Buna Vestire, una din sărbătorile mari închinate Preacuratei Născătoare de Dumnezeu

La 25 martie, Biserica dreptmăritoare prăznuieşte Buna Vestire, una din sărbătorile mari închinate Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, zi de mare bucurie duhovnicească.

De demult, în Paradis, printr-o femeie a intrat păcatul în lume. La "plinirea vremii", tot printr-o femeie, păcatul trebuia biruit.

"Potrivnica şarpelui" şi "fecioara îmbrăcată în lumină" trăia în Nazaretul Galileii. Era o copilă curată şi smerită, cu o credinţă autentică, puternică şi o iubire sfântă care se îndrepta doar către Dumnezeu. Trăise la Templu şi învăţase acolo Legea cea Veche. Ştia proorociile. Era pildă celor din preajmă. Îşi ducea zilele în post şi rugăciune, punându-şi nădejdea numai în Dumnezeu. Se păstrează şi acum la Nazaret ruinele casei în care a trăit Preacurata Fecioară. În apropiere se găseşte şi un izvor de unde Fecioara aducea apă pentru casă.

Acolo, la Nazaret, trimis a fost Arhanghelul Gavriil să-i aducă vestea că va lua în pântece şi va naşte pe Fiul celui Preaînalt: "Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi, iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele Lui Iisus" (Ev. Luca I, 28-31). Sfântul Grigorie Palama spune că Arhanghelul bunelor vestiri se desfăta de curăţenia şi frumuseţea gândurilor Fecioarei.

Ca una care voia să-şi păstreze neîntinată fecioria, Maria rămâne uimită de vestirea adusă de Arhanghel: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?" (Ev. Luca I, 34).

Sfântul Iacob Monahul, referindu-se la aceasta, spune: "Maria n-ar fi primit să fie Maica Mântuitorului, dacă prin aceasta urma să-şi calce făgăduinţa de feciorie. De aceea, îngerul o linişteşte, spunându-i felul naşterii şi cine va fi Cel ce Se va naşte".

Încredinţată de cuvintele Arhanghelului, curata Fecioară acceptă cu smerenie spunând: "Fie mie după cuvântul tău!" (Ev. Luca I, 38). Părinţii Bisericii afirmă că acesta a fost momentul când S-a zămislit Fiul lui Dumnezeu: "Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil harul bine-l vesteşte" (Troparul Bunei Vestiri).

Sfântul Ioan Damaschin subliniază că Sfânta Scriptură menţionează de două ori cuvântul "Fie". La început, când Dumnezeu a poruncit să fie lumină, prin acest "Fie" s-a iniţiat zidirea lumii materiale. Când Fecioara rosteşte la Nazaret "Fie", s-a început restaurarea lumii stricate prin păcatul strămoşesc. Se ştie foarte bine că a restaura este mai greu decât a face din nou.

Tot Sfântul Ioan Damaschin afirmă că, după ce Fecioara Maria a rostit cuvântul "Fie", Cerul şi nenumăratele oşti îngereşti au săltat de bucurie că de acum neamul omenesc va avea un Răscumpărător. Dacă Fecioara n-ar fi acceptat să fie Maica Mântuitorului, poate că nici acum nu am fi fost răscumpăraţi.

Sfântul Grigorie Palama observă că Buna Vestire s-a petrecut într-o zi de vineri, la ceasul al şaselea, adică în ziua şi-n ceasul în care au păcătuit primii oameni, născătorii neamurilor, zi în care avea să se întâmple şi jertfa Crucii de pe Golgota mântuirii.

Buna Vestire "este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac" (Troparul sărbătorii). Este ziua bucuriei şi a speranţei împăcării noastre cu Dumnezeu, prin întruparea Dumnezeiescului Său Fiu.

Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă că pe Maica Domnului "oştile îngerilor au numit-o cu adevărat fericită, ca şi neamurile oamenilor, iar cei ce nu o consideră fericită şi nu o preamăresc, nu sunt număraţi împreună cu oamenii, ci sunt fiii pierzaniei şi partea diavolului, toate neamurile adevăraţilor oameni o numesc fericită şi o preamăresc şi o au drept ajutor şi mijlocire la Domnul".

Evenimentul Bunei Vestiri, depăşind hotarele timpului şi ale spaţiului, rămâne mereu actual în viaţa Bisericii. Crearea lumii - întru începuturi - şi recrearea ei - prin întruparea Domnului, binevestită de Arhanghel - cer o a treia schimbare - de această dată personală - a fiecăruia dintre noi. Căpătăm starea de om nou în momentul în care şi noi, în smerenie şi ascultare, răspundem chemării, ca oarecând Fecioara: "Fie".

"Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu al Fecioarei se face şi Gavriil harul mai înainte îl binevesteşte." Aşadar, troparul praznicului împărătesc al Bunei Vestiri redă în câteva cuvinte esenţialul acestui moment de o covârşitoare importanţă în istoria mântuirii. Din acest motiv, sărbătoarea Bunei Vestiri, deşi se prăznuieşte întotdeauna în Postul Mare, are o strălucire aparte, care trece dincolo de asprimea şi căinţa ce le impun zilele de meditaţie care premerg marelui praznic al Învierii Domnului şi al învierii noastre din păcat şi moarte.

Am văzut în Muntele Athos câteva icoane care zugrăvesc taina acestei întâlniri dintre cea Preacurată şi arhistrategul mesager al izbăvirii noastre din întunericul neascultării protopărinţilor Adam şi Eva. Apropierea îngerului către sfioasa Fecioară defineşte de fapt aceeaşi lume, a curăţiei netulburate de frământătura păcatului, de pasiuni şi orgolii omeneşti. Îngerul trimis din înaltul Cerului se întâlnea cu cea mai curată fiinţă pe care umanitatea o putea oferi Dumnezeirii. Era, de fapt, întâlnirea dintre un înger ceresc cu altul pământesc.

Atmosfera acestei sărbători este greu de redat în cuvinte. Canonul Bunei Vestiri (cântarea a IX-a) arată prin cuvintele imnografului: Binevesteşte, pământule, bucurie mare, lăudaţi, ceruri, slava lui Dumnezeu! Pământul întreg, de la o margine la alta, şi cerurile binevestesc bucuria cea mare a mântuirii şi slava lui Dumnezeu descoperită în mod minunat la Nazaret, în Galileea Neamurilor. La fel de sugestiv vorbeşte şi Slava Laudelor de la Utrenia praznicului: Taina cea din veac se descoperă astăzi şi Fiul lui Dumnezeu, Fiu al omului se face, ca părtaş fiind la ceea ce este mai rău, să mă împărtăşească pe mine din ceea ce este mai bun. Amăgit a fost odinioară Adam şi dorind să fie Dumnezeu, nu a fost. Iar Dumnezeu se face om, ca pe Adam să-l facă Dumnezeu. Să se veselească făptura şi să salte firea, că arhanghelul stă cu frică înaintea Fecioarei şi-i aduce veste de bucurie, împotriva întristării. Cel ce te-ai întrupat din milostivirea milei, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Deşi mulţi oameni înţeleg mai puţin semnificaţia profundă a sărbătorii Bunei Vestiri, totuşi o întâmpină cu mare bucurie. Atunci când pătrunzi în adâncurile teologhisirii, descoperi marea milostivire a lui Dumnezeu faţă de omul căzut, rămas captiv în mrejele păcatului şi neascultării.

Neuitând făgăduinţa că va trimite un Răscumpărător, la vremea potrivită, Dumnezeu, Cel ce se odihneşte pe Tron de heruvimi şi este înconjurat de oştire cerească, a privit spre cei pe care i-a zidit din ţărână, suflând asupra lor Duh de viaţă.

La Buna Vestire a avut loc o altă creare a lumii, prin ascultarea şi smerenia celei pe care aveau să o cinstească toate neamurile, după cum ea însăşi mărturisea.

În fiecare an, Buna Vestire ne aduce aminte că Fiul lui Dumnezeu S-a sălăşluit între noi, cu gândul de a ne readuce întru frumuseţile Paradisului pierdut, de unde am fost izgoniţi odinioară. Şi dacă Fiul lui Dumnezeu vine la noi, cum îl primim şi ce-I oferim ca El să rămână în noi şi sălaş să-Şi facă?

Suntem smeriţi şi ascultători, urmând exemplul Fecioarei?

Petrecem în post şi rugăciune asemenea ei?

Iubim virtuţile ori patimile?

Citim Scripturile, pentru că ele vorbesc despre El?

Căutăm prietenia îngerilor şi a Cerului sau doar prieteniile oamenilor?

Suntem iubitori de Biserică sau paşii noştri duc doar către adunări nefolositoare?

Sunt multe întrebări pe care trebuie să ni le punem la praznicul Bunei Vestiri. Meditând la aceste întrebări, vom afla, în smerenia căutării noastre lăuntrice, răspunsul cel adevărat, recunoscând totodată realitatea duhovnicească în care ne aflăm, cu dorinţa sinceră de a ne schimba (îndrepta).

Astfel, această mare sărbătoare rămâne plină de nădejde pentru noi care retrăim în această zi adevărul înomenirii Fiului lui Dumnezeu, care ne cheamă stăruitor către El, Cel ce este Calea, Adevărul şi Viaţa.

( † Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor , Ziarul Lumina)