Criza psihică este o etapă sau o fază a unui proces care constă din manifestarea unor conflicte acute, a unor privări, a unor frustrări, a unor decompensări, a nemanifestării anumitor aşteptări, a apariţiei unor blocaje sau a unor fenomene perturbatoare ce pot fi urmate, la scurt timp după aceea, în funcţie de modul în care este depăşită respectiva criză, fie de o deviere care va face să apară starea de regres, fie de salturi cu caracter benefic, care vor face să apară progresul.
Luând în consideraţie aceste considerente, am putea spune că de fapt, crizele psihice fac parte din procesul normal al dezvoltării.
Oricât de abruptă ar părea, la prima vedere, o criză psihică, manifestarea sa conţine, în realitate, trei faze succesive:
a) o fază de instalare a crizei ce este adeseori caracterizată de o stare de anxietate;
b) o fază în care criza atinge punctul maxim. Această etapă este uneori însoţită de o stare de dezordine generală care este vizibil sesizabilă din exterior;
c) o fază de sfârşit, care se încheie fie cu apariţia unei transformări majore în bine, fie se încheie cu o schimbare radicală în rău. În această fază de sfârşit este soluţionată, am putea spune în mod progresiv, starea de dezechilibru.
Se poate spune că în faza de sfârşit, fiinţa umană în cauză va alege fie o cale corectă, fie una incorectă şi, mai ales în această fază, ea se va putea folosi de liberul ei arbitru.
În unele situaţii este cu putinţă să apară chiar crize la nivel de dezvoltare interioară, ce sunt legate de dezechilibre ce intervin în evoluţia fiinţei şi care, de regulă, atunci când sunt trecute cu bine conduc la trecerea într-o etapă superioară a dezvoltării.
Mihai MOISOIU
Psiholog