Moaştele Cuvioasei Teodora de la Sihla ‒ în peşteră, spre închinare, peste 100 de ani

Odată, a observat egumenul Sihăstriei, Varsanufie, stoluri de păsări ducând către Sihla firimituri în cioc. Deci cugetând în sine că trăieşte acolo vreun sihastru sfânt, a trimis doi fraţi să vadă unde se opresc acele păsări. Astfel mergând ei, i-a cuprins noaptea şi, rătăcind prin pădure, se rugau şi aşteptau să se facă ziuă. Apoi, observând înaintea lor o rază de lumină ce se ridica la cer, s-au apropiat şi au văzut o femeie luminată la chip, înălţată de la pământ şi rugându-se cu mâinile în sus. Era Sfânta Teodora.

‒ Mulţumesc Ţie, Doamne, că m-ai ascultat!, a zis Fericita.

Apoi a adăugat către cei doi fraţi:

‒ Nu vă temeţi, fraţilor, căci sunt o smerită roabă a lui Hristos! Dar mai întâi aruncaţi-mi o haină să mă îmbrac, că sunt cu trupul gol! 

Apoi, chemându-i, le-a spus viaţa şi sfârşitul ei apropiat şi le-a poruncit, zicând: 

‒ Coborâţi la schit şi spuneţi egumenului să trimită pe duhovnicul Antonie şi pe ierodiaconul Lavrentie la mine cu Trupul şi Sângele lui Hristos. 

‒ Cum să ajungem la schit noaptea, au răspuns fraţii, căci nu cunoaştem drumul? 

‒ Mergeţi după lumina care se vede înaintea voastră şi numaidecât veţi ajunge!

Auzind egumenul de Sfânta Teodora, în zorii zilei a trimis la Sihla pe duhovnicul Antonie cu ierodiaconul şi cu cei doi fraţi şi au aflat pe Sfânta Teodora la rugăciune pe cetină de brad dinaintea peşterii. Deci, mai întâi cuvioasa şi-a mărturisit taina vieţii ei şi a primit dezlegare de la duhovnic. Apoi a rostit Crezul, a primit dumnezeieştile Taine şi, cerând binecuvântare de la preot, a zis: 

‒ Slavă Ţie, Doamne, pentru toate! În clipa aceea, Sfânta Teodora şi-a dat fericitul ei suflet în braţele lui Hristos, iar trupul ei purtător de bună mireasmă a fost prohodit şi aşezat cu cinste de părinţi în peştera în care s-a nevoit.

Vestea despre viaţa şi mutarea Sfintei Teodora de la Sihla s-a răspândit repede în toate mănăstirile şi satele din Moldova şi chiar dincolo de hotarele ei. De aceea alergau la moaştele ei din peşteră călugări şi credincioşi de prin sate şi mai ales cei bolnavi, şi se vindecau de suferinţă. Căci trupul ei preamărit cu neputrezirea era izvorâtor de bună mireasmă şi făcea minuni. Unii sărutau sfintele ei moaşte, alţii îşi atingeau bolnavii de sicriu, iar alţii se spălau cu apă din fântâna ei şi primeau ajutor şi mângâiere.

Sfântul trup al Cuvioasei Teodora de la Sihla, numită şi „Pământeana”, a stat la Sihla în peşteră peste o sută de ani, bucurându-se de o profundă venerare, mai mult decât toţi ceilalţi sfinţi români. De la adormirea ei până astăzi, anual, merg în pelerinaj la Schitul Sihla mii de credincioşi şi-i cer ajutorul.

Prin anii 1830-1835, moaştele Sfintei Teodora au intrat în posesia familiei Sturza, care le-a aşezat în sicriu de argint şi le-a dus în biserica din satul Miclăuşeni (Iaşi). Iar în anul 1856 au fost dăruite Mănăstirii Pecersca din Kiev, în schimbul unor veşminte de fir şi depuse în catacombele ei, unde se află şi astăzi, cu numele „Sfânta Teodora din Carpaţi”, iar în ruseşte Sveti Teodora Carpatina. Sufletul ei însă se roagă neîncetat înaintea Preasfintei Treimi pentru noi şi pentru toată lumea.

Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 235-237, Doxologia.ro)