Lectura care nu se uită

Dezvoltarea tuturor mecanismelor tehnologice moderne a facilitat mult accesul la informație. Omul modern a descoperit cu aviditate câtă foame și sete are, sufletește vorbind, de a fi informat, de a fi la curent cu ceea ce se petrece, dar și de a se cultiva, de a nu rămâne la un nivel primitiv din punct de vedere comportamental și social. Lectura îți poate schimba viața. Sună a clișeu și încă unul dintre cele mai odioase ale istoriei, pentru că poți ajunge să citești ceea ce te face doar să omori timpul, fie ceea ce îți va manipula existența în cel mai grosier sau, dimpotrivă, fin mod. Este clar că am ajuns să lecturăm multe cărți și alte diverse surse de informare. Citim mai mult, dar, oare, citim mai bine, lecturăm ce ne este de folos?

De exemplu, este dureros să observi că se citește orice, dar Sfânta Scriptură nu mai este lecturată aproape deloc. În trecut, atât timp cât te numeai „om de cultură”, fie că erai credincios sau nu, o par­curgeai măcar o singură dată în viață. De curiozitate, dacă nu dintr-un motiv mai profund sau binecuvântat. Ignorarea Scripturii se îngemănează cu o altă problemă fun­damentală: citirea cărților duhov­nicești dintr-o perspectivă pur lumească. Lecturile omului modern seamănă cu munca întreprinsă de Sisif în infernul descris de păgânismul grec. Acest Sisif fusese pedepsit pentru eternitate să care un bolovan până în vârful unui munte, dar, când atingea piscul, bolovanul dispărea din nou la poalele masivului, iar Sisif se întorcea pentru a relua munca sa fără sfârșit, fără scop și fără răsplată. Omul modern este critic prin natura sa, dar nu posedă un arsenal de principii. Se mărginește să spună, aproape instinctiv: „nu-mi place” sau „nu înțeleg”. Ceea ce nu încântă sim­ț­u­rile sau nu poate fi descifrat cu ușu­rin­ță este lepădat fără prea mare bătaie de cap. Având în vedere aceste condiții, lecturile sunt alese adesea din grupul celor facile, care nu pot îmbogăți, care nu hrănesc meditația interioară și nu sedimentează în noi ceva cu adevărat măreț sau profund. Și, pe cât de repede sunt citite, pe atât de repede sunt uitate. Sunt asemenea mâncărurilor semipreparate. Te hrănesc pe moment, dar, pe termen lung, se pot dovedi vătămătoare, în lipsa unei alimentații mai echilibrate. Cuviosul Paisie Aghioritul a spus un cuvânt pe care ar trebui să-l privim cu mai multă atenție, dacă nu vrem să citim mult și în zadar: „Uităm ușor cele pe care le citim, fiindcă nu participă inima. Nu ne doare inima, de aceea uităm” (Sf. Paisie Aghioritul, apud ierom. Eftimie Athonitul, Din tra­diția ascetică și isihastă a Sfântului Munte Athos, trad. de ieroschim. Ștefan Nuțescu, București, Ed. Evanghelismos, 2016, p. 422).

Este clar că, fără lecturi duhov­ni­cești, nici rugăciunea noastră nu va avea o profunzime deosebită. Dar, este la fel de limpede că și lecturarea cărților sfinte fără o minimă pregătire, fără măcar o superficială dorință de a le parcurge cu atenție, nu în goană, și de a le însoți cu meditația interioară asupra unor pasaje asupra cărora ne-a atras atenția nu mintea, ci inima noastră, va rămâne neroditoare.

Ce este de făcut? Așa cum atunci când te îmbolnăvești trebuie să ții un regim, la fel și atunci când citești haotic și, în general, ai lecturi facile, trebuie să-ți îndrepți atenția spre o mai bună selectare a textelor. Să nu citim numai cărți lumești, ci să ne îndreptăm atenția și spre textele duhovnicești. Iar dorința de a citi totul exclusiv on-line se poate dovedi o opțiune bună doar pe termen scurt. Trebuie să simți cartea, să observi, cu ochii minții, sudoarea autorului care a stropit toate acele pagini prin efortul constant de a le scrie. Să nu uităm: ceea ce este rodul rugăciunii va ajunge să rodească rugăciune. Cărțile scrise prin efortul rugăciunii hrănesc sufletul nostru. Celelalte hrănesc inteligența până la un punct, amuzamentul, poate ne specializează într-un domeniu, dar sunt asemenea valurilor mării care se sparg de mal. În urma lor se nasc alte valuri. Și așa cum mintea omului aflat pe țărmul mării nu ține minte vreun val, la fel și memoria noastră nu se va încărca inutil, va trece în uitare ceea ce s-a născut din uitarea de Dumnezeu.

Pentru că acesta este scopul citirii, nu? Să ne ajute să descoperim lecturile care nu pot fi uitate și care ne fac să nu uităm de Dumnezeu. În cuvintele Sfântului Isaac Sirul: „Fără citire mintea nu se poate apropia de Dumnezeu; ea atrage inteligenţa şi o îndreaptă în fiecare clipă spre El; prin înţelegerile ei o botează depărtând-o de lumea trupească şi făcând-o să fie neîncetat mai presus de trup” (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, 21, 15, partea a II-a, trad. de diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu, Ed. Deisis, 2003, p. 326).

(Pr. Adrian Agachi , Ziarul Lumina)