Naşterea lui Hristos, Darul mai presus de daruri

De Crăciun, Dumnezeu-Tatăl Îl dăruieşte lumii pe Dumnezeu-Fiul, Pruncul născut în ­ieslea Betleemului. Este ziua în care sărbătorim cel mai mare Dar pe care ni L-a făcut Dumnezeu de la creaţie, pe Domnul nostru Iisus Hristos. La sărbătoarea Naşterii Sale, Mântuitorul ne aduce darurile bogate ale credinţei, nădejdii şi dragostei, iar noi cântăm alături de îngeri „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Există pe pământ pace şi bunăvoire pentru că Cuvântul lui Dumnezeu a luat trup, a devenit om, precum scrie Sfântul Ioan Teologul: „Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). De aceea în ziua Crăciunului slăvim iubirea lui Dumnezeu, Care Îl dăruieşte lumii pe Fiul Său, Dumnezeu Cuvântul, şi sărbătorim marea taină a unirii lui Dumnezeu şi a omului, a firii celei dumnezeieşti şi a celei omeneşti. Domnul ia trup omenesc, fără să înceteze să fie Dumnezeu. Dacă primul Adam în rai a ieşit din mâna lui Dumnezeu în plenitudinea maturităţii, al doilea Adam, Hristos Domnul, intră în lume ca un copil slab, neajutorat, un nou-născut, care-şi poate exprima dorinţele numai prin lacrimi, având trebuinţă de îngrijire totală din partea mamei iubitoare. Copilul nu are nici putere, nici forță, însă tocmai în slăbiciunea sa el este împărat; în vulnerabilitatea sa consistă uimitoarea sa forță. Pruncul acestei peșteri îndepărtate din Betleem nu vrea să ne fie frică de El. El pătrunde în inimile noastre fără să ne înspăimânte, fără să dorească a ne da dovezi ale forței Sale, ale puterii Sale, ci doar cu iubire. El ni Se dăruieşte nouă ca un Prunc și, în calitate de Prunc, noi nu putem decât să-L iubim la rândul nostru, să ne dăm pe noi Lui. Astfel ­Crăciunul este o sărbătoare a Pruncului Sfânt, care este Darul mai presus de daruri pe care îl face Dumnezeu-Tatăl lumii.

(Ziarul Lumina)