Despre copilul timid (III)

Cum să ne comportăm cu un copil timid?

În primul rând să nu cădem în capcana de a generaliza imediat sau a crede generalizările celorlalţi. Când copilul nu răspunde la “Cum te cheamă?”/ “Câţi ani ai?” /“Ce poezie ştii?” nu e cazul să facem o dramă din asta. Chiar şi atunci când persoana care a rămas fără răspuns ne dă replici de genul “Ce timid e!” sau chiar mai rău “Ce prost crescut e!”. E presupunerea lor şi atât. Nu e adevărul despre copilul nostru! Fiţi sinceri că nici vouă nu vă place când vă ia cineva la întrebări (şeful/ soţul / soţia) sau chiar când o persoană străină vă întreabă în tren de exemplu: “Cât e ceasul? Când ajunge trenul? Are întârziere? Şi dvs. unde coborâţi? Şi cum e vremea acolo? Mergeţi cu treabă sau în concediu? Îl ştii pe cutare?” Când tot ceea ce vrei tu e să ai o călătorie liniştită, aşa-i? De ce le-ar face atunci plăcere asta copiilor noştri, mai ales când li se întâmplă acest “ritual” o dată la câteva zile.

Ce mai putem face e să examinăm acele gânduri care încep cu cuvântul “trebuie” din mintea noastră care se referă la copil: Trebuie să răspundă, trebuie să se uite în ochii tăi, trebuie să ….

Măcar pentru a fi conştienţi de câte lucruri vrem să îi impunem copilului nostru, dar pe care el nu le simte ca atare. Pentru el nu există “trebuie” şi nici nu este uşor de acceptat.

Deci atunci când se întâmplă ca propriul dvs. copil să nu se comporte aşa cum v-aţi dori să vă spuneţi chiar şi numai în mintea voastră foarte specific ce s-a întâmplat de fapt. Între “Azi Radu m-a făcut de ruşine de timid ce-a fost cu vecina X” şi “Azi ne-am întâlnit cu vecina X pe scări când am venit de la grădiniţă şi l-a întrebat pe Radu cum a fost la grădiniţă şi el nu a răspuns nimic.” e o diferenţă. Şi ceea ce ne spunem în mintea noastră ne determină şi starea emoţională pe care o avem, în primul caz vom fi nervoşi probabil şi vom avea tendinţa să certăm copilul, în cazul al doilea vom fi mai dispuşi să discutăm calm cu el şi să aflăm motivele reale pentru care nu a vrut să răspundă. Iar ulterior vom ţine cont de aceste motive şi îl vom învăţa şi îl vom motiva să aibă un comportament social acceptat.

Apoi un copil mai timid va fi lăudat de fiecare dată când va avea un comportament de iniţiativă, de interacţiune socială. Nu neapărat în public fiindcă şi asta l-ar putea stânjeni fiindcă pune o presiune mare pe el, dar în intimidate. De exemplu: dacă s-a apropiat de o fetiţă şi i-a oferit bomboane, sau a răspuns când un copil l-a întrebat cum îl cheamă, sau s-a jucat cu alt copil la groapa de nisip sau a dat mâna cu cineva, etc. Personal, eu fac poze şi filmez multe momente “de succes”. Dacă asta nu îl deranjează pe copil, poate fi o modalitate prin care să întărim acest comportament iar el să îl interiorizeze mai rapid.

De asemenea nu e cazul să ne aşteptăm la efecte peste noapte. E bines să avem răbdare şi să fim conştienţi că a realiza o astfel de schimbare e un proces îndelungat în care e posibil să apară reveniri la vechiul comportament, mai ales în situaţii foarte noi şi foarte tensionante.

Psiholog Mihaela ZAHARIA
Parenting trainer & coach Mind Master
www.parenting.ro