„Mai fericit este a da decât a lua” sau când știința confirmă credința

Credinţa noastră ortodoxă este o credinţă a iubirii, a iertării şi milostivirii. Izvorul acestor virtuţi este Însuşi Dumnezeu, de la Care vine toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit.

Scopul vieţii creştine îl constituie urmarea lui Hristos, asemănarea cu El, atât cu este cu puţinţă omului, prin har şi prin lucrare. Pe parcursul vieţii sale, creştinul are de înfruntat şi de luptat cu păcatele şi cu patimile, care constituie forme ale răului moral; spre dobândirea şi lucrarea tot mai deplină a virtuţilor creştine, care îl fac tot mai asemănător lui Dumnezeu. Acestea culminează în iubire, virtutea supremă, pe care Sfântul Simeon Noul Teolog o numeşte „Prima Doamnă şi Împărăteasă a tuturor virtuţilor”. Prin ea, ne unim cu Dumnezeu.

În viaţa creştină, iubirea îmbracă numeroase forme, atât după conţinutul ei, cât şi după persoanele asupra cărora se revarsă. Se vorbeşte, astfel, despre eros, agape, storge, philia; dar şi despre iertare şi milostivire, forme ale aceleiaşi virtuţi înalte.

Atunci când vorbeşte despre milostenie, Biserica împarte, în mod practic, faptele în unele ale milei trupeşti şi faptel ale milei sufleteşti.

În număr de şapte, faptele milei trupeşti sunt: hrănirea celui flămând; adăparea celui însetat; îmbrăcarea celui gol; cercetarea celor aflaţi în necazuri şi nevoi; cercetarea celor bolnavi, prin vorbe de mângâiere şi compasiune; găzduirea cu bucurie a celor străini, bolnavi şi lipsiţi de mijloace materiale; îngroparea creştinească a săracilor.

Alături de acestea, se înalţ cele şapte fapte ale milei spirituale sau duhovniceşti: întoarcerea celor rătăciţi la calea adevărului şi a celor păcătoşi la virtute, cu duhul înţelepciunii şi al blândeţii; învăţarea celor neştiutori şi nepricepuţi; sfătuirea celor ce au trebuinţă de sfat, a celor aflaţi în situaţii sau momente „limită” din viaţa lor; rugăciunea pentru aproapele nostru, inclusiv pentru duşmani; mângâerea celor întristaţi, cu vorbe sincere şi ziditoare; nerăzbunarea pentru răul făcut nouă de alţii, ci răsplătirea lor cu bine; iertarea greşelilor săvârşite de alţii faţă de noi, de şaptezeci de ori câte şapte, adică la infinit.

Sfinţi Părinţi, precum Ioan Gură de Aur (†407), ne învaţă ca milostenia noastră trebuie să fie făcută din toată inima, cu bucurie, odată ce contează nu „faptul datului”, „felul datului”; să fie făcută cu discreţie, fără îngâmfare; după nevoile semenului, dar ţinând cont şi de posibilităţile noastre. Milostenia este, cu adevărat împrumut dat Cerului şi, deşi este firească omului, ea trebuie învăţată ca o meserie. În absenţa ei, nici una dintre virtuţi nu îşi atinge scopul.

