Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 1 apr 2013 - Anul XVIII, nr. 75 (5282)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Sauna afectează fertilitatea bărbaţilor

 

Bărbaţii care obişnuiesc să meargă la saună sunt avertizaţi că acest obicei le poate afecta calitatea spermei, potrivit unui studiu la care au participat mai mulţi bărbaţi finlandezi, scrie dailymail.co.uk.

Subiecţii studiului au petrecut la saună câte 15 minute de două ori pe săptămână, pe o perioadă de trei luni în care le-a fost monitorizată calitatea spermei. Specialiştii au constatat că, la finalul studiului, calitatea spermei participanţilor era mai scăzută decât la început şi că aceasta a revenit la normal la şase luni de la încetarea experimentului.

Potrivit cercetătorilor, în timpul saunei, temperatura scrotului creşte cu până la trei grade celsius. "Testiculele atârnă de corpul bărbaţilor pentru a se răcori, iar, în cazul celor ale căror testicule nu au coborât în scrot, sperma poate fi infertilă", afirmă doctorul Andrew Kramer, urolog la University of Maryland Medical Centre. Acesta adaugă că bărbaţii care folosesc sauna se confruntă şi cu modificări ale ADN-ului spermei.

"Folosirea excesivă a saunei, mai ales în Ţările Nordice, este una dintre cauzele numărului mare de infertilitate masculină şi se impune astfel luarea de măsuri în schimbarea stilului de viaţă", spun autorii cercetării. Aceştia adaugă că, în ţările unde sauna este des folosită, specialiştii ar trebui să atragă atenţia asupra efectelor, prin amplasarea, la loc vizibil a unor panouri sau pliante informative.

Dar calitatea spermei poate fi afectată şi de căldura degajată de laptop, ajungând până la instalarea infertilităţii, au arătat studii anterioare. Potrivit datelor recente, cazurile de infertilitate la bărbaţi au crescut cu până la 38% în ultimii zece ani, principalele cauze fiind legate de stilul de viaţă şi de alimentaţie.

O cercetare recentă, efectuată în Spania, a evidenţiat faptul că până şi bărbaţii tineri se confruntă cu probleme de calitate a spermei, care scade cu aproximativ două procente în fiecare an, situaţia fiind alarmantă, spun specialiştii care atrag atenţia asupra faptului că s-ar putea ajunge în timp la infertilitate.

De asemenea, un studiu care a durat 10 ani şi a cuprins peste 200 de bărbaţi, a demonstrat că s-a ajuns de la o concentraţie medie de 72 de milioane de spermatozoizi pe mililitru, în 2001, la 52 de milioane de spermatozoizi pe mililitru, în 2011.

În acelaşi context, un studiu britanic publicat în luna februarie arată că aproximativ 20% dintre cupluri încearcă mai bine de un an să devină părinţi, iar efortul este uneori atât de mare încât duce la despărţirea unor cupluri.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sauna afectează fertilitatea bărbaţilor.
 Vizualizări articol: 1453 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Sauna afectează fertilitatea bărbaţilor5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   PRECIZARE trimis de
( 1 apr 2013, 13:32:21
ATI ,,NIMICIT'' CINOVNICII DIN SEMIPRIMARIA GUBERNALA,ACESTIA VIZITEAZA FRECVENT SAUNA DIN COLHOZU' EROTIC ,,STADION'' , BINEINTELES IN INTERES DE SERVICIU.PROBABIL DE ACEEA UNII AU APUCAT-O PE CALEA ALCOOLULUI!

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei