Colegiul Național “Ștefan cel Mare”, 155 de ani de istorie tumultuoasă

Bogată și onorantă, marcată de numeroase opreliști, deopotrivă, istoria Colegiului „Ștefan cel Mare” a constituit, de-a lungul timpului, un aspect amplu dezbătut, nu puțini fiind aceia care au încercat să evidențieze importanța acestei instituții de învățământ.

Despre colegiul sucevean, Eminescu însuși avea să spună, la timpul său, că „ar fi menit să devină un foarte bun, dacă nu cel mai bun institut secundar românesc”.

Greii ani de pionierat ai școlii, marcați de lipsa manualelor, a mobilierului și  celor trebuincioase, precum și vicisitudinile Primului Război Mondial, când liceul devine adăpost pentru soldații ruși, mai apoi spital de campanie, iar biblioteca este transformată în cazarmă, au fost traversați cu bine numai datorită devotamentului slujitorilor ei. Nu a trecut mult până când liceul avea să fie considerat „una dintre cele mai solide instituții de cultură românească ce promovează munca reală, intensă, cinstită și conștiincioasă”.

Despre ștefaniști cu “creiere aprinse”, disciplina austeră, despre amprentele războiului, despre admiterile cu cozi “până la Modern” și despre fentarea propagandei politice au povestit cu plăcere dascăli, foști elevi și oameni ce și-au pus viața în slujba acestui panteon al învățământului sucevean.

Inaugurarea primului gimnaziu sucevean s-a făcut în fața unui public numeros

Înființarea primului gimnaziu din Suceava este rezultatul unor demersuri repetate, ințiate de către locuitorii orașului și, ulterior, de unii intelectuali bucovineni. Această dorință a fost exprimată în scris, prima dată, în 1844, însă multă vreme cererea înaintată autorităţilor austriece a rămas fără răspuns.

Câţiva ani mai târziu, un grup de intelectuali români a înaintat guvernului central de la Viena o altă petiție în care se solicita înființarea “unei școli superioare și complete, a unui gimnaziu la Suceava”. Petiția nu a dus nici de această dată la un rezultat favorabil. Cererea a fost retrimisă, iar după repetate tratative, ministerul de resort transmite, la 13 iulie 1860, instrucțiunile de funcționare a noii școli. Noua școală medie din Suceava a primit numele de Griechisch – ortodox Obergymnasium (Gimnaziul Superior greco-oriental, imperial-regal), iar la conducerea lui a fost numit dr. Iosef Marek. Școala a fost inaugurată la 4 septembrie 1860, fiind prima și singura școală românească secundară din această parte a țării, până la Marea Unire. Inaugurarea s-a făcut în fața unui public numeros, “a notabilității târgului, districtului și guvernului ducatului Bucovinei, precum și a unui mare număr de preoți ortodocși”.

Primul sediu – actuala clădire a Liceului de Arte

În primul an școlar au funcționat două clase cu 76 de elevi (clasa I şi a II-a), iar la catedră erau cinci profesori (patru germani și unul român).

Clădirea desemnată pentru a găzdui noua școală era sediul actualului Colegiu de Arte “Ciprian Porumbescu” din strada Curtea Domnească, unde la parter erau biroul directorului și două săli de clasă, iar la etaj se aflau cancelaria și alte trei săli.

Începutul a fost marcat de numeroase lipsuri, procesul de instruire desfășurându-se anevoios. Mobilierul școlar era impropriu și insuficient, lipseau materialele didactice şi manualele școlare, iar primăria nu era dispusă să facă noi investiții. Locul limbii române era deocamdată modest. Cu toate acestea, înființarea gimnaziului sucevean a avut urmări benefice pentru un număr mare de copii din oraș, care nu mai erau nevoiți să plece la alte școli mai îndepărtate. Câștigul a fost mare și pentru copiii de la sate care aveau acces mult mai ușor la învățătură, fie ea și într-o limbă străină.

La doi ani de la înfiinţare, ciclul inferior era completat prin înființarea claselor a III-a și a IV-a, iar un an mai târziu se organiza și clasa a V-a. În acelaşi an, se înscrie în clasa I Simion Florea Marian. Ciprian Porumbescu este, de asemenea, elev al școlii.

Anii de pionierat ai gimnaziului sucevean au rămas vii în memoria elevilor, viitoare personalități bucovinene, unul dintre ei, preotul Constantin Morariu, rememorând în revista “Făt Frumos” din 1927 următoarele: „Nu voi uita niciodată cu ce deosebită plăcere, cu ce farmec am învățat eu botanica. Asemenea cu care un tânăr grăbește la logodnica sa, așa alergam eu în zilele în care mă preparam pentru lecțiile de botanică”. „Nu pot iarăși uita cu ce zel deosebit își dezvoltă eminentul pedagog Kriz explicațiile sale, numai ca să le înțeleagă toți, și cum de bucurie îi străluceau ochii prin ochelari, când vedea că regula explicată o înțelege fiecare”, mai scrie fostul elev în revista „Făt Frumos”.

În 1875, vin ca dascăli Ștefan Dracinschi (primul director român al școlii), Vasile Bumbac, Ștefan Ștefureac, urmați patru ani mai târziu de Gherasim Buliga, personalități ale căror nume se vor lega de prestigiul școlii sucevene. Lor li se alătură Ieronim Muntean, Euseb Popovici, Severin Procopovici și Simion Florea Marian.

“Liceul ar fi menit să devină cel mai bun institut secundar românesc”

În “Curierul de Iași” din 1877, Mihai Eminescu aducea elogii corpului profesoral din Suceava, afirmând că “depărtat de luptele ce înveninează viața publică de la noi și ferit de veșnicele fantezii reformatorii, Liceul din Suceava ar fi menit să devină un foarte bun, dacă nu cel mai bun institut secundar românesc”.

Un alt moment de referință în istoria liceului îl constituie decretarea înființării claselor paralele românești (instruirea în limba națională). Șase discipline urmau a se preda în limba română, iar periodicul “Revista politică” consemna în 1886 acest moment: “Am remarcat cu bucurie paralele românești. Este în interesul românilor bucovineni să apărăm acest institut și să lucrăm din răsputeri pentru el”. Totodată, în “Revista politică” din noiembrie 1888 se arăta că “profesorii de acuma își cunosc misiunea cea înaltă, încredințată lor prin statutul de fundare. În zece ani de zile au scris 20 de cărți didactice, un lucru ce nici la o școală secundară din Bucovina nu-l vom putea afla”.

“Sala pentru experimente fizicale este o odăiță 4 metri de lungă și 2 metri de lată”

O veche dorință a oamenilor școlii, dar și a sucevenilor, era ridicarea unei clădiri corespunzătoare pentru găzduirea cursurilor, dat fiind faptul că numeroase condiții de desfășurare a acestora, în primele decenii, erau descurajante. “Sala pentru experimente fizicale este o odăiță 4 metri de lungă și 2 metri de lată, în care nici 40 de guzani nu ar avea loc, nu însă 40 de studenți. Cabinetul de naturalii este și el mic, căci lungimea acestuia este numai de 2 metri, iar lățimea numai de 1,5 metri”, se consemnează în „Revista politică”. Totodată, în aceeași clădire de pe strada Curtea Domnească, un număr de ani, au coexistat gimnaziul și Primăria orașului, înjumătățind spațiul de învățământ.

Prin urmare, în anul școlar 1895-1896, cu sprijinul primarului de atunci, Franz cav. Des Loges, se deschidea noul local din strada Vasile Alecsandri, clădire ce se impune și astăzi în arhitectura orașului.

În tot acest timp, profesorii traduc, prelucrează și tipăresc cărțile necesare pentru a salva clasele românești. Dintre autori amintim: Samuil Isopescu, Severin Procopovici, Ștefan Ștefureac, Eusebie Popovici, Animpodist Dașchievici, Gherasim Buliga, Constantin Cosovici, Lazăr Vicol și Constantin Procopovici.

Izbucnirea războiul, în 1914, afectează bunul mers al învățământului. Examenele se susțin în pripă, orașul este adesea sub ocupație militară, un an școlar este suspendat, manualele sunt cenzurate, iar clădirea devine adăpost pentru soldații ruși, mai apoi devine spital de campanie, iar biblioteca este transformată în cazarmă.

O treime dintre școlari veneau în portul popular

Perioada dintre cele două războaie a fost una prielnică liceului. La finele lui 1918, conducerea liceului va fi preluată de Vasile Burduhos, cel care va ocupa fotoliul de director vreme de două decenii. La 2 ianuarie 1919, unitatea devine Liceul Greco - Oriental “Ștefan cel Mare”.

George Tofan adresa colectivului de profesori și lui Vasile Burduhos laude, în urma unui control complex. “Inspectând unele clase, am avut satisfacția să constat că, cu toate greutățile create de împrejurările anormale prin care trecem, liceul se găsește, în ceea ce privește ordinea, disciplina și progresul în învățământ, într-o stare bună și mulțumitoare”, transmitea Tofan.  

Aprecieri s-au consemnat și în presa vremii. În 1937, în ziarul local „Zori Noi”, se arăta că: “Toți cei care vizitează liceul rămân încântați de rânduiala și curățenia ce domnește în această veterană instituție de cultură”.

Totodată, ziarul „Zori Noi”,, din 13 septembrie 1937, scrie: “Liceul Ortodox “Ștefan cel Mare”, una dintre cele mai vechi și mai solide instituții de cultură românească din Moldova de nord, își continuă și astăzi existența cu aceeași tenacitate accentuată, având aceeași austeră disciplină, promovând munca reală, intensă, cinstită și conștiincioasă”.

La 12 octombrie 1935, colegiul sărbătorește 75 de ani de existență, manifestări la care vor lua parte Carol al II-lea, Principele Mihai Mare Voievod de Alba Iulia, prințul Nicolae, prim-ministrul Gheorghe Tătărăscu și membri ai guvernului.

De menționat că efortul multor elevi de a urma o școală era imens, din cauza lipsurilor materiale ale familiilor lor. O treime dintre școlari veneau în portul popular. În 1939, profesorul Dumitru Moloce ilustra efortul copiilor domiciliați la distanță de liceu. “Mulți dintre elevi parcurgeau drumul până la marginea orașului desculți, pentru a-și proteja încălțămintea, intrau în școală uzi până la piele în zilele ploioase, uscându-și hainele, în recreații, pe sobele de teracotă din clase”, arată acesta.

În 1941, clădirea liceului a fost ocupată de comandamentul militar german

În toamna lui 1939, apropierea războiului se simțea și la liceul sucevean. Unii profesori au fost concentrați, câțiva elevi deveniseră simpatizanți ai mișcării legionare, disciplina școlară scădea, semnalându-se și situații de folosire a pistolului în cazul a doi elevi.

În perspectiva declanșării războiului, în primăvara anului 1941, clădirea liceului a fost ocupată de comandamentul militar german, iar internatul era ocupat de soldați. Din 13 iunie 1941, liceul devine Spital Militar Chirurgical, majoritatea celor tratați fiind prizonieri sovietici. Clădirea a fost retrocedată învățământului abia în luna octombrie, în acest timp, parte din materialul didactic degradându-se din cauza depozitării improprii.

După război, liceul trebuia să cultive sentimentul de dragoste “față de marele popor sovietic”

Anii de după război au stat sub semnul foametei și al lipsurilor. Directorul liceului de la acea vreme transmitea că “întreaga profesorime este mult îngrijorată de spectrul foametei. Salariul a devenit așa de insuficient, că abia ajunge pe o săptămână. După informații mai discrete, unii profesori au început să vândă lucruri din casă. Profesori și, mai ales, oameni de serviciu, nu mănâncă decât o dată în zi, și atunci foarte puțin consistent”. Totodată, nici cursurile nu se desfășurau în condiții optime. Sobele claselor nu încălzeau, internatul era degradat, iar băncile fuseseră reparate de prea multe ori. Totodată, conducerea școlii evidenția lipsa dotărilor din laboratoarele școlii, absența materialelor didactice, etc. Chiar și așa, cadrele școlii au rezultate bune cu elevii, aceștia din urmă participând și la diverse manifestări culturale.

De cealaltă parte, propaganda politică își face tot mai simțită prezența, iar conform indicațiilor ministerului de resort, anul școlar 1948-1949 se deschide cu panouri, lozinci, imnuri sovietice, ideologia ajungând să dirijeze tot mai mult școala. Limba rusă devine disciplină obligatorie, iar şcoala trebuie să se dedice “făuririi omului nou”, entuziasmat de modelul sovietic, să cultive sentimentul de dragoste “față de marele popor sovietic”.

Cu toate acestea, la olimpiadele școlare s-au remarcat numeroși elevi, mulți dintre aceștia situându-se ani mai târziu în fruntea învățământului sucevean: Gheorghe Marchitan, Ion Nimițan, Gheorghe Andrișan, etc. Totodată, un obiectiv important, și anume admiterea în învățământul superior, devenea o împlinire pentru tot mai mulți absolvenți, de la an la an. În 1951, viitorul scriitor nominalizat la Premiul Nobel -  Norman Manea - reprezenta colegiul la un concurs de limba română.

În 1960, an jubiliar, cotidianul “Zori noi” titra despre centenarul școlii medii <Ștefan cel Mare>. “La aniversarea împlinirii a 100 de ani de la înființarea Școlii medii, profesorii, elevii, părinții se prezintă cu un bilanț bogat în realizări, premiză pentru noi și însemnate succese ce vor fi obținute în viitor”, se scria atunci. Cu prilejul centenarului, s-au acordat înalte distincții profesorilor: Alexandru Obadă, Teodor Alaci, Teodor Bălan, Ioan Nimițan, Ion Sbiera, Israel Hopmeier, Dimitrie Loghin, Livia Nimițan, Ion Ștefănescu și Ioan Teodosiu.

„Se glumea că ştefaniştii au creierele aprinse, arse”

La 1967, Rodica Alexandru este numită de Ministerul Învățământului director al unității școlare. “Colegiul l-am găsit impunător, cu o ținută sobră, iar colectivul didactic destul de rigid. Cât despre elevi, aceștia erau mândri că învață la acest liceul. În spirit de glumă, ceilalți tineri ai orașului le spuneau că au creierele aprinse, arse, asta pentru că se practica un învățământ foarte serios”, povestește Rodica Alexandru.

În 1975, anul în care liceul celebra 115 de ani de la înființare, se împlinea o mai veche dorință a conducerii și a colectivului de profesori. Este vorba de construirea aripii noi a clădirii pe latura străzii Dragoș Vodă, cu patru etaje, premize ce au creat bune condiții pentru amenajarea de noi laboratoare. 

La finele anilor '70, liceul era reprezentat la fazele naționale ale olimpiadelor de 27 de elevi, iar în anii ‘80 și ‘90, unitatea deținea recordul absolut în județ prin numărul participanților și premianților. Totalul premiilor și mențiunilor obținute la fazele naționale a fost de 35 între anii 1981-1985, 16 între 1986 și 1990, 99 între 1991 și 1995 și 115 între anii 1996-2000. Elevii au fost coordonați de profesori precum Vasile Monacu, Dan Popescu, Costică Costan, Vasile Gheorghiță, Aristina Darie, Valentin Butnariu, Aurelia Petcu, Pavel Gherghiceanu, Gabriela Ardeleanu. Aceste rezultate, împreună cu notele bune de la bacalaureat și admiterea pe primele locuri în cadrul unor facultăți bune, consolidau poziția de lider între școlile sucevene. După 1970, se remarcă profesori precum Nicolae Lungu, Iulia Leo Miza, Emil Ursu, Rodica Șeșurschi, Oltea Scutaru, Stela Cornilă, Mircea Ott sau Diogene Gafița.

În anii ‘80-‘90, practica agricolă (recoltarea cartofilor, în mod special), obligatorie la acea vreme, va determina elevii să lipsească de la ore pe durata a mai multe săptămâni, fapt ce ducea la o aglomerare a materiei.

Referitor la propaganda politică de la acea vreme, Rodica Alexandru ne-a povestit: “Am simţit-o prea puţin, n-am luat-o în serios, trecea pe lângă noi. Se impuneau anumite lucruri, le bifam cu rapiditate, cu formalism, pentru ca mai apoi să ne vedem de treabă. Liceul <Ştefan cel Mare>a fost ferit de imixtiune politică”.

La mijlocul anilor '80, lua ființă primul cabinet de informatică al școlii, iar în anul școlar 1988-1989 funcționa prima jumătate de clasă cu profil informatică.

Pregătirea elevilor pentru o carieră de succes rămâne prioritară

Noua etapă a anilor ‘90 a adus modificări importante în cadrul liceului. Efectivele de elevi, situate înainte de revoluţie între 40 și 44 de elevi la clasă, s-au redus la 25-30 de elevi pe clasă, calitatea actului didactic cunoscând astfel o creștere. Se pune accentul pe orele de informatică, iar în 1991, liceul “Ștefan cel Mare” este prima unitate din județ în care se studiază limba spaniolă. Elevii școlii continuă să se situeze pe poziții fruntașe, atât la olimpiade, unde loturile de fizică și de chimie au fost alcătuite aproape în exclusivitate din elevii liceului, cât și la alte competiții importante.

În anul 1999, liceul primește titulatura de Colegiul Național “Ștefan cel Mare”, iar doi ani mai târziu, echipa managerială a unității îl are în frunte pe prof. Dan Popescu.

În anul 2004, în interiorul clădirii este sfințită o capelă.

Prezența școlii în competițiile școlare a adus noi succese participanților. Nu a fost disciplină la care liceul să nu-și fi trimis reprezentanți la faza națională a olimpiadelor școlare – şapte discipline în 2003, zece în 2004, opt în 2005. La fazele județene ale olimpiadelor, media anuală a premiilor și mențiunilor este de 100-150 de elevi.

Totodată, după 1970, când României i s-a permis participarea la olimpiadele internaționale, liceul sucevean a fost o prezență remarcabilă. O medalie de aur, nouă de argint, cinci de bronz, două premii speciale, câte o participare la matematică, fizică, chimie, biologie, informatică, reprezintă un palmares cu care puține licee din țară se pot mândri.

În anul 2010, pentru a marca cei 150 de ani de învăţământ, profesorii şi elevii au pregătit un program aniversar care s-a desfășurat pe parcursul unei săptămâni. Printre oaspeții de seamă, s-au numărat invitați din partea Casei Regale, a Președenţiei şi a Guvernului.

Potrivit directorului colegiului, prof. Dan Popescu, în prezent, “ținta primordială este performarea fiecărui elev al colegiului la nivelul de competență care să-i asigure abordarea unei cariere de succes”.

“La admitere era o mare de oameni în faţa şcolii, până la Modern”

Examenul de admitere a evidenţiat, de-a lungul timpului, adresabilitatea ridicată spre liceul „Ștefan cel Mare”. De exemplu, în cele două sesiuni de admitere din 1963 au fost declarați admiși 208 elevi din 333, în 1965 erau admiși 284 din 556, iar în 1978 erau admişi 12 elevi cu media de 9 și 10, cifre ce atestă exigența în selectarea viitorilor școlari.

Despre admiterea la liceu, Rodica Alexandru povesteşte: “Era un examen foarte strict, iar concurenţa era acerbă. În ziua testării, era o mare de oameni în faţa şcolii, până la cinematograful <Modern>, elevi şi profesori”.