Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 15 ian 2022 - Anul XXVII, nr. 11 (7928)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Recunoștință și mulțumire lui Dumnezeu pentru iubirea Sa milostivă

Duminica a 29-a după Rusalii (Vindecarea celor zece leproși) Luca 17, 12-1

„În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care au stat departe și care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învăţătorule, miluiește-ne! Și, văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Iar acela era samarinean. Și răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Și i-a zis: Ridică-te și du-te! Credința ta te-a mântuit!”

În Evanghelia Duminicii a 29-a după Rusalii (Luca 17, 12-19) se istorisește o minune, se prezintă vindecare de lepră, o boală infec- ţioasă şi de temut, ieri ca şi azi. Domnul Iisus Hristos vine la Ierusalim ca marele Pelerin în drum nu doar spre Ierusalimul istoric, ci El este Pelerinul izbăvirii spre culmele Golgotei, spre înăl- ţimea Crucii, spre momentul su- blim al iubirii Sale, în care Se dă- ruieşte, Se jertfeşte şi ne izbăveşte. Pe acest drum, care Îl conduce la moarte și la înviere, Domnul Iisus întâlnește zece leproși, care-I ies în întâmpinare, se opresc la o anu- mită distanță, dau impresia că ob- servă cu adevărat Legea (cf. Le- vitic 13, 45-46) și strigă din propria lor durere Acelui Om față de Care credința lor a intuit a fi un posibil mântuitor: „Iisuse, învățătorule, fie-Ți milă de noi!” (Luca 17, 13). Prin Hristos am învăţat că privi- rea lui Dumnezeu este o privire de iubire smerită şi milostivă. Nu există pentru om alt izvor de nă- dejde în afară de milostivirea lui Dumnezeu.

Pe Domnul Iisus Îl doare stri- gătul după ajutor al umanității și, răspunzând, le spune să mear- gă să se arate preoților, care, con- form Legii, aveau sarcina de a con- stata o eventuală vindecare și de a elibera un certificat ce le permi- tea celor suferinzi să fie reintegraţi în societate şi apoi reabilitaţi să participe la cultul religios de la templu. În acest mod pedagogic, Domnul nostru Iisus Hristos nu se limitează să facă o promisiune vindecătoare, ci pune la încercare sau testează credința lor. De fapt, în acel moment, cei zece încă nu sunt vindecați. Recapătă sănăta- tea în timp ce sunt pe drum, după ce au ascultat de cuvântul lui Iisus. Atunci, toți plini de bucurie se arată preoților ca apoi să plece mai departe în drumul lor, însă uitând pe Doctorul dumnezeiesc, adică pe Tatăl care i-a vindecat prin Iisus, Fiul Său devenit om. 

Însă doar unul singur dintre ei, un samarinean, s-a oprit din drum şi s-a întors înapoi la Domnul Iisus, ca să-I mulţumească. Notează Evanghelistul Luca: „Văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas ma- re slăvind pe Dumnezeu şi a căzut cu faţa la pământ, la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I” (v. 15). Samarineanul nu se mulțumește cu obținerea vindecării prin minunea credinței, ci face în așa fel încât această vindecare să ajungă la plinătatea sa duhov- nicească, întorcându-se ființial ca să exprime propria mulțumire și recunoștință pentru darul pri- mit, recunoscând în Iisus pe ade- văratul Preot care, după ce l-a ridicat și l-a mântuit, poate să-l primească între ucenicii Săi. A cădea la picioarele lui Iisus şi a-I aduce mulţumire este un act cultic, de laudă. Aducerea de mulţumire Domnului Iisus nu este altceva decât o preamărire adusă lui Dumnezeu.

 

Dumnezeu este adevărata Liturghie, adevărata jertfă

A adora în Duh şi adevăr în- seamnă a adora în comuniunea cu Acela care este adevărul, a adora în comuniune cu Trupul Său, în care Duhul Sfânt ne adu- nă împreună ca sinaxă a iubirii Preasfintei Treimi. Samarinea- nul vindecat este atras și conștient întrucâtva de forţa de gravitaţie a iubirii lui Dumne- zeu: faptul de a fi iubiţi de Dum- nezeu şi răspunsul iubirii noas- tre ne atrag în „sus”, ne întoar- cem cu mulțumire la Dumnezeu. Atunci, Domnul Iisus Hristos întreabă întristat: „Oare nu zece s-au curățat? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu de- cât numai acesta, care este de alt neam?” (vv. 17-18). Nu este un reproş sau o mustrare, ci ex- presia mâhnirii lăuntrice pentru faptul că ceilalţi n-au știut să profite de prilejul sfânt de a se vindeca pe deplin. Spunând aceasta, Domnul Iisus Se re- velează ca adevăratul loc doxo- logic, adevăratul loc de închinare, adevăratul naos nefăcut de mână omenească, unde Se aduce cult lui Dumnezeu. El este adevăratul loc al mântuirii. De aceea, Dom- nul Iisus poate să-i spună celui care s-a întors şi I-a mulţumit: „Ridică-te și du-te! Credința ta te-a mântuit” (v. 19). Zece au fost curăţaţi fizic şi reabilitaţi social- mente, dar numai despre unul singur se poate spune din punct de vedere soteriologic că a fost deja salvat. Minunea l-a vinde- cat, credinţa l-a mântuit, merge până la capăt spre Iisus Hristos. Dumnezeu mântuiește acum în Domnul Iisus, Cel care se află într-o înaintare și progresie con- tinuă spre drumul Său soterio- logic de moarte şi de înviere pen- tru viaţa lumii. Din zece vinde- caţi trupeşte, doar unul singur, unul de neam străin, un samari- nean se întoarce şi continuă până la capăt drumul mistagogic de cunoaștere și apropiere de Iisus Hristos, de mântuire în Iisus Hristos. Ceilalţi au fost vindecaţi, dar au rămas sau și-au continuat același mers de a fi în drumul lor istoricește sau au continuat antropocentric și egocentric a viețui şi nu au ajuns să se apro- pie ontologic de Mântuitorul. De câte ori şi noi căutăm minunile lui Dumnezeu şi nu pe Dumne- zeul mântuirii desăvârșite! Samarineanul vindecat este un model de ucenic al Domnului Iisus, recunoscând în Iisus pe ade- văratul Preot care, după ce l-a ridicat și l-a mântuit, poate să-l pună pe drumul mântuitor al vieții și să-l primească între uce- nicii Săi. În întâlnirea cu El poate să experimenteze realmente fap- tul minunat al credinței: Cine cre- de nu este niciodată singur! De fapt, Dumnezeu, în Fiul Său, nu ne abandonează neliniștilor și suferințelor noastre, ci ne este aproape, ne ajută să le purtăm și dorește să vindece adâncul ini- mii noastre (cf. Marcu 2, 1-12). Vindecarea adâncului inimii este vindecarea vindecărilor. Iubirea este „firul de aur” (cf. Sfântului Dionisie Areopagitul), care leagă inima noastră de Dumnezeu, ast- fel încât inima să fie cuprinsă de sănătatea împărtășită de iubirea lui Dumnezeu, care devine sin- gura călăuză, unicul factor al fiinţării sale.

După ce am ascultat Evan- ghelia vindecării celor zece le- proşi, rămânem cu impresia că Sfântul Evanghelist Luca a voit să transmită ascultătorilor de atunci, de ieri, de astăzi și de mâine o serie de valențe spiri- tuale pe care trebuie să le desci- frăm dintr-o perspectivă antro- pocentrică și teocentrică în con- textul istorisirii.

 

Există o lepră de care e cuprinsă toată lumea

Prima valență spirituală este o precizare universal antropologică: „Toţi oamenii sunt leproşi înaintea  lui  Dumnezeu,  adică «bolnavi», din cauza păcatului”. Lepra era în Antichitate una din bolile cele mai răspândite, înfricoșate, dramatice şi temute. Deoarece această boală devas- tează trupul omului într-o mă- sură până la a-i desfigura chipul asemănării cu Dumnezeu, lepro- sul era considerat dintr-o per- spectivă sumbră ca unul care a fost „pedepsit de Dumnezeu”. Prin pericopa biblică bogată în sensuri spirituale, Evanghelistul Luca vrea să spună acel adevăr mântuitor că „nu există persoană care, după ce şi-a denaturat su- fletul prin păcat, să nu poată fi vindecată de Hristos, Doctorul veșnic”. De aceea primul lucru care trebuie făcut față de această stare de condiție spirituală și păcătoșenie umană este acela de a deveni conştienţi de propria mizerie spirituală, de propriul păcat care ne stăpânește, şi apoi a ne ruga lui Dumnezeu pentru darul vindecării, spunând:  „Iisuse, învățătorule, fie-Ți milă de noi!” Cine nu devine conştient de mizeria sa lăuntrică, de pro- priul păcat și de propria păcă- toșenie va socoti că este inutil, chiar de prisos, să se adre- seze/roage lui Dumnezeu şi astfel nu se vindecă. Cine refuză doc- torul spiritual refuză tratamen- tul spiritual. Cuvintele Evan- gheliei nu înseamnă nimic pen- tru acela care nu are dorinţa de a se elibera de-o „viaţă grosola- nă”. Dar trebuie să recunoaştem că tăria omului şi intenția sin- ceră a tuturor purificărilor sale nu sunt suficiente pentru a-l du- ce într-adevăr la înălţimea divi- nului, la înălţimea adecvată lui. Am fi disperaţi de noi înşine şi de propria noastră existenţă umană dacă nu L-am găsi pe Cel care face ceea ce noi înşine nu putem face, Cel care ne ridică la înălţimea lui Dumnezeu, în po- fida întregii noastre condiții că- zute: numai Fiul lui Dumnezeu care S-a întrupat de la Dumne- zeu Tatăl pentru noi şi iubirea Sa răstignită, smerită și milos- tivă ne ia de mână şi ne conduce spre cele ale lui Dumnezeu. Doamne, Tu eşti Domnul măririi veşnice! Condu-ne la Tatăl, fiin- dcă Tu singur sălășluiești și dom- neşti în inima mea.

A doua valență spirituală ce se poate desprinde din pericopa evanghelică lucanică este faptul că între cei consideraţi drept cei din urmă ai societăţii - şi leproşii erau printre aceştia - există o so- lidaritate greu de întâlnit între alte categorii comunitare, între cei care nu se află în aceeaşi con- diţie dramatică asemănătoare de suferință. Grupul de leproşi care îl întâlneşte pe Domnul Iisus este alcătuit din nouă evrei şi un samarinean. În acea vreme era de neimaginat ca un samarinean, adică unul considerat  străin şi eretic, să fie primit într-o comunitate chiar creştină, 

constituită numai din iudei. To- tuşi, o asemenea situație inclu- sivă se poate întâmpla într-o co- munitate de iudei leproşi, care-și schimbă mentalitatea refractară și exclusivistă prin experiența unei grele suferințe. Prin acest cadru de comuniune inclusivă a bolii incurabile, Sfântul Evan- ghelist Luca vrea să spună că adesea există mai multă credință vie, smerită și simplă, în rândul celor respinşi de societate decât între cei consideraţi a fi drept cele mai bune modele de urmat. De multe ori, Domnul Iisus Hris- tos scoate în evidenţă credinţa incompletă, imatură și superfi- cială sau de-a dreptul inexistentă în viața acelora care se consideră „perfecţii zilei” doar pentru că iau parte la practicile cultice, li- turgice şi care au mereu doar pe buze numele lui Dumnezeu. Aceste lucruri cu o trimitere im- plicită la o credință formală și bolnavă s-au întâmplat atunci, s-au întâmplat mereu și se în- tâmplă de secole, din păcate, pâ- nă în zilele noastre. Reflectând cu luare aminte asupra sinelui nostru, prin pericopa lucanică lecturată astăzi, avem ocazia de a începe să trăim mai bine cre- dinţa noastră, ca una mereu mulțumitoare, ca o virtute eu- haristică, în care mulțumirea, dăruirea și recunoștința să cu- prindă viețile noastre.

 

Primim mulţumiri de la cine nu ne aşteptăm

A treia valență spirituală transmisă de Evanghelia Dumi- nicii a 29-a după Rusalii stă în faptul că unul singur, doar unul, din cei zece leproşi vindecaţi de Domnul Iisus se întoarce ca să-I mulţumească. Subliniem unicita- tea recunoștinței, particularitatea gestului unui străin care Îi mulţumeşte lui Dumnezeu. Cel străin este cel care mulţumeşte, cel care spune: „Mulțumesc”. Străinii sunt respectaţi în toată Evanghelia, pentru că Evanghe- lia acceptă și-l îmbrățișează pe cel străin. Problema este de ac- tualitate, mai ales în contextul migrațiilor și emigrărilor. Evi- dent, nu toţi străinii sunt mo- ralmente precum cei lăudaţi în lecturile liturgice ale textelor biblice, dar învăţătura Sfintelor Scripturi este clară: o comunitate care vrea să fie autentică evan- ghelic, care aspiră să se închine cu adevărat Dumnezeului Celui Viu, nu poate trăi practicând, proliferând și cultivând prejude- căţi la adresa străinilor. Dacă ar enunța orice gen de prejudecăți grave la adresa „celorlalți”, stră- ini prin limbă, etnie și cultură fiind, ce comunitate creștină și chiar religioasă ar fi? Ce mărtu- rie de credinţă și viață în Dum- nezeu, Părintele tuturor oame- nilor, ar putea da? A fi creştin nu înseamnă să ne convertim la o învăţătură, fie ea şi învăţătura despre sfinţenie; a fi creştini în- seamnă să ne convertim la o Per- soană! Hristos este Învăţătorul prin excelenţă, revelatorul şi re- velaţia. Nu este vorba doar de a cunoaşte ceea ce El a învăţat, ci de a-L „cunoaşte pe Hristos”.

Din cele de mai sus reiese că Dumnezeu mântuiește acum în Iisus Hristos, Care este în drum spre Ierusalim, spre destinul său de moarte şi de înviere pentru viaţa lumii. Din zece leproşi vin- decaţi, doar unul singur, unul de neam străin, se întoarce şi par- curge până la capăt drumul hris- tocentric început, drumul mista- gogic, de inițiere în credința deplină, când i-a ieşit Domnului Iisus în întâmpinare împreună cu ceilalţi nouă. Samarineanul vindecat este un model de ucenic al Domnului Iisus. Merge spre Iisus până la capăt. Cultul ecle- sial, Tainele Bisericii și Sfânta Liturghie ne oferă prilejul de a învăţa să-L întâlnim pe Hristos, să umblăm împreună cu Hristos, să ne asemănăm cu Hristos până la capăt pentru a împărtăşi modul Său de viață. Ascultarea lecturilor liturgice cu inspirație biblică sau cu trimitere patristică, rugăciu- nea și cultul liturgic, comunitar au darul să reaprindă în noi ase- mănarea noastră cu Hristos.

A patra valență spirituală se referă la recunoştinţă, o virtute cu atât mai importantă cu cât nu știm să mulţumim în relaţiile imediate dintre noi, nu avem exerciţiul recunoştinţei, reci- procității, împreună-bucuriei. Fa- ţă de cei cărora le datorăm ceva ne simţim mai degrabă stânjeniţi, decât în stare să le arătăm gra- titudinea noastră. „Mulţumesc” pare deseori un cuvânt greu de spus. De fapt, nu este nimic mai minunat şi mai frumos decât a fi atinşi, surprinşi şi cuceriţi de Hristos. Nu este nimic mai fru- mos decât a-L cunoaşte pe El şi a comunica altora frumuseţea şi prietenia cu El. Câteodată ne este greu să fim deschiși față de fru- museţea oamenilor care ne în- conjoară. Şi, în plus, am fost de prea multe ori răniți de nerecu- noştinţa unor oameni cărora le-am schimbat viaţa în bine și nu ne mai așteptăm ca să ne spu- nă „mulţumesc”. A spune „mul- ţumesc!” este un gest ce ţine de sănătatea noastră spirituală şi care ar trebui să vină spontan din inimă pentru darul sau binele primit. Samarineanul din peri- copa lucanică devine un credin- cios convins, convins că „Dum- nezeu singurul ajunge”, că El este unicul lucru necesar, pentru ca oamenii să nu moară când mor, ci toţi să aibă viaţă veşnică.

În schimb, de multe ori, avem im- presia penibilă că ne găsim într-o lume în care predomină mai cu- rând pretenţia de a primi decât gratitudinea pentru cele primite. Domnul Iisus nu cere recunoş- tinţă pentru Sine, ci pentru Dum- nezeu Tatăl, celui care i se cuvine laudă şi doxologie pentru lucră- rile minunate pe care le-a făcut, copleşindu-ne cu iubirea Sa mi- lostivă. Modul mulțumitor sau atitudinea recunoscătoare cere o inimă deschisă care ştie să vadă harul lui Dumnezeu şi mântuirea Sa pe care El o aduce în istoria omenirii. Modul euharistic de a fi al creștinului este darul care vede în fiecare persoană iubirea lui Dumnezeu, darul de a fi che- mat să fie un misionar, unul tri- mis de Hristos pentru ca să facă lucrarea lui Dumnezeu în lumea de astăzi. Deosebirea dintre Bi- serică şi lume nu este aceea că una aparţine lui Hristos şi alta nu, ci că una ştie că-i aparţine cu mulțumire lui Hristos şi cea- laltă nu ştie. Pentru cel ce este conştient că este strămutat în împărăţia luminii se declanşează o exigenţă și atitudine recunos- cătoare înnoitoare, profund evan- ghelică, care este coerenţa de a se comporta ca adevărat fiu al luminii, care mulțumește pentru toate. O persoană euharistică va spune mereu: „Hristos este cu mine, Hristos în faţa mea, Hris- tos în spatele meu, Hristos Care mă ocrotește de sus, Hristos în ființa mea, Care mă îndrumă în pelerinajul meu, Hristos lângă mine, Hristos ajutorul meu, Hris- tos la dreapta mea, Hristos la stânga mea, Hristos totul pentru mine!”. Te rugăm, Doamne, Iu- bire care Te cunoști prin iubire, ca harul Tău să ne însoţească pu- rurea, ca să nu încetăm niciodată de a mulțumi pentru binecuvân- tările Tale față de noi.

(Arhim. Conf. Univ. Dr. Teofan Mada , Ziarul Lumina)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Recunoștință și mulțumire lui Dumnezeu pentru iubirea Sa milostivă.
 Vizualizări articol: 1003 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Recunoștință și mulțumire lui Dumnezeu pentru iubirea Sa milostivă5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei