Se cuvine să judecăm?

„Zis-a Domnul: Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi; daţi şi vi se va da; turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura. Şi le-a spus şi pildă: Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus de învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum poţi să zici fratelui tău: Frate, lasă să scot paiul din ochiul tău, nevăzând tu bârna care este în ochiul tău? Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Căci nu este pom bun care să facă roade rele şi nici pom rău care să facă roade bune. Căci fiecare pom se cunoaşte după roadele lui. Că nu se adună smochine din mărăcini şi nici nu se culeg struguri din spini. Omul bun din vistieria cea bună a inimii sale scoate cele bune, iar omul rău din vistieria cea rea a inimii lui scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui.” (Luca 6, 37–45)

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Î. 164, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (1992), vol. 18, pp. 385-386

„Întrebarea 164: Ce înseamnă aceasta nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi (Luca 6, 37)?

Răspuns: Fiindcă Domnul odată spune: nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi, iar altă dată porunceşte să judecăm judecată dreaptă (Ioan 7, 24), nu suntem opriţi în mod absolut să judecăm, ci suntem învăţaţi să facem deosebire de judecată. Iar pentru care se cuvine a judeca şi pentru care nu, ne-a arătat în mod clar Apostolul; în privinţa celor care sunt în puterea fiecăruia şi nu sunt poruncite de Scriptură, zicând: Iar tu pentru ce judeci pe fratele tău? şi iarăşi: să nu ne judecăm, deci, unul pe altul (Romani 14, 10, 13); iar în privinţa celor ce nu-I sunt plăcute lui Dumnezeu, a condamnat pe cei care nu judecă, şi însuşi a adus judecată de la sine, prin cele ce zice: Eu însă lipsind cu trupul dintre voi, dar fiind prezent cu duhul, iată ca şi cum aş fi fost de faţă am judecat pe cel ce a făcut aceasta, în numele Domnului nostru Iisus Hristos; aşa adunându-vă voi şi duhul meu, cu puterea Domnului Iisus, să daţi pe unul ca acesta satanei, spre pierzarea trupului, ca să fie mântuit duhul lui în ziua Domnului Iisus (I Corinteni 5, 3-5). Deci, dacă stă ceva în puterea noastră, fie că de multe ori lucrul este chiar şi nevădit, nu se cuvine să judecăm pe fratele nostru pentru aceasta, după ceea ce s-a spus de către Apostol pentru cele neştiute: de aceea să nu judecaţi ceva înainte de vreme, până nu va veni Domnul, Care va descoperi cele ascunse ale întunericului şi va arăta voinţele inimilor (I Cor. 4, 5), iar judecăţile lui Dumnezeu a le apăra (răzbuna) este neapărată nevoie, ca să nu-şi atragă asu­pră-şi mânia lui Dumnezeu cel care tace; afară numai dacă cineva, făcând aceleaşi lucruri ca şi cel chemat la judecată, ar fi incorect să judece pe fratele.”

(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)