Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 13 aug 2008 - Anul XIII, nr. 189 (3870)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9758 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6712 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Dansul, benefic pentru minte şi corp

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

A trecut de mult vremea când, gândindu-ne la dans, aveam în minte doar imaginea unei balerine graţioase urcate pe poante. Dansul a devenit un fenomen global, care pune stăpânire pe viaţa şi pe obiceiurile noastre.

La oameni, dansul este înnăscut. Avem dansul în sânge şi este suficient să auzim un singur acord muzical pentru ca întregul corp să se mişte în cadenţă, combinând şi alternând diversele mişcări în ritmul muzicii. Primele dovezi referitoare la o activitate asemănătoare dansului datează încă din preistorie, iar de-a lungul secolelor şi odată cu crearea şi dezvoltarea civilizaţiilor lumii, ceea ce era iniţial un ritual s-a transformat într-o artă. Acum, totul este permis în dans. Putem dansa îmbrăcaţi oricum, desculţi sau încălţaţi, în săli special amenajate, pe străzi ori pe stadioane, pe ritmuri africane, cubaneze, orientale sau pe orice fel de muzică.

 

O artă cu foarte multe feţe

Nu există un singur stil de dans, ci mii şi mii, fiecare inspirat de diverse curente muzicale, etnice, culturale, chiar sportive.

Există dansuri clasice, mai precis baletul, şi dansuri contemporane. Cel pe ritmuri de jazz include stiluri precum shimmy sau charleston, în timp ce dansul de salon cuprinde stiluri precum tango, vals ori bolero, celebre în întreaga lume. Există chiar o categorie specială, „dansurile lumii”, ce cuprinde stiluri precum salsa, samba, rumba, merengue, lambada, biguine, mambo, orientală, africană, capoeira şi multe, multe altele.

Dansurile rock cuprind genuri precum rock, twist sau madison, în timp ce dansurile-tendinţă sunt popularele disco, tehno, break dance sau street dance. Nu trebuie să uităm însă nici de dansurile folclorice sau de jocurile populare, specifice fiecărei naţiuni.

 

Terapia prin dans

Această activitate sportivă şi artistică, în acelaşi timp, este nu doar plăcută, ci şi benefică pentru sănătate. Dansul poate fi cea mai bună terapie pentru depresii uşoare, existând chiar mulţi psihiatri care îşi îndeamnă pacienţii să recurgă la terapia prin dans. Aceasta, pentru că mişcarea liberă, pe ritmul muzicii, are capacitatea de a înlătura „demonii” celor cu probleme, provocând în schimb o eliberare de tensiunile şi de blocajele pe care corpul şi le „aminteşte”.

Din punct de vedere fizic, terapia prin dans ameliorează circulaţia, coordonarea şi tonusul muscular. Din punct de vedere mental şi emotiv, terapia creşte încrederea în sine, stimulează capacităţile intelectuale şi creativitatea şi permite exprimarea unor emoţii greu de redat prin cuvinte.

 

Binefaceri multiple

În primul rând, dansul ne ajută să fim conştienţi de propriul nostru corp. Înainte de a fi o activitate fizică, el este o modalitate de a exprima sentimente şi emoţii prin intermediul corpului, învăţându-ne să ne simţim bine în propria piele şi să avem încredere în noi. În afară de asta, dansul dezvoltă capacitatea de coordonare şi echilibrul. Nici o mişcare nu este lăsată la voia întâmplării: mâinile, picioarele, gâtul, capul şi fiecare fibră din corp joacă un rol important în timpul dansului.

El face minuni şi pentru siluetă, fiind probabil cea mai plăcută modalitate de a slăbi. Diversele stiluri de dans antrenează o pierdere importantă de calorii, între 250 şi 500 kcal pe oră şi, în afară de asta, după aproximativ 40 de minute de dans, efortul depus antrenează mobilizarea rezervelor de grăsime. În plus, modelează foarte bine silueta, întrucât solicită toate grupele de muşchi. Mai mult decât atât, ajută la fortificarea organismului şi poate fi considerat chiar un sport de anduranţă, întrucât necesită un efort susţinut, ceea ce contribuie la fortifierea sistemului cardiovascular, la dezvoltarea capacităţilor respiratorii, la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine, dar şi la întărirea oaselor şi articulaţiilor.

La fel de bine, dansul îmbunătăţeşte postura şi ţinuta. În timpul dansului, fiecare dintre noi trebuie să-şi „monitorizeze” şi să-şi controleze poziţia şi mişcările, fapt care „obişnuieşte”, treptat, muşchii şi sistemul nervos să adopte o postură plăcută în fiecare zi.

În final, dar nu cel mai puţin important, dansul este una dintre cele mai plăcute activităţi de recreere. Atunci când dansăm, ne concentrăm asupra ritmului şi ne lăsăm purtaţi de muzică, nu doar fizic, ci şi mental, uitând de tot şi mai ales de stres.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Dansul, benefic pentru minte şi corp.
 Vizualizări articol: 579 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Dansul, benefic pentru minte şi corp5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Sanatate

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei