Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 16 aug 2022 - Anul XXVII, nr. 191 (8108)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Sfinții Martiri Brâncoveni

Biserica Ortodoxă Română cinstește la 16 august pe Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și Sfetnicul Ianache. Racla cu moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu se află la Biserica Sfântul Gheorghe – Nou din București, lăcașul de cult fiind una din ctitoriile sale.

În cele ce urmează vă prezentăm mai multe informații despre Sfinții Martiri Brâncoveni din vol. Sfinți daco-romani și românisemnat de Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, publicat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Editura Basilica a Patriarhiei Române:

„La 28 octombrie 1688, se sfârșea din viață Șerban Vodă Cantacuzino, domnul Țării Românești, în timpul căruia s-au ridicat sfinte lăcașuri de închinare și s-a început tipărirea primei ediții integrale a Bibliei în românește. În aceeași zi, boierii munteni au ridicat în scaunul de domnie pe nepotul de soră al celui răposat, logofătul Constantin Brâncoveanu (n. 1654), cu misiuni însemnate în viața politică a țării. Învățase carte, inclusiv limbile greacă, latină și slavonă, cu dascăli ale căror nume au rămas necunoscute, apoi s-a căsătorit cu Maria, nepoata de fiu a domnitorului Antonie din Popești, având unsprezece copii: patru feciori și șapte fete. De tânăr a fost chemat în slujbe domnești, sub Gheorghe Duca și Șerban Cantacuzino, ajungând, în cele din urmă, mare logofăt.

Și-a început domnia în împrejurări grele pentru Țara Românească, în timpul unui îndelungat război între turci și austrieci. Noul domn, printr-o diplomație deosebită, a știut să întrețină legături de prietenie cu toți, pentru ca țara să fie ferită de jafuri și pustiiri din partea unor oști străine. În astfel de împrejurări favorabile, cei peste douăzeci și cinci de ani de domnie reprezintă o perioadă de maximă strălucire culturală și artistică. S-au zidit acum biserici și mănăstiri, s-au deschis școli de toate gradele, s-au tipărit cărți în diferite limbi, au fost sprijiniți și încurajați oamenii de carte, s-au acordat ajutoare materiale multor așezăminte bisericești ortodoxe căzute sub dominație otomană.

 

Printre marii ctitori de lăcașuri sfinte

Constantin Brâncoveanu se numără printre marii ctitori de lăcașuri sfinte din trecutul nostru. Încă înainte de a ajunge domn a zidit două biserici, una la Potlogi și alta la Mogoșoaia, lângă București. În vara anului 1690, a pus piatra de temelie a celei mai de seamă din ctitoriile sale, mănăstirea Hurezi sau Horezu, cu hramul „Sfinții împărați Constantin și Elena”, cu ziduri și turnuri de apărare, cu numeroase clădiri în incintă. Biserica mare a fost împodobită cu fresce de către renumitul zugrav Constantinos, un grec care a trăit însă la noi; se remarcă în mod deosebit scenele legate de viața împăratului Constantin.

Dar mai ales un impresionant șir de personaje ale vieții politice din trecut: neamul Basarabilor, al Cantacuzinilor și membri ai familiei domnitoare, și anume Constantin Vodă Brâncoveanu cu cei patru fii și doamna Maria cu patru fiice, toate în pronaos. Tot în pronaos era pregătit și mormântul în care urmau să fie așezate spre veșnică odihnă trupul domnitorului și cel al soției sale. În afară de biserica principală, mai există alte câteva schituri și paraclise: bolnița, ctitoria doamnei Maria, paraclisul, făcut de domn, schitul Sfinții Apostoli, ctitorit de primul egumen Ioan, schitul Sfântul Ștefan, ctitorit de Ștefan, fiul domnitorului, și schitul Sfântul Ioan Botezătorul.

Tot în Oltenia, a refăcut din temelie mănăstirea Mamul, pe locul unei biserici de lemn ctitorită de frații Buzești, și Brân-coveni, veche ctitorie a boierilor Craiovești și a lui Matei Basarab în care erau îngropați și membri ai familiei Brâncoveanu.

În București a ctitorit trei biserici, tot pe locul unora mai vechi: biserica Sfântul Ioan cel Mare sau Grecesc, biserica mănăstirii Sfântul Sava, ambele demolate în secolul al XIX-lea, și biserica mănăstirii Sfântul Gheorghe Nou, existentă și azi, în centrul Capitalei, restaurată în zilele noastre. În această biserică au fost depuse și osemintele ctitorului; în anul 1720, fiind aduse în ascuns de soția sa, doamna Maria.

A mai zidit o biserică în satul Doicești (jud. Dâmbovița). Împreună cu unchiul său, spătarul Mihai Cantacuzino, a ridicat mănăstirea din Râmnicu Sărat, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, închinată mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai.

În afară de aceste mănăstiri și biserici zidite în întregime de binecredinciosul domn, a mai făcut o seamă de îmbunătățiri și refaceri la multe altele, ca mănăstirile Cozia, Arnota, Bistrița, Polovragi, Strehaia, Sadova, Gura Motrului, Dealu, Snagov, bisericile Domnească, Sfinții împărați Constantin și Elena și Sfântul Dumitru, toate din Târgoviște, etc.

În Transilvania a zidit o biserică în Făgăraș, alta în Ocna Sibiului, precum și mănăstirea Sâmbăta de Sus, cea din urmă fiind distrusă cu tunurile în secolul al XVIII-lea, din dispoziția autorităților habsburgice, și refăcută abia în prima jumătate a secolului al XX-lea. În Constantinopol a zidit biserica Sfântul Nicolae din cartierul Galata, la mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos a făcut un paraclis și o trapeză, iar la Ismail, dincolo de Prut, a ridicat o biserică cu hramul Sfântul Gheorghe.

În același timp, Constantin Brâncoveanu a fost un neîntrecut sprijinitor și ocrotitor al oamenilor de cultură. Acum au trăit la București numeroși învățați străini – greci și de alte neamuri fie reprezentanți ai culturii italiene, fie ai celei grecești, toți sprijiniți material de domnul român. Dar, pe lângă învățații străini, în timpul domniei lui și-au desfășurat activitatea numeroși oameni de carte români. Între ei se numără unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, renumit istoric, cu studii la Padova, care a început o Istorie a Țării Românești, dar n-a ajuns să scrie decât o parte din ea; frații Radu și Șerban Greceanu, primul din ei fiind „cronicarul oficial” al domniei lui Brâncoveanu, cu o însemnată lucrare istorică; Radu Popescu, cu o cronică privind întreaga istorie a Țării Românești; frații David și Teodor Corbea, fiii unui preot din Brașov; renumitul psalt „Filotei sin agăi Jipăi”, de la care a rămas prima Psaltichie românească cunoscută; episcopii Mitrofan și Damaschin de la Buzău; mitropoliții Teodosie și urmașul său, marele cărturar Antim, originar din Iviria, românizat și identificat întru totul cu năzuințele credincioșilor pe care-i păstorea, la care se adaugă mai mulți copiști de manuscrise românești) clerici sau mireni.

Constantin Brâncoveanu a fost un mare sprijinitor al Academia domnești de la mănăstirea Sfântul Sava din București, pe care a reorganizat-o, numindu-1 în fruntea ei pe învățatul grec Sevastos Kyminitis, urmat de Marcu Porfiropol. În 1707 domnitorul a procedat la o nouă reorganizare a ei, cu ajutorul câtorva cărturari ai vremii. Academia era organizată ca o Facultate de Litere și Filosofie din cadrul Universităților apusene.

Paralel cu Academia de la Sfântul Sava funcționau și alte școli, în incinta unor mănăstiri, în care se preda în slavonește și românește. Așa au fost școlile de la mănăstirile Sfântul Gheorghe Vechi și Colțea, amândouă în București, care pregăteau dieci pentru cancelariile domnești, preoți și dascăli. 0 serie de școli românești existau în orașele țării, în mănăstiri și chiar în mediul rural. În câteva mănăstiri s-au pus bazele unor biblioteci renumitei cu lucrări procurate în mari centre culturale din Apus, tipărite în limbi clasice sau de circulație, în diferite epoci. Între ele s-au remarcat biblioteca de la mănăstirea Mărgineni a lui Constantin Cantacuzino, fondată de tatăl acestuia, precum și biblioteca mănăstirii Hurezi, fondată de însuși Constantin Brâncoveanu.

 

Ocrotitor al tiparului

Dar acest domn a fost un mare ocrotitor al tiparului. Domnia lui începe printr-un act de cultură, și anume prin apariția Bibliei de la București, prima ediție integrală a ei în limba română, operă de mari proporții pentru acel timp (944 pagini în format mare, pe două coloane, cu literă măruntă). Tipărirea începuse încă din timpul lui Șerban Cantacuzino, la 5 noiembrie 1687; un prim tiraj era terminat în septembrie 1688 deci în timpul vieții acestuia, iar al doilea tiraj s-a terminat abia în noiembrie 1688, sub noul domnitor. Potrivit unei note dintr-o altă tipăritură, Brâncoveanu, ca mare logofăt, a fost „ispravnicul” lucrării de tipărire a acestei prime ediții a Bibliei românești. Era o operă de colaborare a cărturarilor români de pretutindeni.

Pe lângă tipografia mai veche, înființată în 16781a București de către mitropolitul Varlaam, s-au înființat acum câteva tipografii noi: la Buzău în 1691; prin strădaniile episcopului Mitrofan (un moldovean, fost episcop de Huși), la Snagov, după 1694, la Râmnicu Vâlcea în 1705, la Târgoviște în 1708, toate prin osteneala lui Antim Ivireanul care, din smerit ieromonah, a fost ales în 1705 episcop la Râmnic, iar în 1708 mitropolit. S-au tipărit diferite cărți: de slujbă, de teologie; de învățătură, de combatere a catolicismului și a calvinismului, toate în limbile română, greacă, slavonă și chiar arabă. De pildă, în tipografia înființată de episcopul Mitrofan la Buzău s-au imprimat Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă, în românește (1691), cele 12 Mineie cu tipicul, paremiile și sinaxarul în românește (1698) și altele.

În tipografia de la București, pusă din 1691 sub conducerea ieromonahului Antim Ivireanul, au apărut mai multe cărți de slujbă sau de învățătură, între care și un frumos Evangheliar greco-român (1693). În cea de la mănăstirea Snagov, îndrumată tot de Antim, s-a tipărit, între altele; un liturghier greco-arab, în 1701, prima carte; imprimată cu litere arabe, la rugămintea patriarhului Atanasie Dabas al Antiohiei. Reîntors la București, Antim Ivireanul imprimă acolo noi cărți în românește și grecește, precum și un Ceaslov greco-arab (1702), cerut de același patriarh antiohian.

După ce a ajuns episcop la Râmnic, Antim Ivireanul a început – desigur cu consimțământul domnitorului – șirul unor tipărituri românești, menite să ducă la triumful deplin al limbii române în slujba bisericească. Astfel, în 1706 s-au tipărit Liturghierul și Molitvelnicul, primele ediții românești ale acestor cărți în Muntenia.

Ca mitropolit, din 1708, Antim Ivireanul a continuat editarea de cărți de slujbă în românește la Târgoviște (Liturghierul, Molitvelnicul, Octoihul, Catavasierul, Ceaslovul/Psaltirea). Trebuie notat că toate erau traduse de însuși mitropolitul Antim într-o frumoasă limbă românească, deosebit de expresivă, încât traducerile sale se folosesc până azi. În felul acesta, Antim Ivireanul, sprijinit de domn, a rămas în istoria Bisericii noastre drept creatorul „limbii liturgice românești”.

Cele peste șaizeci de cărți tipărite de Antim, la care se adaugă cele aproximativ cincisprezece de la Buzău, reprezintă o perioadă de maximă înflorire a tiparului la noi, aceasta fiind și o urmare a sprijinului generos al domnitorului.

În același timp, Constantin Brâncoveanu i-a sprijinit pe cărturarii greci stabiliți la noi, ca să-și poată desfășura activitatea ca profesori la Academia de la Sfântul Sava, ori să le fie editate lucrările în tiparnițele conduse de Antim Ivireanul. Câțiva tineri greci au făcut studii în Apusul Europei cu ajutoare din partea domnului muntean. A acordat ajutoare substanțiale Patriarhiilor din Constantinopol, Alexandria; Antiohia și Ierusalim, mănăstirilor din Muntele Athos, de la Meteora, din Țara Sfântă și de la Muntele Sinai.

O grijă deosebită a arătat românilor din Transilvania și Bisericii lor. Arătam mai sus că a ctitorit aici trei lăcașuri de închinare, la Făgăraș, Ocna Sibiului și Sâmbăta de Sus. A oferit numeroase danii bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului, pe care au ajutat-o, de altfel, și mulți dintre înaintașii săi. Mitropoliei din Alba Iulia i-a acordat, în 1698, o subvenție anuală de 6000 de aspri, ca să-i fie „de întărire și ajutor, întrucât o știm ca pe o corabie ce se leagănă în mijlocul valurilor mării” iar la 15 iunie 1700 i-a dăruit o moșie la Merișani, în părțile Argeșului. Ucenicul lui Antim Ivireanul, Mihail Ștefan, a fost trimis în 1699 la Alba Iulia, unde a tipărit un Chiriacodromion (o ediție revăzută a Cazaniei lui Varlaam de la Iași, din 1643) și o Bucoavnă, adică o carte de citire pentru începători. După 1701, anul în care mitropolitul Atanasie Anghel din Alba Iulia a acceptat „unirea” cu Biserica Romei, Constantin Brâncoveanu a trimis scrisori de încurajare către românii din Șcheii Brașovului, sfătuindu-i să rămână statornici în dreapta credință. Cărțile românești tipărite în timpul domniei lui au cunoscut o largă circulație în Transilvania, ajungând până în Maramureș. Unele erau dăruite de el însuși, după cum arată însemnările făcute pe ele de anumiți preoți.

Starea de maximă înflorire bisericească și cultural-artistică din Țara Românească s-a sfârșit odată cu înlăturarea din scaun a lui Constantin Brâncoveanu. Numeroase denunțuri și intrigi ale dușmanilor săi la Constantinopol, precum și faptul că în cursul războiului ruso-turc din 1711 unul din boierii săi a trecut de partea rușilor, i-au făcut pe cârmuitorii turci să-l bănuiască de „necredință” față de ei și să-l înlăture din scaun. Dus la Istanbul împreună cu familia sa și o parte din averi – încă din martie 1714, în săptămâna Patimilor -, au fost aruncați în cunoscuta închisoare a celor șapte turnuri (Edicule). În timp ce se aflau în închisoare, li s-a promis că vor scăpa cu viață dacă vor accepta religia islamică, propunere pe acare evlaviosul domn a respins-o cu hotărâre.

 

Locul de osândă

În ziua de 15 august 1714 la praznicul Adormirii Maicii Domnului, tocmai când domnitorul împlinea șaizeci de ani, au fost duși cu toții spre locul de osândă. Fostul său secretar pentru limbile apusene, Anton Maria del Chiaro din Florența, relatează ca, înainte de a fi uciși, domnitorul le-a dat fiilor săi acest ultim îndemn: „Copiii mei, fiți curajoși! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta; să ne mântuim cel puțin sufletul spălându-ne păcatele în sângele nostru!”

Atunci, în prezența sultanului, a reprezentanților: unor țări străine la Istanbul, a soției, fiicelor și ginerilor lui Brâncoveanu, aduși la acest fioros spectacol, a urmat decapitarea domnului și a celor patru fii. Mai întâi i s-a tăiat capul lui Ianache Văcărescu, sfetnic de seamă al domnitorului, după care au fost retezate capetele celor patru fii ai săi Constantin, Ștefan, Radu și Matei. După ce a asistat la toată tragedia fiilor săi, a fost tăiat și capul domnitorului martir. Capetele lor au fost purtate de turci prin Constantinopol, în vârful sulițelor, iar trupurile le-au fost aruncate a doua zi în Bosfor. Niște pescari creștini le-au găsit pe mare și le-au îngropat în mănăstirea grecească din insula Halki.

Doamna Maria, fiicele, ginerii și nepoții, care au scăpat cu viață, au fost închiși într-o cetate din Asia Mică, de unde s-au putut reîntoarce în țară-abia după doi ani. În 1720 doamna Maria a reușit să aducă în ascuns rămășițele pământești ale domnitorului martir, pe care le-a îngropat în biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, ctitoria sa. Deasupra mormântului a așezat o candelă, având o inscripție care consemna aceste lucruri.

Așadar, Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură și de lăcașuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt și faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire și de jertfă pentru țara sa și pentru credința creștină.

(Sursa: Basilica.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sfinții Martiri Brâncoveni.
 Vizualizări articol: 499 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Sfinții Martiri Brâncoveni5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei