Postul

Postul este înțeles în general ca o practică de abținere de la anumite mâncăruri, în anumite zile ale săptămânii (miercurea și vinerea) sau pe perioade mai lungi stabilite de Biserică (Postul Naşterii Domnului, Postul Mare, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi Postul Adormirii Maicii Domnului). Totuși, postul este și o practică de nevoință sufletească și atenție sporită în plan duhovnicesc.

Biserica noastră consideră că adevăratul post este postul total, postul integral, care este post trupesc şi post sufletesc în acelaşi timp. Sfinţii Părinţi au subliniat că postul trupesc fără cel sufletesc este lipsit de orice valoare morală.

Cea mai bună sinteză a învăţăturilor despre post o găsim la Sfântul Vasile cel Mare, care zice: „Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale şi închisori. Postul i-ar ajuta pe toţi să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginţi, lăcomia şi orice vicleşug. Postul ne face asemenea cu îngerii”.

Postul este și un mijloc de desăvârșire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei și sârguinței noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu și cu îngerii, care n-au nevoie de hrană. Postul şi rugăciunea sunt armele cu care creştinul luptă pentru dobândirea libertăţii duhovniceşti. Omul devenit liber duhovniceşte capătă „bunătate morală, curăţie, cuminţenie, bărbăţie morală şi putere a voinţei de a nu mai îngenunchea în faţa păcatului”, după cum arată Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina.

Practicarea postului aduce beneficii trupului şi sufletului, trupul se detoxifică, iar sufletul se întăreşte în voinţa cea lucrătoare de virtuţi. Postul aduce bucurie dacă este ţinut din dragoste şi nu din obligaţie. Renunţarea la anumite mâncăruri şi obiceiuri în cadrul postului este o formă de jertfă a trupului şi a voinţei.

Postul este un instrument important în procesul despătimirii. El presupune înfrânare şi nu este aplicat doar aspectului exterior, ci necesită şi o pază interioară a gândurilor şi a inimii. Iată de ce postul este unit întotdeauna cu rugăciunea. Ea însăşi rod al conlucrării omului cu Dumnezeu, rugăciunea este convorbirea cu Acesta şi cheia accesului la lumea duhovnicească.

 (Pr. Ciprian Florin Apetrei, Ziarul Lumina)