Slava deşartă, un pericol subtil

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că zidiţi mormintele prorocilor şi împodobiţi pe ale drepţilor şi ziceţi: Dacă am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui prorocilor. Aşadar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe proroci. Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri! Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei? De aceea, iată, Eu trimit la voi proroci, şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni; dintre ei veţi biciui în sinagogi şi-i veţi urmări din cetate în cetate, ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar. Adevărat grăiesc vouă: Vor veni acestea toate asupra acestui neam. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine! De câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit! Iată, casa voastră vi se lasă pustie; căci vă zic vouă: De acum nu Mă veţi mai vedea până când nu veţi zice: «Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului».”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXI, II, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (1994), vol. 23, pp. 815-816

„Cumplită este patima aceasta şi are multe capete. Din pricina slavei deşarte unii oameni iubesc cu înfocare slujbele înalte, alţii banii şi averile, alţii puterea. Şi, tot mergând aşa înainte, slava deşartă îi face pe unii ca, tot de dragul ei, să dea milostenii, să postească, să se roage, să predice. Multe sunt capetele acestei fiare. Nu e deloc de mirare ca oamenii să umble după slava deşartă când sunt bogaţi, când sunt puternici; dar să postească, să se roage de dragul slavei deşarte, asta e ciudat, asta merită multe lacrimi. (...) Pe cine să-i învăţ mai întâi? Pe cei care caută să fie lăudaţi şi slăviţi de lume pentru bogăţia lor sau pentru hainele lor frumoase şi scumpe sau pentru slujbele lor înalte sau pentru predica şi învăţătura lor sau pentru artă şi meseria lor sau pentru vigoarea trupului lor sau pentru fru­museţea lor sau pentru bijuteriile şi podoabele lor sau pentru cruzimea lor sau pentru iubirea lor de oameni sau pentru milostenia lor sau pentru răutatea lor sau pentru sfârşitul vieţii lor sau pentru soarta după sfârşitul vieţii lor? Că, după cum am spus, patima aceasta are multe gheare şi le întinde chiar dincolo de viaţa noastră. Se spune: Cutare a murit; iar ca să fie admirat şi lăudat se spune că a rânduit ce să se facă după moartea lui; de aceea cutare e sărac şi cutare e bogat. Grozăvia e aceea că oamenii găsesc în stări cu totul contrarii pricini pentru a umbla după laudele lumii.”

(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)