E Sfânta Parascheva cu noi!

Închid ochii, nu visez. Văd curtea  Mitropoliei plină de flori, de oameni cuminți așteptând s-ajungă la Raclă. Aud cântări de sărbătoare și rugăciuni rostite-n șoaptă cu lacrimi în ochi, cu multă sudoare.  E strașnic lume și rândul coboară în vale spre gară. E zi, apoi noapte și lumea are răbdare. Jandarmii sunt de-ai noștri, se schimbă în ture. Nu sunt străini, câștigă o pâine cu greu, supraveghind frații de-aproape, din depărtare. Sunt oare cu inima sus la Cer, în ploaie, în soare, în vânt și răcoare? Da, sunt! Dar au în urechi cu presiuni ordinul ce doare, o fiară sălbatică ce urlă și pentru mic și pentru mare, pentru toți frații din țară. Uită de mamă, de tată, de tot ce e mare și se gândesc la ordin pentru serviciu și-onoare amară.

Dar stați, ceva se-ntâmplă! Un vuiet timid foșnește prin frunze, un foc iese din inimi, se face tare și se lungește până la Sfântă. E o lumină de aur în curte și în biserică și stă, nu pleacă. Jandarmii pleacă genunchiul și plâng cu suspine și flăcări întinse își dau mâna plecând spre izvorul minunii.

Nădejdea-i vie, rușine au cei ce-au îndrăznit o așa măsură cruntă să ceară. Dar interesul-i la fel de mare și-n fața lui și omenia moare!

Suntem pui de români, strigă cu toții, urmași vrednici ai sfinților noștri. Cu sfinții-n UE și-n lumea-ntreagă noi mergem și bolile toate le vom învinge! Iar pe dușmanii aprigi, uniți îi vom străpunge cu mult curaj, cu martiraj, cu sânge de creștin fierbinte.

Maică Paraschevo, mult folositoare, te simțim aproape, ești a noastră mângâiere, la necaz și la durere! Cu Dumnezeu în suflet, ruga noastră-i mare. Simțim românește tare, de-aproape și de departe și suntem demni toți la ceas de sărbătoare!

Pr. Justinian-Remus A. Cojocar