Moaștele Cuvioasei Teodora de la Sihla ‒ în peșteră, spre închinare, peste 100 de ani

Odată, a observat egumenul Sihăstriei, Varsanufie, stoluri de păsări ducând către Sihla firimituri în cioc. Deci cugetând în sine că trăiește acolo vreun sihastru sfânt, a trimis doi frați să vadă unde se opresc acele păsări. Astfel mergând ei, i-a cuprins noaptea și, rătăcind prin pădure, se rugau și așteptau să se facă ziuă. Apoi, observând înaintea lor o rază de lumină ce se ridica la cer, s-au apropiat și au văzut o femeie luminată la chip, înălțată de la pământ și rugându-se cu mâinile în sus. Era Sfânta Teodora.
‒ Mulțumesc Ție, Doamne, că m-ai ascultat!, a zis Fericita.
Apoi a adăugat către cei doi frați:
‒ Nu vă temeți, fraților, căci sunt o smerită roabă a lui Hristos! Dar mai întâi aruncați-mi o haină să mă îmbrac, că sunt cu trupul gol!
Apoi, chemându-i, le-a spus viața și sfârșitul ei apropiat și le-a poruncit, zicând:
‒ Coborâți la schit și spuneți egumenului să trimită pe duhovnicul Antonie și pe ierodiaconul Lavrentie la mine cu Trupul și Sângele lui Hristos.
‒ Cum să ajungem la schit noaptea, au răspuns frații, căci nu cunoaștem drumul?
‒ Mergeți după lumina care se vede înaintea voastră și numaidecât veți ajunge!
Auzind egumenul de Sfânta Teodora, în zorii zilei a trimis la Sihla pe duhovnicul Antonie cu ierodiaconul și cu cei doi frați și au aflat pe Sfânta Teodora la rugăciune pe cetină de brad dinaintea peșterii. Deci, mai întâi cuvioasa și-a mărturisit taina vieții ei și a primit dezlegare de la duhovnic. Apoi a rostit Crezul, a primit dumnezeieștile Taine și, cerând binecuvântare de la preot, a zis:
‒ Slavă Ție, Doamne, pentru toate! În clipa aceea, Sfânta Teodora și-a dat fericitul ei suflet în brațele lui Hristos, iar trupul ei purtător de bună mireasmă a fost prohodit și așezat cu cinste de părinți în peștera în care s-a nevoit.
Vestea despre viața și mutarea Sfintei Teodora de la Sihla s-a răspândit repede în toate mănăstirile și satele din Moldova și chiar dincolo de hotarele ei. De aceea alergau la moaștele ei din peșteră călugări și credincioși de prin sate și mai ales cei bolnavi, și se vindecau de suferință. Căci trupul ei preamărit cu neputrezirea era izvorâtor de bună mireasmă și făcea minuni. Unii sărutau sfintele ei moaște, alții își atingeau bolnavii de sicriu, iar alții se spălau cu apă din fântâna ei și primeau ajutor și mângâiere.
Sfântul trup al Cuvioasei Teodora de la Sihla, numită și „Pământeana”, a stat la Sihla în peșteră peste o sută de ani, bucurându-se de o profundă venerare, mai mult decât toți ceilalți sfinți români. De la adormirea ei până astăzi, anual, merg în pelerinaj la Schitul Sihla mii de credincioși și-i cer ajutorul.
Prin anii 1830-1835, moaștele Sfintei Teodora au intrat în posesia familiei Sturza, care le-a așezat în sicriu de argint și le-a dus în biserica din satul Miclăușeni (Iași). Iar în anul 1856 au fost dăruite Mănăstirii Pecersca din Kiev, în schimbul unor veșminte de fir și depuse în catacombele ei, unde se află și astăzi, cu numele „Sfânta Teodora din Carpați”, iar în rusește Sveti Teodora Carpatina. Sufletul ei însă se roagă neîncetat înaintea Preasfintei Treimi pentru noi și pentru toată lumea.
Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 235-237, Doxologia.ro)