Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 26 mai 2020 - Anul XXV, nr. 121 (7426)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Pimen a fost un model demn de urmat pentru noi toți, cler și credincioși

Părintele Ieromonah Nicolae Ceobanu, originar din Suceava, l-a pomenit miercuri, 20 mai, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, pe Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Pimen, cel care l-a hirotonit întru diacon acum 4 ani. Părintele Ieromonah Nicolae a fost hirotonit diacon de către Înalt Prea Sfinția Sa, Arhiepiscopul Pimen, la data de 5 iunie 2016, pe seama Mănăstirii Sihăstria Rarăului din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava.

„Am învățat de la Părintele Arhiepiscop Pimen ce este smerenia, dragostea de Dumnezeu și de aproapele, jertfa de sine, și indiferent de rangul sau funcția pe care o deții în societate, să te comporți smerit și adecvat așa cum se cuvine unui adevărat monah. Ultimele cuvinte care mi le-a adresat Înalt Prea Sfinția Sa au fost: <Răbdare, răbdare....>.  Îmi povestea Înalt Prea Sfinția Sa: <Eram stareţ la Mănăstirea Putna. Făceam pe-a ghidul, slujeam și Liturghia zilnic, şi eram şi duhovnic. Şi iată că nu am obosit. Dumnezeu m-a binecuvântat cu ani mulţi de viaţă>, îmi mărturisea. Atât de smerit era, încât slujind ca diacon cu Înalt Prea Sfinţia Sa la un hram al unei biserici din cartierul meu Burdujeni, din Suceava, mi-a arătat că nu trebuie să îl cădesc pe el în timpul slujbei (așa cum cere rânduiala la anumite momente), ci trebuie să cădesc icoana Mântuitorului. Acestea spunându-mi am rămas fără cuvinte. Câtă smerenie, chiar şi atunci când nu trebuia! Alt lucru deosebit a fost atunci când a cuvântat  în aceeași zi credincioșilor. El le-a zis: <Eu sunt copilul vostru, şi voi învăţătorii mei, bucovinenii mei, pentru că de la fiecare dintre voi, copii, tineri şi bătrâni, am învăţat câte ceva>. Așadar, Înalpreasfințitul Arhiepiscop Pimen a fost un model demn de urmat pentru noi toți, cler și credincioși. Încă din timpul vieții sale pământești, prin chipul său se citea faptul că era un  om al rugăciunii, al nevoinței duhovnicești, lepădat cu totul de cele lumești și trecătoare. Va rămâne o icoană vie în sufletele noastre! Fie ca Bunul Dumnezeu să-l așeze cu drepții în Împărăția Sa! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

(Părintele Ieromonah Nicolae Ceobanu)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Pimen a fost un model demn de urmat pentru noi toți, cler și credincioși.
 Vizualizări articol: 1625 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Pimen a fost un model demn de urmat pentru noi toți, cler și credincioși5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei