Pr. Visarion Alexa: „Puneți-vă la punct, citiți cărți ale Sfinților Părinți, faceți-vă temele și nu vă mai hrăniți mintea de la televizor!”

Între noi, românii, se întâmplă o anomalie mare și se vede lucrul acesta și pe stradă, în trafic, în casele noastre, oriunde ne aflăm. Observăm, adesea, greșelile copiilor noștri, ale soților, soțiilor, greșelile din viața prietenilor și vrem să le corectăm, însă felul în care o facem este de o violență extremă, pentru că nu avem cultura dialogului. Când vrem să semnalăm cuiva ceva, în loc să-i aducem la cunoștință, cu blândețe și cuvinte bine alese, noi transformăm exercițiul acesta al dialogului într-un reproș și e sigur că atunci când reproșezi cuiva ceva, naști în omul respectiv furie, violență, mânie, pentru că el nu cunoaște buna ta intenție care stă în spatele reproșului.

Pentru a putea înțelege ce se întâmplă în lume, apelez la un exercițiu de imaginație. Răul în lume călătorește ca un șarpe ce intersectează toate sufletele oamenilor și, atunci când șarpele acesta ajunge în dreptul sufletului nostru, fie avem puterea să retezăm capul său, fie îl hrănim, îl amplificăm și îl facem să devină și mai monstruos.

Iisus ne arată, prin viețuirea Sa în lume, că El nu luptă împotriva oamenilor și atunci când se mânie - de exemplu, atunci când îl ceartă pe Petru, spunându-i: „Retro, satana!” - de fapt, Iisus îl ceartă pe demon. Petru se făcuse instrumentul demonului, se lăsase copleșit de puterea demoniacă și s-a interpus între Iisus și chemarea pe care o avea de împlinit.

Iisus avea puterea aceasta, de a vedea inima omului, de a transcende omul, de a depăși granița trupului, de a vedea când în inima omului sălășluiește o ființă întunecată care încearcă să strice tot ce e bun în el.

Așadar, nu ar trebui să ne mâniem pe niciun om, pentru că nu ne luptăm cu omul, ci cu stăpânitorii acestui veac, cu stăpânii întunericului, care adeseori pun stăpânire pe inimile noastre și nasc monstruozități.

Trăim în întuneric, nu mai avem discernământ, nu mai deosebim binele de rău, nu mai știm de unde ne vine binele și de unde ne vine răul. Nu mai avem cultura dialogului, nu mai știm cine suntem și încotro ne îndreptăm. Trăim urât, mizer și asta pentru că nu ne informăm din surse potrivite, pentru că nu avem argumente, pentru că nu ne pasă de celălalt, de sufletul lui. Nu avem, de exemplu, argumente în fața unui om care ne spune că avem o credință primitivă, pentru că nu ne cunoaștem și nu ne asumăm credința. De aici rezultă si faptul că ne este rușine să spunem că ținem post, ne este rușine să spunem că mergem la biserică, că ne spovedim și împărtășim.

Spunea un părinte: știți cum mi-am ales eu duhovnicul? Atunci când m-am dus la părintele meu, niciun gând potrivnic nu se ridica în inima mea. Asta înseamnă că Harul lui Dumnezeu se revărsa asupra omului prin duhovnicul respectiv și că îndrumarea vieții lui se petrecea sub auspicii autentice.

Sunteți în conflict cu duhovnicii dumneavoastră? Sunteți în conflict de credință, de idei, de orice? Vă sfătuiesc să faceți pace, măcar în acest loc. Informați-vă, aflați în ce lume trăim și începeți să faceți pace cu cei din proximitatea dumneavoastră.

Cum veți argumenta copiilor dumneavoastră credința pe care o aveți, căci să-i spui copilului: „Crede și nu mai întreba!”, „Postește ca să nu te îmbolnăvești!”, „Mergi la biserică pentru a-ți fi bine, să te măriți, să faci copii, să fii bogat!” este ceva îngrozitor, ceva care va naște mari conflicte între părinți si copii și între ei și Dumnezeu. Eu cred că aceasta este o mare problemă pentru noi, creștinii, care nu ne cunoaștem religia, credința și care doar pupăm Evanghelia, nu o și citim, pentru noi, creștinii, care formalizăm și transformăm în magie viețuirea în Biserică. Puneți-vă la punct, citiți cărți ale Sfinților Părinți, faceți-vă temele și nu vă mai hrăniți mintea de la televizor.

În loc să ne învinovățim unii pe alții, în loc ca poporul să spună că popa e de vină, iar popa să spună că poporul e de vină, mai bine ne-am asuma toți vina aceasta, mai bine ne-am asuma felul nostru greșit de a ne crește copiii și de a ne trăi viața. Haideti să învățăm puțin ce înseamnă lumea de astăzi, ce înseamnă să fii creștin.

Nu uitați un lucru: furia, în orice fel de manifestare a ei, este semn de îndrăcire! Când ne apucă mânia este semn că dracu’ încalecă inima noastră, din lipsa argumentelor credinței noastre și a necunoașterii lui Dumnezeu.

Dacă nu aducem pace și naștem în jurul nostru numai războaie, prin cuvinte venite din ambiții și din orgoliul, să știți că acele cuvinte nu sunt de la Dumnezeu, ci sunt cuvintele demonului care vrea să învrăjbească oamenii. Spune măcar în inima ta: „Doamne, știu că ai îngăduit ca demonul să vină înaintea mea și să mă ispitească, dă-mi un cuvânt bun să reușesc să liniștesc inima acestui om!”.

Când vom avea pace în noi, când în numele Iubirii lui Hristos vom ști să explicăm oamenilor din jur credința noastră, atunci vom face lucrarea Lui, căci pacea omului este semnul vorbirii de la Dumnezeu!

(Pr. Visarion Alexa, Doxologia.ro)