Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 18 feb 2012 - Anul XVII, nr. 40 (4945)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Un microcip implantat în corp, comandat de la distanţă, folosit în tratamentul contra osteoporozei

Un studiu clinic a demonstrat în premieră faptul că un microcip implantat în corp pentru a difuza doze de medicamente la intervale regulate, comandat de la distanţă, ar putea fi utilizat cu succes în tratamentul contra osteoporozei la femei, informează AFP.

Această tehnică ar putea fi aplicată pentru a asigura tratamente mai eficiente şi în cazul altor boli, precum cancerul, afirmă autorii acestui studiu, publicat în revista Science Translational Medicine.

Studiul va fi prezentat şi la conferinţa anuală organizată de Societatea americană pentru promovarea ştiinţei (AAAS), care reuneşte 8.000 de cercetători, la Vancouver, în Canada, în perioada 16-20 februarie.

Testele clinice au fost făcute în Danemarca, pe un grup de şapte femei suferind de osteoporoză, o maladie care se caracterizează printr-o pierdere progresivă a masei osoase.

Femeile în vârstă reprezintă 80% din totalul persoanelor atinse de această boală care provoacă cel mai adesea fracturi de şold sau la nivelul încheieturii mâinii.

"Bolnavii nu vor mai avea nevoie să îşi amintească să îşi ia medicamentul sau să suporte durerile cauzate de injecţiile multiple necesare în tratamentul osteoporozei", a declarat medicul Robert Farra, patronul companiei americane MicroCHIPS, care a construit acest dispozitiv electronic.

Studiul a fost realizat în colaborare cu alţi cercetători de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), Facultatea de medicină a Universităţii Harvard şi Universitatea Case Western Reserve din statul Ohio.

Spre deosebire de multe alte microcipuri, care, programate dinainte, eliberează încet mici doze de medicamente pe durata unei anumite perioade, noul microcip eliberează medicamentul, prin telecomandă de la distanţă, prin intermediul unui sistem wireless.

"Medicii vor putea să ajusteze distanţa şi dozajul pentru bolnavii lor, folosindu-se de un computer sau de un telefon mobil", a explicat Robert Farra.

Potrivit autorilor săi, noul microcip, de mărimea unui stimulator cardiac (pacemaker), ar putea oferi beneficii mai mari şi să fie mai puţin costisitor în comparaţie cu injecţiile zilnice.

Cercetătorii au implantat cipul în corpul a şapte femei cu vârste între 65 şi 70 de ani. Procedura poate fi realizată de un medic generalist, în cabinetul său, sub anestezie locală.

Femeile au fost monitorizate timp de 12 luni, iar medicii au constatat că microcipul poate să difuzeze acel medicament - teriparatide -, la fel de eficient ca injecţiile zilnice.

Medicamentul teriparatide ameliorează procesul de formare a oaselor şi reduce riscul de fractură.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un microcip implantat în corp, comandat de la distanţă, folosit în tratamentul contra osteoporozei.
 Vizualizări articol: 530 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Un microcip implantat în corp, comandat de la distanţă, folosit în tratamentul contra osteoporozei0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei