Ispitirea lui Iisus

„În vremea aceea Iisus, fiind plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan și a fost dus de Duhul în pustie, timp de patruzeci de zile fiind ispitit de diavol. Și, în aceste zile, nu a mâncat nimic, iar sfârșindu-se zilele acelea, a flămânzit. Și I-a zis diavolul: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre să se facă pâine. Și a răspuns Iisus către el: Scris este că «nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu». Apoi, suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărățiile lumii. Și I-a zis diavolul: Ție Îți voi da toată stăpânirea aceasta și strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie și eu o dau cui voiesc; deci, dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta. Dar, răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: «Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești». Și L-a dus în Ierusalim și L-a așezat pe aripa templului și I-a zis: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos, căci scris este: «Îngerilor Săi va porunci pentru Tine ca să Te păzească; și Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să lovești de piatră piciorul Tău». Și răspunzând, Iisus i-a zis: S-a spus: «Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău». Și diavolul, sfârșind toată ispita, s-a îndepărtat de la El până la o vreme. Dar Iisus S-a întors în puterea Duhului în Galileea și a ieșit vestea despre El în toată împrejurimea. Și învăța în sinagogile lor, fiind slăvit de toți.” (Luca 4, 1-15)

De ce a fost ispitit Iisus?

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Comunicarea părintelui Serapion, Cap. V, 1; VI, 3-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 379-381

„(...) Domnul nostru Iisus Hristos a fost ispitit, cum spune apostolul «în toate după asemănarea noastră», dar «în afară de păcat», adică fără să fi fost atins de vreo patimă, neîncercat deci de acele pofte carnale, de care suntem noi înțepați fără să știm, sau fără să vrem, fiindcă El nu avea nici o asemănare cu noi în ceea ce privește zămislirea.
(...) Deși era în El trup adevărat, fiindcă de bună seamă mânca, bea, dormea și chiar a fost străpuns de cuie, totuși, păcatul trupului nu l-a avut decât prin putința înfrângerii. El n-a fost înțepat de boldurile de foc ale poftei trupești, care se naște în noi în chip firesc, chiar și fără voia noastră, ci L-a încercat numai aparența păcatului, prin asemănarea trupească cu noi. Fiindcă îndeplinea într-adevăr cele ale noastre și purta în El toate slăbiciunile omenești, s-a putut crede că El este supus și patimilor, că purta în trupul Său și slăbiciunea viciului și a păcatului. Diavolul L-a încercat numai cu acele vicii cu care-L înșelase pe primul, crezând că și Acesta poate fi dus și în celelalte în chip asemănător ca om, așa cum îl câștigase pe cel dintâi. Dar n-a putut să-L aducă și în a doua boală, care ia naștere din primul viciu, fiindcă a fost respins din prima luptă.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)