Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 18 iun 2010 - Anul XV, nr. 141 (4432)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Busuiocul, băile cu magneziu şi ceaiul de urzică, eficiente împotriva artritei

Busuiocul, băile cu magneziu şi ceaiul de urzică se numără printre remediile împotriva artritei, propuse de un nou ghid medical publicat de cercetătorii britanici, informează dailymail.co.uk.

Există peste 200 de tipuri de artrită, iar peste nouă milioane de persoane suferă de această afecţiune numai în Marea Britanie. Artrita a devenit în zilele noastre cea mai obişnuită boală cu efecte pe termen lung, afectând 20% din totalul adulţilor şi peste 12.000 de copii în fiecare an.

Artrita, o inflamaţie a articulaţiilor, poate fi declanşată de o varietate largă de factori, printre aceştia aflându-se factorii de natură genetică, biologici, hormonali, cei care ţin de stilul de viaţă, dar şi cei de natură psihologică.

Creşterea excesivă în greutate, suprasolicitarea articulaţiilor, accidentele, infecţiile, hormonii feminini, stresul, dieta şi fumatul reprezintă alţi factori de risc. Cele mai frecvente tipuri de artrită sunt osteoartrita şi artrita reumatoidă.

Ambele afecţiuni au efecte extrem de vătămătoare şi prezintă adeseori simptome similare - durere, rigiditate şi limitarea capacităţii motrice. Deşi există câteva metode pentru a trata şi preveni apariţia artritei, cei mai mulţi experţi în domeniu consideră că o dietă echilibrată şi menţinerea unei greutăţi corporale medii reprezintă cele mai bune soluţii de păstrare a articulaţiilor într-o stare bună de funcţionare.

Uleiul de măsline - Acest produs previne nu doar apariţia artritei reumatoide, ci conţine şi acizi graşi omega 9 şi antioxidanţi, substanţe considerate cu un rol activ în reducerea inflamaţiilor de la nivelul articulaţiilor. În general, salatele de legume preparate cu ulei de măsline au un efect protector împotriva acestei afecţiuni.

Ceaiul de urzică - Acesta este un tratament folosit de sute de ani. Usturimile provocate de urzici reduc durerile şi efectele negative de care suferă pacienţii afectaţi de osteoartrită. Frunzele acestei plante sunt bogate în vitamine şi minerale, conţin un calmant natural şi au proprietăţi antiinflamatorii.

Busuiocul - Această plantă, foarte uşor de cultivat, conţine un ulei volatil, denumit eugenol, care are proprietăţi antiinflamatorii asemănătoare aspirinei. Se recomandă adăugarea frunzelor de busuioc în toate tipurile de salate şi paste.

Fierul - Este vital să se menţină o concentraţie suficientă de fier în organism, deoarece anemia poate fi una dintre cauzele care declanşează artrita reumatoidă. Printre alimentele bogate în fier se numără somonul, sardinele, tonul, ouăle, ficatul, carnea de vită şi cea de pasăre, legumele cu frunze verzi, nucile şi fructele uscate - prune şi caise.

Băile tradiţionale cu magneziu - O baie lungă într-o cadă plină cu apă călduţă în care aţi adăugat sare de magneziu are ca rezultat relaxarea muşchilor şi a articulaţiilor. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Birmingham, cu cât este mai mare deficitul de magneziu din organism, cu atât cantitatea de magneziu absorbită în timpul acestor băi va fi mai mare.

Grădinăritul - Ca formă de exerciţiu fizic făcut pentru a modela greutatea corporală, grădinăritul s-a dovedit a fi mai eficient decât joggingul în aceea ce priveşte întărirea oaselor. Activităţile uşoare de grădinărit pot îmbunătăţi puterea şi agilitatea, fără a pune o presiune prea mare asupra articulaţiilor. Sunt recomandate sesiuni zilnice de grădinărit de câte 30 de minute, care să conţină sarcini variate, pentru a nu supralicita anumite grupe de muşchi.

Menţinerea puterii musculare - Atunci când articulaţiile devin dureroase, răspunsul natural al organismului este de a tensiona muşchii, generând însă în acest fel o durere şi mai mare. Metodele de relaxare a muşchilor pot contribui la eliminarea tensiunii din muşchi şi la dispariţia disconfortului. Tehnicile de respiraţie, meditaţia, tai chi şi yoga ameliorează puterea musculară şi ajută muşchii să se relaxeze mai uşor. Înotul în apă caldă are şi el beneficii importante, având ca rezultat o mai bună tonifiere şi o creştere a puterii musculare. Deoarece apa susţine o parte din greutatea corpului, asupra articulaţiilor se exercită o forţă mai mică, iar apa caldă relaxează atât articulaţiile, cât şi muşchii, ameliorând capacitatea lor de mişcare.

Protejarea articulaţiilor - Atunci când efectuaţi diverse sarcini zilnice, este important de ştiut că există mai multe metode care evită suprasolicitarea articulaţiilor şi minimizează durerea. Durerea este un semnal care vă spune că aţi depăşit o anumită limită. Atunci când apare, acordaţi-vă o mică pauză. Evitaţi să ţineţi anumite obiecte mult prea strâns - folosiţi materiale moi pentru a "capitona" stiloul, periuţa de dinţi şi cuţitele de bucătărie, deoarece aceste materiale scad presiunea exercitată asupra degetelor şi articulaţiilor mâinii. Totodată, folosiţi-vă de cea mai mare articulaţie din corp de fiecare dată când aveţi ocazia. De exemplu, puteţi folosi şoldul sau umărul, în locul mâinilor afectate de artrită, pentru a închide o uşă sau un sertar. Când ridicaţi un anumit obiect, folosiţi ambele mâini, pentru a dispera greutatea obiectului. Evitaţi poziţiile care pun presiune asupra unei anumite articulaţii. De exemplu, păstraţi-vă o poziţie corectă când staţi în picioare, pentru ca greutatea corpului să fie suportată de ambii genunchi.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Busuiocul, băile cu magneziu şi ceaiul de urzică, eficiente împotriva artritei.
 Vizualizări articol: 1690 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.0 din 3 voturi
Busuiocul, băile cu magneziu şi ceaiul de urzică, eficiente împotriva artritei4.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei