Google
 
joi, 14 feb 2019 - Anul XXIV, nr. 37 (7038)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta0 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta0 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   1 imagine |   ø fişiere video

Rugăciunea, icoană a ceea ce eşti cu adevărat

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând drept, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, preadesfrânaţi, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa ­decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.” (Duminica a 33-a după Rusalii - a Vameşului şi a Fariseului -  Luca 18, 10-14)

 

Poate una dintre cele mai profunde defi­ni­ţii pe care cultura teologică le-a dat omu­lui este următoarea: „omul - fiinţă liturgică”. Sau fiinţă rugătoare. Dacă ne raportăm la rugăciune ca la un fundament exis­ten­ţial al omului, putem spune, fără să greşim, că omul există cu adevărat în măsura în care se roagă. Pilda din această zi, care ne introduce într-o perioadă specială a anului bisericesc, caracterizată prin rugăciuni şi slujbe ample în Biserică, de o profunzime inegalabilă, respectiv perioada Triodului, adică perioada de pregătire a comunităţii bisericeşti pentru praznicul Învierii Mântuitorului, însumând 10 săptămâni de rugăciuni stăruitoare de pocăinţă, ne pune în faţă doi oameni diferiţi. Fariseul şi vameşul care vin astăzi în templu sunt diferiţi ca vocaţie şi structură umană. Dar ceva îi uneşte. Şi acest lucru este rugăciunea. Amândoi se roagă în templu. Chiar dacă unul se roagă bine şi celălalt mai puţin bine, amândoi sunt în rugăciune, arătând prin aceasta că amândoi conştien­ti­zează fundamentul existenţial al omului care rezidă în căutarea unui dialog, atât cât este posibil de sincer, cu Dumnezeu. Faptul că noi, oamenii, suntem existenţe create şi inteligibile implică, în mod evident, realitatea rugăciunii ca expe­ri­enţă de viaţă, fără de care existenţa noastră devine numai o iluzie a unor căutări fără conţinut şi fără finalităţi.

 

Rugăciunea ca judecată

Exegeza acestui fragment evan­ghelic are în centru smerenia. Rugăciunea smerită este icoana omului smerit. Aşa cum este omul, aşa îi va fi şi rugăciunea lui. Rugăciunea smerită a vameşului, din ungherul întunecos al templului, luminează cu supraplin de adevăr în comparaţie cu rugăciunea ipocrită a fariseului. Ne-am fi aşteptat la un astfel de deznodământ în care bunul simţ al pocăinţei şi al smereniei (rugăciunea vameşului) să prevaleze în faţa unei nesimţiri fiinţiale foarte agresive (rugăciunea fariseului). Şi totuşi, ce putem învăţa din cele două rugăciuni puse faţă în faţă? Înţelegem că fiecare rugăciune este o judecată. Un mod de a înţelege viaţa şi de a te raporta la viaţa ta, la a celorlalţi şi la Creatorul tău.

Rugăciunea este judecata adâncului fiecăruia, în care fie descoperi cine eşti şi cum eşti, fie te ascunzi într-o ipocrizie egoistă şi formală, declarându-ţi o autosuficienţă mândră şi păcătoasă. Greşeala fariseului nu este aceea de a ţine post de două ori pe săptămână, de a da zeciuială sau de a se feri de păcate grave. El greşeşte în altă parte. Greşeala lui constă în faptul că pune faptele lui înaintea inimii lui. El crede că în performanţele lui stă adevărul vieţii lui. Că este numai ceea ce face - mai mult sau mai puţin bine -, nu şi ceea ce simte, ceea ce iubeşte, ceea ce arată în relaţie cu ceilalţi. Fariseul credea că rugăciunea lui este superioară celuilalt prin faptele sale, nu prin inima sa. Iar vameşul, deşi nu ştim exact ce anume săvârşise, mai mult sau mai puţin grav, dă, în schimb, dovadă de o sensibilitate desăvârşită, ajungând să înţeleagă în cuvintele rugăciunii celuilalt adevărul despre viaţa sa şi despre nivelul său existenţial.

 

Rugăciunea vădeşte inima şi vindecă sufletul smerit

Vameşul din această pildă se regăseşte deplin în cuvintele de ocară ale fariseului care îşi spune sieşi, cu autosuficienţă: „Îţi mul­ţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş”. Dacă fariseul se caracterizează pe sine în propriile cuvinte de rugăciune, vameşul, în schimb, îl lasă pe celălalt, pe fariseu, să îi facă deplina caracterizare. Nu s-a grăbit el să spună nimic despre sine. Cu excepţia unei recunoaşteri smerite şi depline a faptului că este păcătos. În fond, de ce ar trebui să spui ceva despre tine în faţa Celui Care ştie tot adâncul tău? Astfel, pentru această acceptare a adevărului din viaţa sa, vameşul s-a putut deschide complet milei lui Dumnezeu. Nu i-a reproşat fariseului din faţa sa: „«Cine eşti tu de spui unele ca acestea despre mine? De unde-mi ştii viaţa? N-am crescut împreună! N-am trăit la un loc, n-am fost unul lângă altul! Cine dă mărturie de faptele tale bune? Pentru ce te lauzi singur? Pentru ce te cinsteşti singur?» Nici un cuvânt din acestea n-a grăit vame­şul, ci, plecându-şi capul la pământ, s-a închinat şi a spus: «Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!»” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre pocăinţă, 2, PG 49, 289).

Vameşul din păcătos a devenit drept, prin cuvintele rugăciunii, iar fariseul a devenit păcătos, tot prin cuvinte de rugăciune, ce s-au arătat a fi, de fapt, cuvinte de judecată a celuilalt. Cuvintele rugăciunii tale sunt icoana a ceea ce eşti cu adevărat. Nimeni nu se poate preface în rugăciune. Nu poţi să Îl păcăleşti pe Dumnezeu în rugăciune. Rugăciunea şi Altarul sunt singurele contexte în care omul îşi arată deplin adevărul din el. Adevărul pe care omul îl ascunde oamenilor, nu mai poate să îl ascundă în faţa lui Dumnezeu, acolo unde inimile se vădesc şi sufletele dezgolite se vindecă.

 

Ruga vameşului - rugăciunea inimii

Cadrele principale ale mesajului acestei pilde sunt următoarele: străpungerea inimii şi smerenia, necesitatea rugăciunii stăruitoare şi fierbinţi, imperativul de a nu-l judeca pe aproapele. Pe aceste criterii se aşază efortul credincioşilor care încep acum perioada Triodului. Biserica a recuperat din Pilda vameşului şi a fariseului o lecţie umană deosebit de importantă, în contextul în care suntem prea mult judecătorii celor de lângă noi. Deşi va­meşul este cel care s-a coborât mai îndreptat la casa sa (Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Fariseul, încrezându-se, a fost pogorât din înălţimea virtuţii lui; vameşul, nepierzându-şi nădejdea, aşa s-a îndreptat, că a lăsat în urmă pe fariseu”), învăţăm totuşi, din experienţa Bisericii, ţinând cont de realitatea crudă a faptului că suntem cu prisosinţă şi în egală măsură atât vameşi, cât şi farisei, să preţuim câştigurile fiecăruia şi să ne luptăm cu eşecurile amân­­durora: „Să ne sârguim a urma virtuţile fariseului şi a râvni smerenia vameşului; urând necuviinţa greşelilor de la amândoi, adică trufia şi pierderea” (Canonul Utreniei, Cântarea a 5-a). Cu alte cuvinte, avem de învăţat de la amândoi. De la fariseu efortul de a împlini legea. De la va­meş, smerenia şi pocăinţa. Între cele două, mai mare este smerenia şi umilinţa decât dreptatea şi corectitudinea. Dar amândouă sunt căi prin care putem ajunge, în egală măsură, la rugăciune. Doar să fim sinceri cu noi înşine şi să înţelegem că suntem încă foarte jos.

Dacă mergem pe această cale a smereniei, rugăciunea noastră dezgolită de judecăţi se va apropia şi mai mult de această rugăciune smerită a vameşului - veritabilă rugăciune a inimii: „Dum­nezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”

(Pr. Asist. Dr. Alexandru Atanase Barna, Sursa: Ziarul Lumina)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Rugăciunea, icoană a ceea ce eşti cu adevărat.
 Vizualizări articol: 439 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Rugăciunea, icoană a ceea ce eşti cu adevărat5.051

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Autentificaţi-vă pentru a posta comentarii!
Remember
Am uitat parola Înregistrare

Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei