Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
O zi şi mai bine de zbor, cu douăescale lungi şi obositoare în Turcia şi Emiratele Arabe Unite. Cam de atât este nevoie pentru a ajunge într-o altălume. O lume a contrastelor, în care sărăcia se vede la tot pasul, iar mizeria este cuvântul de ordine aproape pretutindeni. Tot aici găseşti şi foarte mulţi europeni veniţi să-şi cheltuiascăbanii şi sădescopere paradisul munţilor legendari, Himalaya. Nepalul este o atracţie exoticăşi ieftină, în care merităsăajungi măcar o datăîn viaţă.
Kathmandu, capitala cufundatăîn beznă
Avionul care aterizeazăla Kathmandu, capitala Nepalului, te lasăîntr-un aeroport care seamănămai mult cu o gară. Chipul unei zeităţi locale îţi ureazăbun venit, iar formalităţile de intrare includ pe lângătaxa de 40 de dolari americani şi mai multe hârtii ce trebuie completate, alături de care se ataşeazăşi o fotografie. Nu este decât preludiul acestor formalităţi, de care te vei lovi aproape peste tot în Nepal. Chiar şi pentru o cartelătelefonicăeste nevoie de paşaport, fotografie, o semnăturăşi amprenta digitală. Cu tuş, ca la poliţie.
Era deja trecut de ora 21.00, ora locală, când am păşit pe tărâm nepalez. Afară, o lume zgomotoasăşi agitată, mereu într-o fugădupăceva. Un Logan cu însemne de Renault aştepta cuminte în parcarea de lângăaeroport, într-o luminăobscură. Drumul spre zona centralăa capitalei Kathmandu trece prin zone cufundate într-o beznăspartădin loc în loc de câte un bec chior. Chiar şi prin întunericul nopţii asiatice mizeria care domneşte la tot pasul nu poate fi trecutăcu vederea. Cel mai bine aveam s-o văd a doua zi, pe lumină.
Vaci, maimuţe şi munţi de gunoaie
Strada se trezeşte la viaţănu chiar de la prima orăa dimineţii. Biciclete încărcate cu tot ce-ţi poate trece prin minte, motociclete şi maşini mici îşi cautădrum spre destinaţie. Printre ele se plimbăagale câini şi vaci, cărora şoferii le dau prioritate fărăsăcomenteze prea mult. Prin Kathmandu, o capitalăcu aproximativ 2 milioane de locuitori, nu am văzut nici un coşde gunoi. Totul se aruncădirect pe jos, iar mizeria este integratăîn peisaj. Animalele se hrănesc din munţii de gunoaie pe care-i găseşti la orice colţde stradă, în timp ce praful pluteşte peste tot. Drumul spre Templul Maimuţelor trece peste un pod. Firicelul de apăcare se scurge în aceastăperioadăsecetoasăa anului abia se zăreşte dintre vacile moarte, găinile în putrefacţie ori resturile menajere ale unui oraşîntreg. Din cauza prafului şi a mirosului îngrozitor mulţi oameni, inclusiv localnici, poartămascăde protecţie pe gurăşi nas.
La templul situat pe un deal care-ţi oferăo privelişte generalăa capitalei micuţului stat asiatic este ceva mai curat. Aici am văzut primele şi ultimele maimuţe din Kathmandu. În mod normal este interzis săle oferi de mâncare, dar toatălumea le arunca portocale, kiwi sau biscuiţi.
Strada şi negocierea
În Kathmandu aproape totul se petrece în stradă. Uliţele mai mici sau mai largi îţi oferătotul, de la sex sau marijuana, pânăla haine, alimente sau servicii la care un european nici nu ar putea gândi. Strada este frizerie, locul unde femeile se despăduchesc, unde se spalăsau se cos hainele, se pregăteşte mâncarea sau se confecţioneazăsuvenirurile pentru străini. Nimeni nu poate concepe capitala Nepalului fărăviaţa trepidantădin stradă, acolo unde comerţul este înfloritor. Mărfurile sunt fie artizanale, fie contrafăcute, dar comercianţii te vor ademeni mereu cu sloganul „good quality”. Negocierea este obligatorie, iar un produs pentru care s-au cerut 2.000 de rupii nepaleze (aproximativ 20 de euro) ajunge la final la 400 de rupii. În magazine nu sunt afişate preţuri, dar şi aici se negociază, în funcţie de abilitatea fiecăruia.
Comerţul de pe bicicletă
În Kathmandu comerţul ambulant se face direct din mână, de pe jos sau de pe bicicletă. Proprietarii de biciclete îşi încep munca încăde dimineaţă. Îşi iau în primire propriul loc, iar din imensele coşuri ataşate de biciclete vând legume, fructe, sucuri pe care ţi le prepară„la minut”, dar şi peşte uscat sau alte ciudăţenii locale. Animalele sunt tranşate şi expuse direct pe, hai săle spunem tarabe, fărănici o regulăde igienă. Carne congelatăşi mezeluri nu am văzut, iar motivul este lesne de înţeles: curentul electric se întrerupe zilnic, dar nimeni nu ştie la ce orăşi pentru ce perioadă.
Claxonul, semn şi regulă de circulaţie
Circulaţia este infernalăşi se face la mica înţelegere. În Kathmandu se spune căexistăun singur semafor şi o singurătrecere de pietoni. Eu am văzut doar semaforul, care era pe roşu, dar nimeni nu ţinea cont de asta. Taxiurile sunt nişte Suzuki de generaţie mai veche, foarte mici pentru a se putea strecura cu uşurinţăprin aglomeraţie. Concurenţa pe străzi este mare, ricşele venind cu oferte tentante pentru călătorii grăbiţi. Şi la ricşăşi la maşinăpreţul se negociază. Un drum de 20 de minute cu ricşa costăîn jur de 200 de rupii nepaleze, iar „driverul”biciclist are de cărat douăsau chiar trei persoane. Şi pentru cănu existăsemafoare, iar semnele de circulaţie sunt foarte rare, accidentele se evităcu claxonul. Cine nu are claxon este condamnat la şomaj. Aceeaşi regulăde circulaţie se aplicăşi pe drumurile din afara capitalei Kathmandu, cu singura deosebire căaici predominămaşinile Tata, aduse de la vecinii indieni.
Singura regulă, nici o regulă
Poliţia este destul de prezentăpe străzile din Kathmandu. Nu se prea obosesc săintervinăpentru a dirija traficul auto, dar nici pentru alte acţiuni. Legal, comerţul cu droguri este interzis, la fel cum nu se acceptănici prostituţia. Sunt reguli pe care nimeni nu le ia în seamă, cu atât mai puţin poliţia. Corupţia este omniprezentă, iar banul este cea mai bunăprotecţie. Atraşi de acest libertinaj, dar şi de preţurile foarte mici, turiştii europeni au luat cu asalt Nepalul. De la olandezi şi pânăla ruşi sau spanioli, în aceastăţarăaflatăla porţile celui mai mare lanţmuntos din lume, Himalaya, ai mari şanse săauzi vorbind şi româneşte. Dar este bunăşi engleza, în care te înţelegi binişor spre foarte bine, asta şi pentru căNepalul a fost pentru o scurtăperioadăcolonie britanică.
Centrul vechi
Centrul vechi al capitalei Nepalului îţi aduce o lume a templelor. Sunt locuri sfinte pentru nepalezi, unde statuile lui Shiva sunt la loc de cinste. Dacălocalnicii pot intra în acest spaţiu, Piaţa Durbar, fărărestricţii, mai puţin cu maşinile, turiştii trebuie săachite o taxăde 750 de rupii nepaleze. Poate părea un preţmare pentru o ţarăatât de săracă, dar Nepalul trebuie cunoscut şi prin prisma religiei şi a trecutului şi nu văzut doar prin lumina difuzăa prafului şi mizeriei. Şi aici se negociazătotul, iar comercianţii ambulanţi te asalteazădin toate părţile.
Un Peco în variantă nepaleză
Benzinăriile sunt şi ele rare prin Nepal. De obicei au câte o singurăpompă, dar prea multe maşini nu am văzut la alimentat. Motivul? Nu-l cunosc. Poate o fi vorba de preţ, circa 3,5 lei în bani româneşti, iar proprietarii de vehicule motorizate au altăsursăde procurare a motorinei. În zona centralăam descoperit însăşi un strămoşal românescului Peco. Staţia unde se vindeau carburanţi era o adunăturăde butoaie metalice, la care scuterele şi maşinile făceau alimentarea.
