Sfântul Epifanie, arhiepiscopul Ciprului

Deşi în copilărie a rămas orfan de tată şi o vreme a trăit în mare sărăcie împreună cu mama şi sora lui, Epifanie a ajuns în casa unui rabin bogat, devenind, la moartea acestuia, moştenitorul întregii averi. Şi, trebuind să-şi cerceteze averile, Epifanie a pornit la drum.

În acele locuri vieţuia şi un om învăţat, monah, pe nume Luchian, care trăia din meşteşugul caligrafiei şi împărţea săracilor tot ceea ce îi prisosea.

Având acelaşi drum, cei doi s-au întâlnit pe cale. Un sărac, prinzând piciorul lui Luchian, i-a zis:

- Omul lui Dumnezeu, miluieşte-mă, căci n-am mâncat de trei zile.

Luchian şi-a scos haina şi a spus săracului:

- Ia-o şi vinde-o în cetate şi cumpără-ţi pâine.

În clipa aceea, Epifanie a văzut cum din cer a coborât o haină albă care l-a îmbrăcat pe Luchian. Înfricoşându-se, s-a aruncat la picioarele lui Luchian şi i-a zis:

- Omule, spune-mi cine eşti!

- Sunt creştin. Ţi-e destul să ştii asta?

- Şi ce mă opreşte să mă fac şi eu creştin? a întrebat Epifanie.

- Îndărătnicia ta te opreşte.

Deci Epifanie a renunţat la cercetarea averii sale şi s-a întors acasă, unde trăia sora lui, şi i-a spus acesteia:

- Vreau să mă fac creştin şi să mă duc la mănăstire.

- Voi face şi eu ca tine, a răspuns sora lui.

Şi, luând încuviinţare de la episcop, Luchian a tălmăcit celor doi Sfânta Scriptură. La botez, episcopul a văzut o cunună deasupra capului lui Epifanie.

După botez, Epifanie şi-a împărţit averea săracilor şi a oprit doar patruzeci de arginţi ce-i trebuiau pentru cumpărarea Sfintei Scripturi. A mers apoi cu Luchian afară din cetate, la mănăstirea pe care acesta o făcuse şi unde vieţuiau zece monahi.

Vinul prefăcut în apă

Odată, când nişte călători aproape au leşinat de sete, Epifanie a luat un vas cu vin şi a spus:

- Fraţilor, credeţi că Cel care a prefăcut apa în vin va preface şi vinul în apă?

Şi astfel, la cuvântul Sfântului Epifanie, vinul s-a prefăcut în apă şi a salvat călătorii însetaţi.

Creştinarea sarazinilor

Călătorii au dus vestea acestei minuni şi către mănăstire au început să vină mulţimi de oameni. De aceea, Sfântul Epifanie a plecat pe furiş într-un loc sălbatic, unde stătea câte trei zile fără apă. Odată, au trecut pe acolo patruzeci de sarazini (musulmani), care au râs de el. Iar unul chiar a vrut să îl omoare. Însă, când a ridicat cuţitul, i s-a deschis ochiul cu care nu vedea şi, de uimire, a înţepenit. Cu vorbe potrivite, Epifanie i-a liniştit pe toţi, căci minunea îi speriase rău. Atât de frumos le-a vorbit, încât aceştia începuseră să creadă că este Dumnezeu şi n-au mai vrut să plece de lângă el. Aşa că l-au luat cu ei, iar el i-a învăţat cele sfinte şi i-a făcut creştini. Apoi şi-a luat ucenicul cel mai drag şi s-a întors la mănăstire.

Hrana dintre pietre

La chilia sa nu era decât piatră de jur împrejur. După trei zile de stat acolo, văzând că ucenicului îi era peste puteri să rabde mai multă sete şi post, Sfântul Epifanie a chemat numele Domnului şi s-a rugat pentru apă şi verdeţuri. Dumnezeu a făcut minunea îndată. Minunat era şi cum vorbea ca şi cu nişte oameni cu fiarele sălbatice care veneau la izvor şi mai stricau verdeţurile.

Sper că v-au plăcut aceste întâmplări din viaţa Sfântului Epifanie şi că le-aţi pus la inima voastră, aflând încă un sfânt căruia vă puteţi ruga.

(Sursa: Ziarul Lumina)