Gândurile înşelătoare

Prezenţele demonice şi ispitele lor sunt cât se poate de reale. Aceasta este experienţa părinţilor deşer­tului egiptean şi, în definitiv, experienţa Bisericii. Totuşi, manifestările celui rău nu sunt deloc aşa cum apar ele portretizate în imaginarul nostru. Cel mai adesea sunt atât de discrete şi de insidi­oase, încât este nevoie de foarte mult discernământ pentru a putea distinge între gândurile care ne aparţin şi cele insuflate de draci.

La avva Pimen găsim o povestire în care se întâlneşte delica­teţea lui caracteristică şi discernământul tăios. Un frate era ispitit de blasfemie şi îi era ruşine să vorbească despre gândurile sale. Auzise de marii părinţi, se pornea la ei, ca să se mărturisească, dar când ajungea i se făcea ruşine. S-a dus de multe ori şi la avva Pimen. Bătrânul îşi dădea seama că fratele e ros de gânduri şi se întrista că nu vorbeşte. Într-o zi, însă, petrecându-l i-a zis: „Iată, de atâta timp vii la mine ca să-mi spui ce gânduri te frământă, şi cum ajungi nu mai vrei să mi le spui, ci de fiecare dată pleci la fel de tulburat ca la sosire. Spune-mi, copile, ce e cu tine?” Atunci el i-a zis: „Mă ispiteşte demonul blasfemiei şi-mi era ruşine să vorbesc”. După ce i-a povestit ce şi cum, îndată s-a simţit uşurat. Bătrânul i-a zis: „Nu te frământa, copile. Ori de câte ori îţi vine acest gând, spune-i: Nu e treaba mea. Blasfemia ta să cadă asupra ta, Satana, sufletul meu nu vrea aşa ceva. Orice lucru nedorit de suflet durează puţin»”. Şi după ce s-a vindecat, fratele a plecat.

Textul acesta arată cum funcţio­nează dinamica ispitei drăceşti şi care sunt metodele de luptă împotriva ei. În primul rând ies în evidenţă dragostea şi grija avvei Pimen, care priveşte cu atenţie în jur la cei care vin să îl cerceteze. Fireşte, în mod obişnuit, bătrânul se rezumă la a răspunde întrebărilor care îi sunt adresate, fără să fie intruziv, fără să încerce să bruscheze în vreun fel oarecare libertatea celor care vin la el. Dar, uneori, oamenii au nevoie de ajutor, au nevoie să fie încurajaţi, ba chiar împinşi pentru a face bine. Dar şi aici regula discreţiei nu trebuie încălcată.

În clipa în care fratele se deschide, începem a vedea că luptele duhov­niceşti nu pot fi biruite în izolare (chiar atunci când vorbim despre monahi singuratici). Închiderea într-o autonomie aparentă este un semn de mândrie şi confirmarea victoriei dracilor. Apoi, avva Pimen arată fratelui că nu toate gândurile care ne traversează mintea sunt cu totul ale noastre. În cazul în care nu avem subţi­rimea discernământului pentru a deosebi gândurile, atunci trebuie să facem cu toată puterea o alegere fundamentală, pe care să o reînnoim de fiecare dată când este nevoie. Trebuie să alegem binele, credinţa şi pe Dumnezeu, uneori împotriva furtunilor superficiale pe care gândurile potrivnice le nasc în noi. Aceasta este calea către dobândirea liniştii, pentru că sufletul, în adâncul lui, se va vindeca treptat şi pornirile nedorite vor înceta. Gândurile de inspiraţie demonică nu sunt gândurile noastre, oricât de bine s-ar şti înveşmânta pentru a nu fi recunoscute. În fiecare mo­ment în care reînnoim prin cre­dinţă asumată alegerea fundamentală a lui Dumnezeu, punem câte o cărămidă la vindecarea sufletului.

(Sursa: Ziarul Lumina)