Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 18 nov 2009 - Anul XIV, nr. 271 (4257)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Studii

Persoanele care au avut deja gripă ar putea avea o formă de imunitate la AH1N1

Persoanele care au avut deja gripă sau care s-au vaccinat de mai multe ori împotriva acestei boli ar putea avea o anumită formă de imunitate la gripă porcină, spun cercetătorii americani, citaţi de Reuters.
Cercetătorii americani au făcut aceste afirmaţii după ce au descoperit dovezi că sistemul imunitar uman poate recunoaşte secvenţe ale AH1N1 (cunoscut şi ca H1N1) care sunt similare cu tulpinile de virusuri de gripă mai vechi.
"Am descoperit că gripa porcină are similitudini cu gripa de sezon, lucru ce pare să ofere o oarecare imunitate. Acest lucru sugerează că boala este mai puţin severă în rândul publicului decât se credea iniţial", a declarat Alessandro Sette, directorul Center for Infectious Disease din cadrul Institutului californian La Jolla.
Studiul, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, ar putea ajuta la explicarea motivului pentru care majoritatea oamenilor în vârstă riscă mai puţin să se îmbolnăvească, a declarat Allison Deckhut-Augustine, de la National Institute of Allergy and Infectious Diseases. "Adulţii ar putea avea deja o formă de imunitate faţă de H1N1", a spus ea.
Acest lucru nu înseamnă, însă, că oamenii maturi sunt protejaţi automat în faţa infecţiei, Deckhut-Augustine apreciind că aceştia ar trebui să se vaccineze împotriva H1N1.

 

Companiile farmaceutice încearcă să găsească vaccinuri eficiente

Gripa porcină a infectat milioane de persoane pe plan mondial şi a provocat 3.900 de decese numai în Statele Unite. Companiile farmaceutice încearcă să găsească vaccinuri eficiente, iar guvernele încearcă să vaccineze populaţia.
Bjoern Peters şi colegii săi de la Institutul La Jolla au analizat markerii moleculari ai gripei - structurile recunoscute de sistemul imunitar - din ultimii 20 de ani, descoperind că celulele T pot recunoaşte un procent semnificativ din markerii gripei porcine.
Sistemul imunitar uman dispune de două tipuri de protecţie: reacţia anticorpilor care poate preveni infecţiile şi celulele T, ce combat infecţiile după producerea lor.
În studiile lor, Peters şi colegii lui au descoperit existenţa unei protecţii date de celulele T, dar nu şi un răspuns al anticorpilor.
"Acest răspuns al celulelor T diminuează severitatea bolii, însă nu previne infecţia", a spus Deckhut-Augustine.
Potrivit lui Peters, efectul poate fi cumulativ, ceea ce ar putea explica de ce persoanele de peste 50 de ani se infectează mai greu cu virusul gripei porcine.

 

Copiii sunt mai expuşi la infecţii severe

"Acest lucru ar putea sugera şi motivul pentru care copiii sunt mai expuşi la infecţii severe (...) Nu au trăit suficient de mult şi nu au fost expuşi la diversele tulpini de H1N1 la fel de mult ca şi adulţii", a precizat Deckhut-Augustine.
Gripa este o boală provocată de un virus care suferă mutaţii frecvente, de la an la an. Acesta este motivul pentru care se realizează anual noi vaccinuri antigripale.
Noua gripă H1N1 a reprezentat o combinaţie nemaiîntâlnită anterior de secvenţe genetice ale virusurilor de gripă porcină, de gripă umană şi de gripă aviară. Cu toate acestea, "strămoşii" actualei gripe au apărut prima oară în timpul epidemiei de gripă din 1918, care a ucis circa 50 de milioane de persoane.
Cercetătorii au stabilit că AH1N1 împarte 49% din moştenirea virală cu tulpini de gripă sezonală H1N1 mai vechi.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Persoanele care au avut deja gripă ar putea avea o formă de imunitate la AH1N1.
 Vizualizări articol: 883 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 4 voturi
Persoanele care au avut deja gripă ar putea avea o formă de imunitate la AH1N15.054

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei