Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 5 aug 2020 - Anul XXV, nr. 182 (7487)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6699 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Înmulțirea pâinilor rămâne simbolul evident al Sfintei Euharistii

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a oficiat Sfânta Liturghie duminică la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. În omilia sa, a vorbit despre minunile lui Dumnezeu, prima fiind crearea lumii, și despre înmulțirea pâinilor ca simbol al binefacerilor dăruite de Dumnezeu prin Biserică: Sfânta Liturghie, Sfintele Taine și Sfintele Ierurgii.

„Minunile sunt fapte neobișnuite, considerate a fi mai presus de puterea noastră de înțelegere, prin care ni se descoperă lucrarea Sfintei Treimi în lume”, a spus Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

„Lumea a început printr-o minune, fiind creată de și prin Cuvântul lui Dumnezeu, Cel care a zidit-o, este susținută tot printr-o minune, Duhul lui Dumnezeu fiind Cel care o ține în viață, și va sfârși tot printr-o minune, urmată de Judecata lui Dumnezeu în ziua cea de apoi”.

După înmulțirea lor, „Hristos n-a dat pâinile direct mulțimilor, ci prin intermediul apostolilor, «ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu» (I Corinteni 4, 1), în mâinile cărora pâinile și peștii prisoseau pe măsură ce se împărțeau”, a subliniat ierarhul.

„Iar apoi le-a cerut să strângă fărâmiturile rămase de la masa oamenilor pentru că voia «să nu se piardă nimic» (Ioan 6, 12). Dumnezeu nu îngăduie să fie risipite darurile Sale, nici chiar atunci când acestea prisosesc!”, a continuat el.

„De aceea, îi învață pe ucenicii Săi să fie economi, nu zgârciți! Să fie – după cum spun Sfinții Părinți ai Bisericii – «cu scumpătate» față de cele sfinte. Lui Dumnezeu, Care ne dă toate din preaplinul dragostei Sale, nu-I place să fim risipitori cu cele sfinte”.

„Și au strâns prisos de fărâmituri șapte coșuri, întocmai ca și în cazul Sfintei Euharistii, care se împarte prin mâinile arhiereilor și preoților celor botezați în numele Sfintei Treimi. Din acest motiv, înmulțirea pâinilor rămâne simbolul evident al Sfintei Euharistii, hrana celor credincioși pentru viața veșnică”, a afirmat arhiepiscopul.

„Înmulțirea pâinilor simbolizează fără îndoială binefacerile pe care Hristos-Domnul le răspândește continuu asupra lumii prin Sfânta Sa Biserică și prin slujbele acesteia: prin Sfânta Liturghie, prin Sfintele Taine și, respectiv, prin Sfintele Ierurgii”, a explicat el.

Ierarhul a amintit citatele despre Sfânta Euharistie din Evanghelie, când „Hristos a zis: «Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci»; și iarăși: «Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi» (Ioan 6, 53-54)”.

„Dintr-o astfel de Pâine, ca izvor de viață veșnică, suntem invitați să mâncăm fiecare dintre noi ori de câte ori suntem pregătiți. Unde o găsim? Fără îndoială în Biserică! Numai aici Hristos Se împarte lumii ca Pâine a vieții veșnice, prin Sfânta Euharistie – una dintre cele mai mari minuni săvârșite de Iisus Hristos!”, a încheiat părintele Arhiepiscop Calinic.

(Sursa: Basilica.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Înmulțirea pâinilor rămâne simbolul evident al Sfintei Euharistii.
 Vizualizări articol: 851 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Înmulțirea pâinilor rămâne simbolul evident al Sfintei Euharistii5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei