Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 7 mar 2012 - Anul XVII, nr. 55 (4960)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Langereis şi Junior, noile grupe sanguine

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Cu toţii ştim că există patru grupe sanguine principale - A, B, AB şi 0 -, însă recent oamenii de ştiinţă au dezvăluit că au descoperit şi alte două grupe de sânge, relatează Daily Mail. Societatea Internaţională de Transfuzii Sanguine recunoaşte însă şi alte 28 de grupe sanguine „secundare”, cu nume precum Kidd, Diego, Duffy şi Lutheran, iar acum o echipă de cercetare de la Universitatea din Vermont a anunţat identificarea grupelor botezate Langereis şi Junior. Această descoperire, se pare, va aduce beneficii importante nu doar în domeniul transfuzării şi al transplantului de organe, ci şi pentru dezvoltarea intrauterină şi lupta împotriva cancerului. Biologul Bryan Ballif, coordonatorul echipei care a găsit secretul celor două grupe sanguine noi, a explicat că, în timpul cercetărilor, s-a constatat că peste 50.000 de japonezi ar avea grupa Junior negativ, fapt ce cauzează probleme la transfuzia de sânge şi incompatibilităţi la mamă şi făt.
În ediţia din luna februarie a publicaţiei Nature Genetics, profesorul Ballif şi echipa sau au anunţat descoperirea în hematii (celulele roşii) a două proteine responsabile pentru dezvoltarea acestor grupe sanguine mai puţin cunoscute. Cele două molecule, care funcţionează ca proteine de transport, au fost botezate ABCB6 şi ABCG2.

„Până recent fuseseră identificate doar 30 de proteine responsabile pentru determinarea grupei sanguine, iar acum lista a ajuns la 32”, a explicat Ballif. Descoperirea a două noi proteine este cu atât mai remarcabilă cu cât ultima fusese găsită acum mai bine de zece ani. Ambele proteine proaspăt identificate sunt asociate totodată cu rezistenţa la medicamente anticancer, astfel că descoperirea făcută ar putea avea implicaţii şi pentru îmbunătăţirea tratamentelor medicamentoase de oncologie.

 

Echipă de cercetare internaţională

Din grupul de cercetători care au contribuit la această descoperire fac parte medici de renume din domeniul transfuziilor de sânge şi de plasmă, deci efortul a fost făcut la nivel internaţional. Proteinele analizate de Ballif au fost sintetizate de Lionel Arnaud, specialist în cadrul Institutului Francez pentru Transfuzii Sanguine din Paris, la procesul de identificare a noilor grupe participând însă şi japonezii Yoshihiko Tani, de la Centrul Sanguin al Crucii Roşii din Osaka, şi Toru Miyasaki, specialist la Centrul de Transfuzii al Crucii Roşii din Hokkaido. După ce echipa din Vermont a identificat proteinele, grupul de specialişti din Franţa a efectuat testele care au confirmat că aceste proteine determină grupele de sânge Langereis şi Junior.
Profesorul Ballif a precizat că, deşi antigenii pentru aceste două grupe sanguine au fost identificaţi în urmă cu zece ani la femeile însărcinate care aveau probleme în a păstra sarcina când fătul avea o grupă sanguină incompatibilă, bazele genetice ale acestor antigeni nu fuseseră identificate. Acum, odată cu găsirea acestei baze genetice, diferenţa dintre viaţă şi moarte în cazuri de urgenţă ar putea fi găsită rapid, cu o simplă analiză de sânge.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Langereis şi Junior, noile grupe sanguine.
 Vizualizări articol: 729 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Langereis şi Junior, noile grupe sanguine5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei