Iisus la Sărbătoarea corturilor

„În vremea aceea mergea Iisus prin Galileea, căci nu voia să meargă prin Iudeea, deoarece iudeii căutau să-L omoare. Și era aproape sărbătoarea iudaică a corturilor. Au zis, deci, către El frații Lui: Pleacă de aici și du-Te în Iudeea, pentru ca și ucenicii Tăi să vadă lucrurile pe care Tu le faci. Căci nimeni nu lucrează ceva în ascuns, ci caută să ajungă cunoscut. Dacă faci acestea, arată-Te pe Tine lumii. Pentru că nici frații Lui nu credeau în El. Deci, le-a zis Iisus: Vremea Mea încă n-a sosit; dar vremea voastră totdeauna este gata. Pe voi lumea nu poate să vă urască, dar pe Mine Mă urăște pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele. Voi duceți-vă la sărbătoare; Eu nu merg la sărbătoarea aceasta, căci vremea Mea nu s-a împlinit încă. Acestea spunându-le, a rămas în Galileea. Dar, după ce frații Săi s-au dus la sărbătoare, atunci S-a suit și El, dar nu pe față, ci pe ascuns. În timpul sărbătorii, iudeii Îl căutau și ziceau: Unde este Acela? Și mulțimea se certa mult în privința Lui; unii ziceau: Este bun; iar alții ziceau: Nu, ci amăgește mulțimea. Totuși, de frica iudeilor, nimeni nu vorbea despre El pe față.” (Ioan 7, 1-13)

 

Invidia şi înrobirea sufletului

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, Omilia 37, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, p. 346

„Pizmașii nu s-au rușinat nici de firea comună a oamenilor, nici pe ei înșiși nu s-au cruțat. Ei își osândesc propriile suflete în locul celor pizmuiți, pentru că în zadar și fără rost le umplu cu toată tulburarea și neliniștea. De ce te întristezi de binele aproapelui tău? De fapt, trebuie să ne întristăm de relele pe care le pătimim, nu pentru că vedem că alții au parte de bine. De aceea acest păcat este lipsit de orice iertare. Cel desfrânat poate să spună că are pofte, hoțul că este sărac, iar ucigașul că are mânie. Ei au aceste scuze, măcar că sunt neputincioase și neîntemeiate, dar tu ce motiv ai? Spune-mi! Absolut nici unul, fără numai răutatea covârșitoare. Dacă ni s-a poruncit să-i iubim pe vrăjmași, de ce pedeapsă vom avea parte când îi urâm și pe cei care ne iubesc? Dacă cel care îi iubește pe cei care îl iubesc nu este cu nimic mai bun decât păgânii (Matei 5, 46-47), de ce iertare, de ce îngăduință va avea parte cel care se pornește împotriva celor care nu i-au făcut nici o nedreptate? Ascultă ce spune Pavel: De aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește (I Corinteni 13, 3). Este limpede pentru oricine că acolo unde sunt pizmă și invidie cele ale dragostei au fost nimicite. Această patimă este mai rea și decât desfrânarea și adulterul. Acestea din urmă se răsfrâng doar asupra celui care le practică, dar tirania invidiei a distrus biserici întregi și toată lumea a mistuit-o. Aceasta este maica uciderii. Așa l-a ucis Cain pe fratele lui, [această patimă a avut-o] Isav față de Iacov, frații lui Iosif față de acesta, diavolul față de oameni (Cf. Facerea 4, 4-9; 27, 41; 37, 11-20).” 

(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)