Manageri copleşiţi de responsabilităţi, cu datorii la bănci, stres organizaţional, insomnii sau coşmaruri în care spectrul falimentului apare tot mai des.
La ce ar trebui să apeleze aceşti oameni, pentru a putea rezista atât organizaţional cât şi ca indivizi? Specialiştii susţin că soluţia ar putea fi coaching-ul.
După European Coaching Institute (ECI) – Coaching-ul este un proces care "îl ajută pe client să renunţe la ceea ce este acum pentru a deveni ceea ce îşi doreşte să devină".
Statisticile arată că tot mai multe companii adoptă un stil de management bazat pe coaching, pentru a determina angajaţii să performeze la întreaga lor capacitate şi să înveţe să se bucure de munca pe care o fac şi de reuşite. Prin urmare, coachingul nu trebuie sa fie păstrat doar pentru cei din fruntea companiilor, ci trebuie extins şi către nivelurile inferioare ale ierarhiei organizaţionale.
Angajaţii vor învăţa că după perioadele de criză nu trebuie să revină la vechile obiceiuri, ci trebuie să încerce să devină mai responsabili şi mai puţin superficiali. Aceasta observaţie ar putea fi valabilă pentru oameni şi în afara serviciului.
Peste tot în lume, managerii şi angajaţii care au apelat la un coach pentru partea de business au revenit mai apoi şi pentru a-şi pune ordine şi în viaţa personală (life coaching), deoarece şi-au dat seama că abilităţile manageriale şi de expertiză nu înseamnă nimic fără echilibru interior, autocunoaştere.
Problema care îi frământă acum pe cei din fruntea companiilor este cum să creeze o strategie care să îi ţină la suprafaţă până când condiţiile economice se vor îmbunătăţi şi vor putea repune afacerea pe picioare. Dar pentru asta au nevoie nu doar de un plan bun, ci şi de eliminarea stresului, a presiunii psihice zilnice.
Pe altă parte, salariaţii nu mai sunt totdeauna dispuşi să investească încredere în cei care îi conduc, deoarece tensiunile şi frământările managerilor sunt percepute clar de angajaţi. Astfel, unii lideri se îndoiesc de strategiile de afaceri pe care chiar ei le-au creat şi implementat.
În cazul în care un manager este împăcat cu sine însuşi şi ştie clar care sunt oportunităţile şi riscurile, este imposibil ca stările pe care le exteriorizează în organizaţie să fie cele de tensiune şi de nesiguranţă. Cu puţin ajutor, conducătorii de organizaţii pot ajunge să abandoneze vechile prejudecăţi şi credinţe, să-şi depăşească temerile şi să-şi dezvolte inteligenţa emoţională.
Liderii trebuie să apeleze la coaching pentru a descoperi cine sunt ei cu adevărat, dincolo de rolurile şi calificările pe care le au şi dincolo de etichetele pe care adesea şi le pun singuri, pentru a se adapta permanent la transformările vieţii sociale şi profesionale.
Foarte mulţi vehiculează ideea că impasul în care se află societatea în acest moment, reprezintă o criză a lipsei de viziune datorată limitărilor interioare, manipulării, blocajelor şi temerilor. Această idee a pornit de la faptul că mulţi dintre conducătorii companiilor care s-au prăbuşit, au dus societăţile în faliment datorită lipsei de viziune managerială ce a izvorât dintr-o calitate umană slab prelucrată (orgolii, temeri, aroganţă, idei fixiste, preconcepute, lipsa abilităţilor de comunicare, frustrări şi tensiuni în viaţa personală, flexibilitate scăzută, nesesizarea realităţilor pieţei, etc.). Ei nu au ştiut către ce să se îndrepte şi în ce direcţie să îi ducă pe cei cu care lucrau decât după ce au intrat în declin financiar şi s-au văzut nevoiţi să se dezmeticească repede şi să găsească soluţii. Însă lipsa de viziune nu a apărut din senin.
Cea mai mare greşeală pe care o poate face un manager este să creadă că vechile şabloane organizaţionale de lucru sunt etern valabile.
Fără suportul diferitelor tipuri de coaching, ale căror roluri sunt de a susţine eficient mecanismele individuale sau organizaţionale ale adaptării şi transformării permanente, tot mai des, atât societatea cât şi indivizii ei, se vor confrunta cu perioade de stagnare sau regres evolutiv.
Psiholog Mihai MOISOIU
Psihologia muncii – psihologie organizaţională.
- psihologia transporturilor.
Trainer style life
Terapeut – terapii alternative
E-maill: training.reality@gmail.com
Telefon: 0753937223