Diagnostic prin reflexologie

Ca ramură a medicinei antice, reflexologia este adevărata ştiinţă a examinării zonelor reflexogene ale organismului situate pe suprafaţa corpului. Organele sunt componente inseparabile în ansamblul organismului uman, având legătură vasculară, nervoasă şi energetică directă cu zonele corespunzătoare reflexogene. Astfel, se cunosc zonele de proiecţie la nivelul ochilor, picioarelor, mâinilor, coloanei vertebrale, limbii, urechilor.

Componentele principale ale reflexologiei sunt: reflexo-evaluarea şi reflexoterapia.

Reflexo-evaluarea - constă în reperarea punctelor sensibile sau dureroase din zonele reflexogene. Prin reflexo-evaluare se poate descoperi o suferinţă morfo-funcţională sau dezechilibru al organului corespondent, palpând, analizând zona lui reflexogenă, zonă, de obicei, foarte bogată în terminaţii nervoase şi vasculare. Prin palpare (în cazul reflexoterapiei, auriculoterapiei, vertebroterapiei, reflexoterapiei palmare), apare o durere care este direct proporţională cu magnitudinea afecţiunii organului corespondent, deci, pentru evaluarea stării de sănătate se folosesc proiecţiile din tălpi, ureche, pe coloană, pe limbă şi din palme. Evaluarea în palme este greoaie şi mai puţin precisă, deoarece activitatea zilnică la care sunt supuse palmele duce la scăderea sensibilizării pe care o urmărim în cadrul unei evaluări a stării de sănătate. În schimb, diagnosticarea realizată pe suprafaţa urechii (auriculodiagnostic), pe coloana vertebrală (vertebrodiagnostic) şi pe tălpi (reflexodiagnostic), ne poate furniza o cantitate mare şi diversă de informaţii preţioase despre starea de sănătate a organismului, chiar înainte ca o afecţiune să se manifeste la nivel fizic. Aşadar se analizează şi dezechilibre ce au apărut doar în sistemul energetic şi care se pot manifesta ca şi afecţiuni somatice mult mai târziu.

O altă metodă de diagnostic reflexogen, cea mai precisă dintre toate, este iridologia sau metoda diagnosticării pe iris. Ochii nu sunt numai oglinda sufletului, ci şi a întregului organism. Cel puţin asta susţin terapeuţii care „citesc” în ochi suferinţele oamenilor. Terapeutul iridolog nu îţi indică boala de care suferi, dar vede, prin metode neinvazive, care organ este afectat. Iridologia este ştiinţa diagnosticării unor afecţiuni, predispoziţii, modificări de funcţie şi structură ale unor organe sau ţesuturi pe baza studiului atent al culorii, semnelor, structurilor şi modificărilor irisului. Contează culoarea, textura, pigmentările, densificarea sau lipsa substanţei în iris. În afară de includerea ei în combinaţiile de metode de diagnostic enumerate, iridologia mai era utilizată pentru obţinerea unei analize exacte a stării de sănătate împreună cu cea mai valoroasă şi exactă metodă de diagnostic alternativ – analiza celor 12 pulsuri chinezeşti ale organelor. Această metodă de evaluare, iridologia, utilizată însă individual, fără a fi combinată cu toate celelalte, de cele mai multe ori nu poate da un rezultat exact asupra dezechilibrelor şi problemelor de sănătate ale pacientului.

Astăzi, există o sumedenie de aşa - zişi “specialişti” care au studiat doar una sau două dintre metodele prezentate şi care se hazardează în recomandări terapeutice periculoase sau ineficiente. Terapeuţii din antichitate şi din evul mediu ţineau cont cu stricteţe de toate informaţiile provenite din aceste metode de diagnostic. Ei înţeleseseră că doar o analiză simultană a tuturor acestor date cu caracter terapeutic poate furniza un diagnostic final real, capabil să ghideze o cură naturistă bazată pe: plante, produse naturiste, exerciţii pentru echilibrarea meridianelor energetice şi alte remedii naturale. care să amelioreze sau să vindece cu adevărat diferite afecţiuni.

În concluzie, reflexo-evaluarea (care de cele mai multe ori durează până la 2,3 ore faţă de şedinţele de diagnosticare de pe “piaţă” de 15-30 de minute) cere atât un studiu amănunţit, experienţă şi diversitate în cazuistică, solide cunoştinţe anatomice şi bioenergetice, privind organismul uman cât şi folosirea simultană, în cazul consultaţiei, a tuturor metodelor de evaluare prezentate mai sus.

Un bun terapeut diagnostician va şti să utilizeze şi să compare datele preţioase furnizate prin analiza: ochilor (irido-diagnostic), a limbii, a coloanei vertebrale (vertebro-diagnostic) a urechii (auriculo-diagnostic) şi a tălpilor (reflexo-diagnostic) şi a celor 12 pulsuri chinezeşti, pentru a obţine un tablou complet şi exact al tuturor dezechilibrelor din organismul bolnavului.

Terapiile indicate mai sus sunt complementare şi nu înlocuiesc procedurile medicale clasice.