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, meditând la adâncile cuvinte ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, vorbeşte,despre o cunoaştere a lui Dumnezeu din creaţia Sa; alta prin Pronie sau purtarea lui de grijă; şi prin Judecată sau prin încercările ce vin asupra noastră. Aceasta este o cunoaştere a Lui din împrejurările concrete ale vieţii. Pentru frumuseţea şi profunzimea aprofundării sale, vom menţiona cuvintele Părintelui Stăniloae, din cel dintîi volum al Teologiei Dogmatice Ortodoxe. „Pe Dumnezeu, spune Părintele Profesor, Îl cunoaşte fiecare credincios în acţiunea Lui providenţială prin care este condus în împrejurările particulare ale vieţii sale, uneori hărăzindu-i-se bunuri, alteori fiind privat, în mod pedagogic, de ele. Acest din urmă mod de conducere îl numeşte Sfântul Maxim Mărturisitorul conducere prin judecată. Fiecare cunoaşte pe Dumnezeu prin apelul ce-l face Acesta la el, punându-l în diferite împrejurări, în contact cu diferiţi oameni care-i solicită împlinirea unor îndatoriri, care-i pun răbdarea la grele încercări. Fiecare Îl cunoaşte în mustrările conştiinţei pentru relele săvârşite; în sfârşit, Îl cunoaşte în necazurile, în insuccesele mai trecătoare sau mai îndelungate, în bolile proprii sau ale celor apropiaţi, ca urmări ale unor rele săvârşite sau ca mijloace de desăvârşire morală, de întărire spirituală, dar şi în ajutorul ce-l primeşte de la El în biruirea lor şi a altor piedici şi greutăţi ce-i stau în cale. E o cunoaştere care ajută la conducerea fiecărui om pe un drum propriu de desăvârşire. E o cunoaştere palpitantă, apăsătoare, dureroasă, bucuroasă, care trezeşte în fiinţa noastră responsabilitatea şi încălzeşte rugăciunea şi care o face să se strângă mai mult lângă Dumnezeu”[1].

Această cunoaştere a lui Dumnezeu, din împrejurările concrete ale vieţii, are o dimensiune întoarsă către aproapele noastru, căci, spunea Părintele Stăniloae, „în fiecare sărac şi asuprit şi bolnav ne întâmpină Hristos, cerându-ne, prin coborâre, ajutorul nostru. În mâna întinsă a celui sărac e mâna întinsă a lui Hristos, în vocea lui stinsă, auzim vocea stinsă a lui Hristos; suferinţa lui, din pricina lipsei şi a umilinţei în care-l ţinem, e suferinţa lui Hristos pe cruce, pe care noi o prelungim. În toate, Dumnezeu coboară la noi şi ni Se face cunoscut. Chiar această coborâre face evidentă taina Lui mai presus de orice pricepere; face evidentă iubirea Lui, care întrece toate iubirile din lume. Toate împrejurările şi persoanele prin care ne grăieşte Dumnezeu sunt apeluri şi chipuri vii şi transparente ale Lui; Dumnezeu Cel simplu Se coboară la noi într-o multitudine de forme şi de situaţii, propriu-zis în toate situaţiile şi formele vieţii noastre. Dar, cunoscut prin toate acestea, taina Lui rămâne totuşi mai presus de înţelegere”[2].

Ştiinţa, în confirmarea importanţei milosteniei

Dată fiind învăţătura atât de bogată a Spiritualităţii noastre referitoare la importanţa milosteniei, este foarte firesc ca nu doar credinţa, ci şi experienţa general-umană să confirme aceste adevăruri înalte.

Se spune, pe bună dreptate, că oamenii, în funcţie de crezul lor, îşi conjugă viaţa fie cu verbul „a fi”, fie cu verbul „a avea”. Cei care îşi conjugă viaţa cu verbul „a fi” sunt oameni spirituali, care pun preţ pe cele duhovniceşti şi înalte, spre deosebire de cei care trăiesc în registul restrâns al lumii materiale, cu posibilităţile mult inferioare bogăţiei spiritului.

Oamenii de ştiinţă, care s-au aplecat asupra sufletului omenesc, ar realizat faptul că lumea materială, oricât de multe plăceri ne-ar promite, este limitată în posibilităţi şi nu îi poate oferi omului deplina împlinire. Pentru dobândirea ei, el tinde către înaltul şi bogatul univers al virtuţilor şi faptelor frumoase şi bune.

Materialismul nu numai că nu îi aduce omului fericirea, „dar s-a dovedit a fi și un puternic element care prevestește nefericirea. Unul dintre motivele pentru care materialismul nu reușește să ne facă mai fericiți este că, deși oamenii reușesc să-și atingă scopurile materiale, realizările de acest tip nu se traduc neapărat printr-o intensificare a fericirii. De asemenea, materialismul îi poate distrage pe oameni de la alte aspecte care le-ar putea aduce fericire în viață, de exemplu relații armonioase cu familia și pietenii, faptul că se pot bucura de prezent și contribuția adusă comunității. În final, oamenii materialiști au așteptări extrem de nerealiste legate de ceea ce le pot oferi aspectele materiale”[3]

Aflăm, astfel, că: „Într-un studiu realizat pe 792 de adulți, mai mult de jumătate au spus că banii nu le-au adus mai multă fericire, iar o treime din cei cu averi mai mari de 10 milioane de dolari au spus că banii le-au adus probleme, în loc să le rezolve. Într-adevăr, deși cei cu venituri mai mari au declarat că sunt oarecum mai satisfăcuți de viețile lor, studii referitoare la modul în care își petrec timpul au descoperit că nu alocă timp unor activități mai plăcute decât semenii lor mai puțin înstăriți, existând, de fapt, o probabilitate mult mai mare să se confrunte cu anxietatea”[4].

Alte cercetări similare „arată că fenomene asemănătoare apar odată cu obținerea unor bani sau a unor posesiuni. Într-un studiu clasic desfășurat în anii ̕70, psihologii au intervievat câteva persoane norocoase, care câștigaseră între 50.000 și 1 milion de dolari (la valoarea din anii ̕70) la loteria de stat din Illinois. În mod surprinzător, în mai puțin de un an de la primirea sumei care le putea schimba viața, noii câștigători de la loterie au spus că nu sunt mai fericiți decât persoanele obișnuite, care nu câștigaseră vreodată. Într-adevăr, câștigătorii la loterie au declarat că acum se bucură mult mai puțin de bucuriile vieții de zi cu zi, de exemplu urmărirea programelor TV sau masa luată în oraș, comparativ cu cei care nu câștigaseră”[5].

De aici şi recomandarea de a căuta să obţinem şi să acumulăm bunuri experienţiale, adică trăiri sufleteşti şi nu bunuri materiale, şi aceasta pentru că „în general, ne adaptăm mai lent la fericirea adusă de experiențe, ceea ce înseamnă că impactul lor persistă mai mult timp. Impactul achiziționării unui nou bun material nu numai că dispare mai rapid, ca intrare în procesul de producție a fericirii, ci opțiunile alternative pot rămâne de interes mai mult timp deoarece ne gândim în continuare la alte bunuri materiale pe care am fi putut să le cumpărăm”[6].

Mai mult chiar, „cheltuind mai mult pe lucruri pe care le faceți decât pe lucruri pe care le dețineți, reușiți să vă reformulați deciziile și să redefiniți grupurile de referință, astfel încât familia Jones să nu mai fie grupul cu care vă comparați. Veți descoperi că acest lucru vă permite să fiți în consecință mai fericit. (...) Până și simpla discuție despre achizițiile experiențiale în comparație cu cele materiale ne poate face mai fericiți. Vă bucurați mai mult de conversațiile purtate despre ceea ce ați făcut sau intenționați să faceți decât de cele referitoare la bunurile pe care le dețineți sau intenționați să le achizționați. Oamenii vă vor simpatiza de asemenea mai mult dacă puneți în practică acest lucru: perechile de participanți care au discutat despre achiziții experiențiale au declarat impresii mai favorabile despre partenerii lor de conversație, decât perechile care au discutat despre achizițiile materiale. (...) Pe de altă parte, când achizițiile experiențiale și cele materiale ies prost, oamenii declară că resimt aceleași niveluri scăzute de fericire în urma acestora”[7].

[1] Preot Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 1, ediţia a doua, EIBMBOR, Bucureşti, Bucureşti, 1996, p. 99.

[2] Ibidem, p. 102.

[3] Sonja LYUBOMIRSKY, Cum să fii fericit. O abordare ştiinţifică pentru a avea viaţa pe care ţi-o doreşti, traducere: Dorina Oprea, Editura Amsta Publishing, Bucurşeti, 2010, p. 60.

[4] Ibidem, p. 61.

[5] Ibidem, p. 67.

[6] Dr. Paul DOLAN, Rețeta fericirii. Schimbă ceea ce faci, nu felul în care gândești, prefață de dr. Daniel Kahneman, traducere din limba engleză de Cora Radulian, Editura Litera, București, 2016, p. 206.

[7] Ibidem, pp. 206-207.