modul în care aceştia se ocupa de dezvoltarea limbajului influenţează decisiv evoluţia comportamentului verbal. Limbajul simplu şi cât mai clar al adulţilor contribuie în cea mai mare măsură la înlăturarea particularităţilor trecătoare ale pronunţării determinate de vârstă.

Interviu realizat de Psih. Mihaela ZAHARIA