Duhovnicul şi Voievodul

În Istoria românilor este legendară legătura duhovnicească dintre Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.

În O samă de cuvinte a cronicarului Ion Neculce, în cele 12 istorioare referitoare la domnia Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, pe baza mărturiilor păstrate încă în memoria poporului, se precizează că, după înfrângerea de la Războieni din anul 1476, domnitorul, rămas singur, se îndreaptă spre Voroneţ, „unde trăia un părinte sihastru, pre nume Daniil. Şi bătând la uşa sihastrului, să-i descuie, au răspunsu sihastrul să aştepte Ştefan-vodă afară până s-a istovi ruga. Şi după ce ş-au istovit sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pre Ştefan-vodă. Şi s-au ispoveduit Ştefan-vodă la dânsul”.

În continuare, cronicarul relatează că Ştefan cel Mare, fiind obosit de atâtea lupte şi deznădăjduit, îşi expune rezervele în privinţa necesităţii şi posibilităţii continuării războiului cu turcii întrebând „pre sihastru ce va mai face, că nu poate să să bată cu turcii; închina-va ţara la turci, au ba?” Cuviosul încearcă să-l readucă la starea demnă de un conducător creştin în faţa duşmanului islamic, de aceea respinge ideea supunerii faţă de turci, ba mai mult, el îl convinge pe domnitor că războiul purtat este unul drept şi biruinţa va fi de partea lui: „Iar sihastrul a zis să nu o închine că războiul iaste a lui”. Apoi urmează şi un sfat al sihastrului, potrivit căruia voievodul trebuia să aducă un semn de mulţumire lui Dumnezeu: „Numai după ce va izbândi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghe, să fie hramul bisericii”.

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare urmează sfaturile Cuviosului: „Și au şi purces Ştefan-vodă în sus pe la Cernăuţi şi pre Hotin şi au strânsu oastea, feliuri de feliuri de oameni. Şi au purces în gios. Iar turcii, înţelegând că va să vie Ştefan-vodă cu oaste în gios, au lăsat şi ei cetatea Niamţului de a o mai bate şi au început a fugi spre Dunăre, iar Ştefan-vodă au început a-i goni în urmă şi a-i bate, până i-au trecut de Dunăre. Şi întorcându-să înapoi Ştefan-vodă s-au apucat de au făcut mănăstirea Voroneţul. Şi au pus hramul bisericii Sfântul Gheorghie”. 

Noua ctitorie ştefaniană cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, a fost ridicată la 12 ani după luptele din 1476 pe care le-a avut cu turcii. Alegerea Sfântului Gheorghe ca patron spiritual al bisericii nu este întâmplătoare, ci are o adâncă semnificaţie, dat fiind faptul că biruinţa sfântului asupra balaurului era, în mentalitatea contemporanilor Sfântului Voievod, simbolul luptei şi victoriei împotriva otomanilor musulmani, mai ales că balaurul era pictat cu culoare verde.

Acest episod legendar din timpul domniei Sfântului Voievod Ştefan cel Mare este redat în versuri de scriitorul Dimitrie Bolintineanu, în poezia Daniil Sihastrul:

Sub o râpă stearpă, pe un râu în spume,
Unde un sihastru a fugit de lume,
Cu vărsarea serii un străin sosi.
– Ștefan al Moldovei vine a-ți vorbi!
– Ștefan al Moldovei, Daniel îi spune,
Să aștepte-afară! Sunt în rugăciune.
– Bunule părinte! Sunt rănit și-nvins;
Însăși a mea mumă astăzi m-a respins!
Viu să-ți cer povața dacă nu-i mai bine
Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine?
Daniel Sihastrul domnului a zis:
– Mă înșeală-auzul ori eu am un vis?
Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie,
Dar cu umilință lanțu-l încovoaie!
Ce e oare traiul, dacă e robit?
Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit?
Viața și robia nu pot sta-mpreună,
Nu e tot d-odată pace și furtună.
Doamne! Tu ai dreptul a schimba-n mormânturi
Pentru neatârnare, oameni și pământuri;
Dar nu ai p-acela ca să-i umilești!
Poți ca să îi sfarâmi; dar nu să-i robești!
Dacă mâna-ți slabă sceptrul ți-o apasă,
Altuia mai harnic locul tău îl lasă!
Căci mai bine este supus lăudat,
Decât cu rușine domn și atârnat!

După-aceste vorbe, Ștefan strânge-oștire
Și-nvingând păgânii ‘nalță-o monastire.

(Pr. Ciprian Florin Apetrei , Ziarul Lumina)