Luați aminte, fiți chibzuiți!

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar despre ziua aceea și despre ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luați aminte, privegheați și vă rugați, că nu știți când va fi ziua aceea. Este ca un om care a plecat în altă țară și, lăsându-și casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Privegheați, dar, că nu știți când va veni stăpânul casei: seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșilor, sau dimineața; ca nu cumva, venind fără de veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce vă zic vouă, zic tuturor: Privegheați! Și după două zile erau Paștile și Azimele. Și arhiereii și cărturarii căutau cum să-L prindă cu vicleșug, ca să-L omoare. Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor.”

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea I, A doua convorbire cu părintele Moise, Cap. IV, 1-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 330

„(Dreapta judecată) este numită de asemenea şi cârmă a vieții noastre prin cuvintele: «Cei care n-au cârmă cad ca frunzele». Aceasta se numeşte în Sfânta Scriptură foarte bine şi chibzuință, fără de care nu ni se îngăduie să săvârşim nimic; astfel încât nici măcar vinul duhovnicesc, «care veseleşte inima omului», nu-l putem bea fără chibzuință, şi de asemenea: «Ca o cetate neînconjurată de ziduri şi dărâmată, aşa este bărbatul care nu lucrează ceva cu chibzuință». Cât de primejdioasă este pentru monah lipsa dreptei judecăți o arată acest exemplu, prin care este comparată cu o cetate distrusă, fiind lipsită de ziduri. În aceasta constă înțelepciunea, în aceasta inteligența şi bunul-simț, fără de care nu putem nici construi casa noastră lăuntrică, nici aduna bogății duhovniceşti, potrivit cuvintelor care spun: «Cu înțelep­ciune se clădeşte o casă, cu inte­ligență de asemenea se ridică, cu bun simț li se umplu tuturor magaziile cu toate bogățiile prețioase şi bune». Aceasta este, vă spun, hrana cea bună, pe care n-o pot lua decât cei desăvârşiți şi sănătoşi, potrivit acestor cuvinte: «Hrana cea bună este a celor desă­vârşiți, a acelora care au inte­ligența deprinsă să deosebească prin dreapta judecată binele de rău». Ne este atât de necesară şi de utilă dreapta judecată, încât aceasta este socotită la fel cu cuvântul lui Dumnezeu şi cu virtuțile Lui, precum spun cuvintele: «Viu este cuvântul lui Dumnezeu şi lucrător şi mai ascuțit decât orice sabie cu două tăişuri, care străbate până la despărțirea sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei şi este judecător al sim­țurilor şi cugetelor inimii». Prin acestea se afirmă foarte limpede că nu poate exista în mod desăvârşit nici o virtute fără harul dreptei judecăți. (...) Astfel că dreapta judecată este obârşia tuturor virtu­ților, paza şi măsura lor.”

(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)